Euro 2020 (care se joacă în 2021) și-a consumat deja două etape din faza grupelor. Astăzi, duminică, în ziua a 10-a a competiției, începe ultima rundă, cea care va stabili echipele calificate pentru „optimi” și țintarul fazelor eliminatorii.
Meciurile din etapa a 3-a se dispută la aceeași oră, în fiecare grupă, fiind televizate în paralel de Pro TV și Pro X.
Etapa a doua a grupelor s-a încheiat cu meciurile din grupele E și F, care au fost tensionate și spectaculoase.
Campioana mondială, Franța, n-a reușit să învingă Ungaria la Budapesta! Benzema și Mbappé au ratat ocazii importante, iar maghiarii au punctat pe contraatac și conduceau cu 1-0 la pauză (gol Fiola, min. 45+2). Griezmann a egalat (min. 66), dar francezii n-au găsit golul victoriei.
Ungaria a fost foarte aproape de o remiză și în prima etapă, menținând 0-0 până în minutul 84 al meciului cu Portugalia, când reduta maghiară s-a prăbușit (0-3 la final).
Germania a reintrat în grafic aseară: 4-2 cu Portugalia! Oaspeții au condus cu 1-0, prin golul lui Cristiano Ronaldo (min. 15), dar două autogoluri portugheze (Ruben Dias 35, Guerreiro 39) i-au adus pe nemți în avantaj la pauză. Scorul a urcat apoi la 4-1 (Havertz 51, Gosens 60). Ronaldo i-a pasat decisiv lui Jota pentru 4-2 (min. 67), Renato Sanches a zguduit bara, dar istoria meciului fusese scrisă.
Brusc, Germania a devenit favorită la câștigarea grupei. Nemții vor juca în ultima etapă cu Ungaria, la München, în vreme ce Franța și Portugalia vor reedita finala Euro 2016, de data asta la Budapesta, pentru a calificarea în „optimi”.
Din 8 penalty-uri, 5 au fost ratate!
Dintre marile favorite, cel mai mult și-a complicat situația Spania, care n-a reușit să câștige nici cel de-al doilea meci al său din Grupa E, disputat tot pe teren propriu, la Sevilla: 1-1 cu Polonia, după 0-0 cu Suedia. A fost 1-0 (Morata 25), a egalat Lewandowski (54), iar Gerard Moreno a ratat un penalty, trăgând în bară (58).
Apropo: în cele 24 de meciuri de până acum au fost acordate 8 penalty-uri: 3 transformate (portughezul Ronaldo, olandezul Depay, cehul Schick) și 5 ratate (danezul Hojbjerg, galezul Bale, macedoneanul Alioski, ucraineanul Malinovski, spaniolul Moreno)!
Trei echipe deja calificate: Italia, Belgia, Olanda
Înaintea ultimei etape se cunosc deja trei echipe calificate matematic: Italia, Belgia și Olanda, singurele cu punctaj maxim până acum (6 din 6).
Mari șanse de calificare au și Anglia, Cehia, Țara Galilor, Suedia, Franța și Germania.
O situație aparte este cea a meciului Anglia – Cehia. Cu o remiză în meciul diirect, ambele ar promova în „optimi”. Dar englezii au două motive serioase să tragă la victorie: să încheie grupa pe primul loc și să dea o mână de ajutor Scoției, în caz că aceasta va învinge Croația.
Nicio echipă, dintre cele 24, nu a fost eliminată încă matematic! Practic, însă, șansele Turciei și cele ale Macedoniei de Nord sunt aproape de zero.
Grupa A: Fotbalul entuziast al Italiei
Etapa 1: Italia – Turcia 3-0, Elveția – Țara Galilor 1-1
Etapa 2: Italia – Rlveția 3-0, Țara Galilor Turcia 3-1
Ultimele meciuri: Italia – Țara Galilor, Elveția – Turcia.
Grupa B: Danemarca are șanse să prindă locul 2!
Etapa 1: Belgia – Rusia 3-0, Danemarca – Finlanda 0-1
Etapa 2: Danemarca – Belgia 1-2, Rusia – Finlanda 1-0
Ultimele meciuri: Belgia – Finlanda, Danemarca – Rusia.
Grupa C: Grupa cu cele mai multe goluri
Etapa 1: Olanda – Ucraina 3-2, Austria – Macedonia de Nord 3-1
Etapa 2: Olanda – Austria 2-0, Ucraina – Macedonia de Nord 2-1
Ultimele meciuri: Olanda – Macedonia de Nord, Austria – Ucraina.
