Tensiune maximă la vârful PNL: Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte și portavoce a lui Iohannis în partid, l-a contrat dur pe președintele Florin Cîțu duminică seara, după ce s-a aflat că acesta din urmă a agreat cu Ciolacu o șefie rotativă a Guvernului cu PSD, urmând ca social-democrații să dea primul prim-ministru. Rareș Bogdan a anunțat că este exclus atât ca PNL să cedeze șefia Executivului, iar o „rotativă“ în baza căreia fiecare dintre cele două partide să dea premierul câte 18 luni trebuie mai întâi discutată în partid.
Ziaristii.com a scris încă de luni seară, după acordul dintre Cîțu și Ciolacu, despre revolta unor lideri ai PNL care nu vor să accepte o asemenea capitulare. Liberalii s-ar vedea astfel în postura de a fi aruncat la gunoi singuri toate avantajele pe care le avuseseră.
Nu mai departe de acum două luni și jumătate, înainte ca Iohannis să-i ordone lui Cîțu să evacueze USR de la guvernare, PNL era într-o poziție excelentă. Avea premierul și cele mai importante ministere într-un Guvern de coaliție stabil, susținut de populație, și în care nu-i contesta nimeni poziția de lider. Tocmai obținuse aprobarea pentru PNRR de la Bruxelles și urmau să vină banii de la Comisia Europeană pentru proiecte majore de modernizare și infrastructură.
În doar două luni, după ce Iohannis a dinamitat coaliția, PNL tocmai a cedat luni postul de premier PSD-ului, țara funcționează la cota de avarie cu un Guvern demis, iar în noua coaliție cu social-democrații, liberalii vor fi vioara a doua. PSD presează pentru dinamitarea finanțelor țării prin revenirea la cheltuieli populiste și anunță că va cere la Bruxelles renegocierea PNRR, conform cu propriile priorități!
„Nu cred că vreun lider PNL sau altcineva să aibă curajul să intre în BPN să propună așa ceva!“
Însă reacția lui Klaus Iohannis, prin Rareș Bogdan, n-are legătură cu acest dezastru al partidului, ci cu calculele președintelui. Acesta vrea în continuare să-și impună noul favorit, pe generalul Nicolae Ciucă, în fruntea Guvernului PSD-PNL-UDMR.
Rareș Bogdan a fost ferm luni seara, anunțul făcându-l în direct, la Digi 24: „Vreau să-i asigur (pe membrii PNL – n. red.) că nu s-a pus în discuție (propunerea unui premier PSD – n. red.), e doar o modalitate de negociere folosită de unii și de alții, de a pune presiune. Repet, nu s-a pus problema, în cadrul negocierilor, ca PNL să cedeze poziția de premier sau să accepte o eventuală rotativă. La BPN-ul (Biroul Permanent Național – n. red.) în care s-a votat intrarea la negocieri cu PSD nu s-a discutat și subiectul rotativei. Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să punem în discuție acest scenariu al rotativei, pe care BPN să-l adopte sau nu, iar chestiunea premierului, ca la prima rotativă să fie un premier PSD, indiferent de numele acestuia, fie că e președintele sau al membru, vă spun că nu cred că vreun lider PNL sau altcineva să aibă curajul să intre în BPN să propună așa ceva! Dacă vom ajunge la negocieri să propunem PNL această rotativă, va trebui să hotărâm s-o propunem în Biroul Executiv, apoi în BPN. Ideea unui premier PSD la prima tragere nimeni nu o poate lua în calcul. Nu s-a discutat așa ceva!“.
Reacția lui Rareș Bogdan îl pune într-o postură penibilă pe liderul partidului, Florin Cîțu, după ce acesta tocmai bătuse palma cu Marcel Ciolacu. În mod clar, n-a fost vorba – așa cum spune prim-vicepreședintele – de vreun zvon nefondat, ci de informații multiple provenite de la persoanele aflate la negocieri. Mai mult decât atât, liderii PSD au confirmat că se vor duce la Cotroceni cu două propuneri de premier și cu varianta „rotativei“. Totul, ca rod al discuțiilor cu conducerea PNL.
Din harababura asta va reînvia PCR ca Pasarea Phoenix 😂😂😂😂😂😂
Un individ care si-a construit cu atentie aliura de ziarist justitiar, pentru dreptatea poporului dar care ajuns un deseu politic. Rares Bogdan a devenit de mult clisma lui Iohannis.