Deşi a dus numele României departe şi frumos, ţara i-a tras o palmă ce l-a aruncat direct în Anglia, pe şantier. Statul român, autorităţi locale şi naţionale, nimeni nu a ridicat un deget pentru ca Andrei să-şi continue performanţa. Acum, are 32 de ani şi e campion naţional absolut.
Sportivul Andrei Chipreanov a câştigat titlul de campion naţional absolut al României la skandenberg, braţul stâng. S-a întâmplat la Campionatul Naţional de Skendenberg de la Piteşti, din 11 -13 septembrie 2020. Acolo, Andrei a luptat la categoria 100 de kilograme, pentru braţul stâng şi drept. Le-a câştigat pe amândouă, fiind medaliat cu aur. La final, s-a disputat Open-ul, adică desemnarea celui mai bun dintre cei mai buni.
Marea finală a avut loc între Olimpiu Făt şi Andrei Chipreanov. Iubitorii de skandenberg au privit o luptă frumoasă, tehnică şi foarte rapidă, la finalul căreia Andrei a ieşit învingător. Asta i-a adus, la braţul stâng, titlul de campion absolut al României la Skandenberg. De reţinut, supranumele lui Andrei Chipreanov este „Glonţul”, datorită vitezei impresionante cu care îşi doboară adversarii, într-o explozie de forţă şi rapiditate.
Andrei Chipreanov practică skandenberg-ul de peste un deceniu. Palmaresul său conține titlurile de vicecampion mondial, campion european și multiplu campion național la skandenberg, rezultate obținute anterior. La Rădăuți, orașul în care locuiește, Andrei a înființat propriul club de skandenberg, cu numele „Bucovina Skandenberg”. Aici, Andrei pregătește actuali și viitori campioni.
Povestea lui Andrei este una cu totul deosebită. Dragostea lui pentru skandenberg a început în curtea şcolii, unde pierdea în faţa fetelor. Asta l-a ambiţionat, iar în câţiva ani era vicecampion mondial, campion european şi naţional. Ăsta e Andrei. Spune-i că nu poate ceva şi-ţi va da cu convingerile tale în cap. Deşi a dus numele României departe şi frumos, ţara i-a tras o palmă ce l-a aruncat direct în Anglia, pe şantier. Statul român, autorităţi locale şi naţionale, nimeni nu a ridicat un deget pentru ca Andrei să-şi continue performanţa.
Dezamăgit, în anul 2014, Andrei Chipreanov pleca din România. Locuia la Rădăuţi, era deja vice-campion mondial, campion european şi naţional la skandenberg, dar ţara părea că nu-l doreşte. Ar fi vrut să rămână, să aducă glorie ţării sale. Din păcate, ea îi spunea: „Pleacă! Aici nu e loc pentru tine.” A pus în bagaje medalii şi cupe, amintiri şi speranţe, şi-a îmbrăţişat părinţii şi a plecat în lume. Anglia l-a primit. O vreme, a fost bine, dar nu era „acasă”. Acolo, departe, şi-a dat seama că singurul loc unde fericirea e posibilă este ţara în care s-a născut.
După patru ani, Andrei s-a întors în România, la Rădăuţi, unde a cunoscut un om care iubeşte acelaşi lucru, Skandenbergul. E rară întâlnirea bogaţilor cu generozitatea, mai ales cea pusă în slujba societăţii şi a celor care o merită. Din fericire, lui Andrei i s-a întâmplat. A găsit omul care face pentru el mai mult decât tot statul român la un loc. Acum, Andrei Chipreanov e campion naţional absolut la skandenberg. Ceea ce pentru mulţi ar fi o culme a gloriei, pentru el e doar începutul unei poveşti frumoase, alături de oameni care-l iubesc.