Grupa D: O remiză Anglia – Cehia le-ar califica pe amândouă
Etapa 1: Anglia – Croația 1-0, Scoția – Cehia 0-2
Etapa 2: Anglia – Scoția 0-0, Cehia – Croația 1-1
Ultimele meciuri: Angla – Cehia, Scoția – Croația.
Grupa E: Spania în pericol!
Etapa 1: Spania – Suedia 0-0, Slovacia – Polonia 2-1
Etapa 2: Spania – Polonia 1-1, Suedia Slovacia 1-0
Ultimele meciuri: Spania – Slovacia, Suedia – Polonia.
Grupa F: „Finala” Franța – Portugalia
Etapa 1: Germania – Franța 0-1, Ungaria – Portugalia 0-3
Etapa 2: Germania – Portugalia 4-2, Ungaria – Franța 1-1
Ultimele meciuri: Franța – Portugalia, Germania – Ungaria.
Cristiano Ronaldo e golgheter și la 36 de ani!
Doi jucători au marcat până acum câte 3 goluri: portughezul Cristiano Ronaldo (36 de ani) și cehul Patrik Schick (25 de ani).
Alți 6 jucători au înscris de câte două ori: italienii Immobile și Locatelli, ucrainenii Iaremciuk și Iarmolenko, belgianul Lukaku și olandezul Dumfries (fundaș!).
- Cele mai ofensive echipe: Italia (6 goluri marcate), Portugalia (5), Olanda (5), Belgia (5), Germania (4), Ucraina (4).
- Cel mai slab atac: Turcia, Scoția (0 goluri marcate).
- Cele mai bune apărări: Italia, Anglia, Suedia (0 goluri primite).
- Cele mai slabe apărări: Turcia, Macedonia de Nord (câte 5 goluri primite).
- Cel mai bun golaveraj: Italia (6-0), Belgia (5-1), Olanda (5-2).
- Cel mai slab golaveraj: Turcia (0-5), Macedonia de Nord (2-5), Ungaria (1-4), Elveția (1-4).
Programul Euro 2020
Faza grupelor (etapa a 3-a)
Duminică, 20 iunie
- 19.00: Italia – Țara Galilor (Roma / A)
- 19.00: Elveția – Turcia (Baku / A)
Luni, 21 iunie
- 19.00: Macedonia de Nord – Olanda (Amsterdam / C)
- 19.00: Ucraina – Austria (București / C)
- 22.00: Rusia – Danemarca (Copenhaga / B)
- 22.00: Finlanda – Belgia (Sankt Petersburg / B)
Marți, 22 iunie
- 22.00: Cehia – Anglia (Londra / D)
- 22.00: Croația – Scoția (Glasgow / D)
Miercuri, 23 iunie
- 19.00: Slovacia – Spania (Sevilla / E)
- 19.00: Suedia – Polonia (Sankt Petersburg / E)
- 22.00: Germania – Ungaria (München / F)
- 22.00: Portugalia – Franța (Budapesta / F)
Primele două clasate din fiecare grupă şi patru echipe de pe locul 3 se vor califica în faza următoare.
Optimi de finală
Sâmbătă, 26 iunie
- 19.00: 2A – 2B (Amsterdam / Optime 1)
- 22.00: 1A – 2C (Londra / Optime 2)
Duminică, 27 iunie
- 19.00: 1C – 3D/E/F (Budapesta / Optime 3)
- 22.00: 1B – 3A/D/E/F (Sevilla / Optime 4)
Luni, 28 iunie
- 19.00: 2D – 2E (Copenhaga / Optime 5)
- 22.00: 1F – 3A/B/C (București / Optime 6)
Marți, 29 iunie
- 19.00: 1D – 2F (Londra / Optime 7)
- 22.00: 1E – 3A/B/C/D (Glasgow / Optime 8)
Sferturi de finală
Vineri, 2 iulie
- 19.00: Câştigătoare Optime 6 – Câştigătoare Optime 5 (St Petersburg / Sfert 1)
- 22.00: Câştigătoare Optime 4 – Câştigătoare Optime 2 (München / Sfert 2)
Sâmbătă, 3 iulie
- 19.00: Câştigătoare Optime 3 – Câştigătoare Optime 1 (Baku / Sfert 3)
- 22.00: Câştigătoare Optime 8 – Câştigătoare Optime 7 (Roma / Sfert 4)
Semifinale
Marți, 6 iulie
- 22.00: Câştigătoare Sfert 2 – Câştigătoare Sfert 1 (Londra)
Miercuri, 7 iulie
- 22.00: Câştigătoare Sfert 4 – Câştigătoare Sfert 3 (Londra)
Finala
Duminică, 11 iulie
- 22.00: Câştigătoarele din semifinale (Londra)
Credem că, PÂNÂ ACUM cel puțin…, este cel mai frumos/spectaculos (ca joc și scoruri) turneu-final al Campionatului European (și chiar… nu numai!) din ultimul timp (să zicem… ultimile două decenii!): să sperăm că va rămâne așa, adică:… NU excesiv tacticizat și, implicit, cu… avânt-ofensiv manifest!!!
