Papa Francisc va face o vizită în România în perioada 31 mai – 2 iunie, a anunţat vineri Administraţia Prezidenţială.
Sanctitatea Sa Papa Francisc va întreprinde o Vizită Apostolică în România în perioada 31 mai – 2 iunie 2019. Sanctitatea Sa va vizita oraşele Bucureşti, Iaşi şi Blaj şi Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc.
”Primind invitaţia Preşedintelui României, a Autorităţilor statului şi a Bisericii Catolice din România, Sanctitatea Sa Papa Francisc va întreprinde o Vizită Apostolică în ţară noastră în perioada 31 mai – 2 iunie 2019. Cu această ocazie, Sanctitatea Sa va vizita oraşele Bucureşti, Iaşi şi Blaj şi Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc”, anunţă Administraţia Prezidenţială citată de Mediafax.
„Va fi o vizită de stat şi ecumenică totodată. Această a doua vizită a Papei, după ce a Papei Ioan Paul al II-lea, e o mare gură de aer spiritual pentru România. Şi pentru toţi credincioşii, căci să nu uităm că în România majoritatea credincioşilor sunt ortodocşi. Să nu uităm şi că vizita Papei Ioan a pus imaginea României în lume într-o altfel de lumină, iar după aceea schimbările pozitive s-au văzut”, a declarat acum câteva minute, pentru Digi 24, Francisc Doboş, purtător de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice din România.
Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat România în 1999, când a impresionat şi a unit un popor divizat ca şi azi. Ulterior vizitei Papei Ioan Paul al II-lea, România a luat calea Uniunii Europene şi a NATO, iar astăzi culege roadele apartenenţei la civilizaţia occidentală.
Vizita Papei Francisc vine într-un moment în care în România se află din nou la răscruce. Din 1999 şi până azi, au apărut forţe politice interesate să întoarcă ţara din drumul ei pro-occidental, atacând, democraţia liberală, Europa şi Occidentul prin demonizarea unor figuri gen George Soros.