Bate şaua să priceapă iapa! Dictatorul român îi înfiera pe americani pentru intervenţia din Panama, dar de fapt striga la sovietici să nu se bage în “treburile interne ale României”. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor” (Editura Adevărul, 2010).
După întâlnirea de la Malta, dintre George Bush şi Mihail Gorbaciov (2–3 decembrie 1989), atenţia lui Nicolae Ceauşescu s-a îndreptat către America Latină. Şi asta nu pentru că ar fi vrut să crească importul de banane sau de cafea, ci pentru că-l interesa situaţia politico-militară din zonă.
O informaţie la primă mână, primită de Securitatea din România de la un agent sub acoperire, după întâlnirea de la Malta, l-a pus în gardă pe Ceauşescu. Pe 3 decembrie, înainte de miezul nopţii, comandantul Securităţii – generalul Iulian Vlad – l-a informat pe şeful statului român că Bush şi Gorbaciov au convenit să rezolve “pe orice cale” problemele politice din Panama şi din România.
Dictatorul român a înţeles mesajul: americanii urmau să-l răstoarne pe generalul Manuel Antonio Noriega, iar sovieticii – pe generalul Nicolae Ceauşescu (căci general era și el, deși nu făcuse armata). De aceea, din acel moment, a stat cu ochii pe Panama: era ca şi când ar fi privit în oglindă. Soarta regimului de la Ciudad de Panama era copie la indigo după cea a regimului de la Bucureşti. Sau invers.
***
La întoarcerea de la Teheran, atmosfera la bordul aeronavei prezidenţiale era încordată. Nu numai din cauza evenimentelor de la Timişoara, ci şi a unei comunicări urgente de la agenţia oficială de presă, Agerpres. Informaţia venise prin telex la echipajul avionului.
Comanda deplasării în Iran îi aparţinea şefului Aviaţiei Militare, generalul Iosif Rus. În 1995, acesta declara Comisiei “Decembrie 1989” că a fost alertat de echipaj întrucât sosise “o telegramă importantă”.
Secretarul personal al lui Ceauşescu, Mihai Hîrjău, a amintit şi el de telegrama respectivă. “La bordul avionului erau teleimprimatoare pe care se primeau ştirile de la Agerpres. Astea erau predate imediat lui Ceauşescu. A fost o ştire cu intervenţia SUA în Panama, cu Noriega. Chiar la întoarcere s-a întâmplat. Mi-a rămas în minte pentru că, imediat după aceea, i-am pus pe birou ştirea respectivă.”
***
Intervenţia americană din Panama l-a avut ca ţintă pe şeful guvernului de atunci, generalul Manuel Antonio Noriega. Acesta era agent dublu: al serviciilor secrete americane şi al celor cubaneze. Noriega a lucrat pentru CIA din anii ’50 până în anii ’80.
În 1989, Noriega a devenit duşman al SUA şi trebuia înlăturat. El a fost acuzat de administraţia americană că a transmis informaţii confidenţiale Cubei şi că a facilitat transferul de tehnologie sensibilă ţărilor comuniste din Europa de Est. Tot în cârca lui Noriega a fost pusă şi vânzarea de arme grupărilor comuniste din America Latină. Dintre acuzaţii nu a lipsit nici colaborarea cu traficanţii de droguri.
Sub pretextul executării unui soldat american de către militarii generalului Noriega, Statele Unite ale Americii au invadat Panama la 20 decembrie 1989. În acelaşi timp, sovieticii acţionau silenţios în România, avându-l în vizor pe Nicolae Ceauşescu. Revenit de la Teheran, acesta găsea un viespar imposibil de potolit. Doar boala puterii perpetue îl putea orbi într-o asemenea măsură, încât să nu-şi dea seama că a intrat într-o capcană mortală.
Cheile mesajului: Panama = România, SUA = URSS
După întâlnirea Bush–Gorbaciov, redactorii paginii externe de la “Scînteia” – “organ de presă al CC al PCR” – erau cu ochii după ştirile politico-militare din America Latină. Din 14 decembrie, principala informaţie externă devine situaţia din Panama.
Grupajul este deschis de o ştire cu titlul: “Republica Panama respinge amestecul SUA în treburile sale interne”. Alături, conducerea României Socialiste critică dur amestecul marilor puteri în “treburile interne ale ţărilor suverane”.
Să fim serioşi: nu mai putea “Nea Nicu” de grija lui Noriega! Generalul nici măcar nu făcea parte din grupul său de prieteni (precum majoritatea dictatorilor africani), pentru că decenii de-a rândul s-a comportat mai degrabă ca un “agent imperialist”. Mesajul, de fapt, nu era pentru americani, ci pentru sovietici. Înlocuiţi Panama cu România, iar SUA cu URSS, şi veţi afla ce voia să spună Ceauşescu: “Republica Socialistă România respinge amestecul URSS în treburile sale interne”. Dar deocamdată n-o putea spune pe şleau, ca să nu-i înfurie şi mai tare pe sovietici. Mai ales că România şi URSS erau aliate atât politico-militar (Tratatul de la Varşovia), cât şi economic (CAER).
Pe 15 decembrie, “Scînteia” ia o “pauză de Panama”. În pagina externă îşi face loc, în schimb, o “telegramă de felicitare” primită de Ceauşescu de la un prieten african: mareşalul Mobutu Sese Seko Kuku Ngbendu Wa Za Banga. “În numele poporului zairez, unit în jurul partidului nostru, Mişcarea Populară a Revoluţiei, şi în numele meu personal, vă adresez vii şi calde felicitări”, scria sălbaticul dictator de la Kinshasa. Ceauşescu fusese reales de trei săptămâni, dar pentru dovezi de apreciere nu e niciodată prea târziu.
Cu cât situaţia din Panama se agrava, “Scînteia” lua poziţie, se aşeza temeinic în tranşee: “Adunarea Naţională a reprezentanţilor Magistraturilor din Panama l-a desemnat pe comandantul forţelor de apărare panameze, generalul Manuel Antonio Noriega, în funcţia de şef al guvernului, cu împuterniciri extraordinare de urgenţă pentru asigurarea apărării teritoriului naţional faţă de agresiunile externe. Adunarea Naţională a declarat ţara în stare de război, care va menţinută atât timp cât persistă agresiunile economice, politice şi militare ale administraţiei SUA împotriva Panama”.
Ocupat cu şedinţa CPEx şi cu teleconferinţa, comandantul suprem îşi făcea timp să transmită indicaţii şi spre “Scînteia”: Mai mult Panama! Mai mult Noriega!
Când a plecat spre Iran, Ceauşescu avea, la bordul avionului prezidenţial, ziarul “Scînteia” din acea zi. Pe ultima pagină a acestuia trona articolul de înfierare a americanilor, “diavolii” cazului Panama. Pe “diavolii” cazului România – sovieticii, pomeniţi în şedinţa CPEx cu uşile închise – îi avertiza, deocamdată, prin ricoşeu. “Nea Nicu” striga la americani ca să priceapă sovieticii.
Rubrica externă din ziarul partidului a criticat Statele Unite până pe 22 decembrie, când Ceauşescu a simţit pe propria piele că informaţiile primite în seara de 3 decembrie 1989, de la generalul Vlad, erau cât se poate de adevărate. Dureros de adevărate!
– Va urma –
Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:
- „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
- „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
- „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
- „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/
Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: redactia@ziaristii.com și le veți primi prin poștă sau curier.