Este adevărat că… ABIA (!) acum, din etapa-a-treia (ultima!) din grupe, toate meciurile devin… DECISIVE, ceea ce, teoretic, ar putea aduce meciuri mai… anoste, supertacticizate!
Oricum, până acum, au fost FOARTE PUȚINE SURPRIZE: cea mai mare este remiza dintre Franța și Ungaria (1-1) chiar dacă s-a jucat la Budapesta; apoi ar mai fi Danemarca-Finlanda 0-1 din prima zi pe terenul primeia (dar acela a fost un meci… ATIPIC, influențat-decisiv de evenimentul cu Erikssen!); înfrângerea Poloniei („lui Lewandovsky”) de către Slovacia ar putea fi considerată o surpriză și ea și, în rest, poate doar cele două remize de pe teren propriu ale Spaniei (0-0 cu o Suedie fără vedete și fără pretenții și 1-1 cu Polonia)!
Remiza de la Londra dintre Anglia și Scoția… NU poate fi (NICIODATĂ!!!!!!!!) considerată a fi o „surpriză”, căci acest… CEL MAI VECHI MECI INTERNAȚIIONAL DIN LUME (prima confruntare oficială, la Glasgow: pe 30 noiembrie… 1872!!!!!!!!!), are un palmares/istoric foarte-ECHILIBRAT (deși, de departe chiar: cele mai multe meciuri s-au disputat în… Anglia!): 48 de victorii englezii, 41 scoțienii (și, acum, 26 de egaluri)!
Apropo…, credem că este oppp… PREMIERĂ (cel puțin… pentru România?!?) faptul că este (co-)comentatoare-în-direct la fotbal o… FEMEIE: Ioana Comșa, cunoscuta (și APRECIATA!) realizatoare de emisiuni-sportive (despre fotbal, în special), mai ales de tip „talk-show”, la ProTv-&-ProX!!!
Curios că a comentat, deocamdată…, doar… (la) cele două meciuri aleee… Ungariei (ambele la Budapesta) și, dacă ar fi să-i reproșăm totuși ceva…, parcăăă… prea s-a manifestat (în calitate de comentator presupus/teoretic… IMPARȚIAL/ECHIDISTANT/NEUTRU!!!) ca fiind ooo… înfocată admiratoare-și-suporteră a Ungariei: poate căăă…. pariase pe maghiari?!!!!!!!!
Scuze, CORECTĂM (în primul rând al celui de-al doilea comentariu): „(…) credem că este OOOO… (…)”.
Și maiii… SCUZE: pe ziarista-sportivă în cauză o cheamă Ioana… COSMA!!!
Strângem, deja, bani de miel…
Uitați…, ca să NU se presupună că am fi „misogini”…, zicem ceva și despre alt comentator, bărbat de această dată, Mihai Mironică, colegul Ioanei Cosma: ne-a astenizat, pur și simplu, cu insistența de a numi, în mod repetat, Olanda cuuu… numele-oficial, Regatul Țărilor-de-Jos!!!
Nimeni NU spune Olandei așa în România…, dar lui Mironică i se pare că e mai interesant dacă o toooot trage cuuu… „Țările-de-Jos”!!!
Azi (duminică) am aflat încă o calificată SIGURĂ în „optimi-de-finală” (Italia era deja!), Țara Galilor (semifinalistă a ediției trecute, învinsă atunci de Portugalia, care a și cucerit trofeul!), și o APROAPE-CALIFICATĂ de pe locul 3 în grupă, Elveția (cu 4 puncte și un golaveraj negativ, dar destul de bun totuși: 4-5!)…
Mâine, luni, se încheie jocurile din alte două grupe: așadar vom mai avea încă… două NOI calificate-SIGURE (Olanda și Belgia sunt, și ele, deja în „optimi”, după doar câte două partide, toate victorioase!) și, probabil, cel puțin încă o candidată cu șanse la calificare de pe locul 3 din grupe!