Poliţiştii s-au sesizat în legătură cu prostestul de ieri seară al taximetriştilor şi au iniţiat demersurile pentru întocmirea unui dosar penal! Acuzaţia: îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice.
Ieri seară, coloane de sute de maşini galbene au ocupat centrul Capitalei până în Piaţa Victoriei, acolo unde se află sediul guvernului şi locul constant de proteste anti-PSD&ALDE de când aceste partide au început atacul la statul de drept, în 2017.
Într-adevăr, circulaţia a fost greoaie spre imposibilă ieri seară, dar nu e prima oară când un protest provoacă deranj. Este însă prima oară când Poliţia decide să facă dosar penal cuiva (de moment, nu se ştie cui) pentru „îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice”.
De la protestele privind cazul Roşia Montană şi până la manifestaţia mixtă de ieri seară (taxi şi #rezist, în Piaţa Victoriei), circulaţia a fost îngreunată mereu pe drumurile publice, dar poliţiştii nu au făcut dosar penal cuiva.
Au procedat logic şi înţelept deopotrivă, căci dreptul de a manifesta spontan e sacru în democraţie, scirs negru pe alb în Constituţie – legea legilor – iar el vine la pachet cu deranj, cum altfel?
Însă de data asta, nu mai e o coincidenţă. România civică se pregăteşte de ample acţiuni de protest provocate de aroganţa şi abuzurile anti-justiţie şi anti-stat de drept ale guvernării actuale, iar forţele de ordine, aflate sub comanda unei marionete a lui Liviu Dragnea, au primit probabil instrucţiuni să nu aibă milă, după modelul 10 august 2018.
Un prim semn a fost ridicarea a doi protestatari care au vopsit cu „sânge” imaginar scările de la Ministerul Justiţiei. Poliţiştii de la Secţia 17 i-au săltat şi i-au anchetat abuziv mai multe ore, fără explicaţii, după modelul abuzului încă nepedespsit nici azi al anchetării lui Răzvan Ştefănescu, „suedezul cu plăcuţele anti-PSD”.
Prin încălcarea legii, poliţiştii l-au filat şi l-au obligat să dea jos numelere de înmatriculare legal înregistrate, iar apoi au încercat să caute zile în şir acoperite legală. Nu au găsit-o, şi-au cerut scuze cu jumătate de gură, dar nimeni nu a fost sancţionat pentru un abuz specific dictaturilor, nu unei ţări UE.
Fara jertfire nu exista izbanda! Mantuirea am primit-o cu pret de sange, de aceea este asa de puternica si vesnica!
Este adevarat ! Era politisti la piata romana si blocau masinile de taxi sa intre catre piata romana si ii obligau pe ce din bdul lascar catargiu sa elibereze carosabilul.taximetristii afisau niste lozinci, niste placi , nu am vazut de pe contra sens ce scriau pe ele dar era impotriva aplicatiilor de taxi,este dreptul lor sa protesteze in fata guvernului.