joi, noiembrie 21, 2024
AcasăDezvăluiriOTRAVĂ! PSD-iștii de la Salubritate Craiova, din gașca Olguța-Manda, au pus în...

OTRAVĂ! PSD-iștii de la Salubritate Craiova, din gașca Olguța-Manda, au pus în pericol sănătatea craiovenilor

-

Un scandal cu iz penal provoacă panică în rândul locuitorilor orașului Craiova, fieful grupării Claudiu Manda – Lia Olguța Vasilescu (PSD). Conducerea SC Salubritate Craiova SRL, cu inconștiență criminală și în baza unui aviz neclar primit de la DSP Dolj, decide să dezinfecteze scările blocurilor de locuințe din Craiova cu o substanță extrem de toxică pentru oameni, destinată exclusiv utilizării în scopuri veterinare, adică pentru animale!

Două entități publice controlate politic au permis comiterea unui grav atentat la sănătatea publică, prin utilizarea unui produs biocid veterinar denumit ALDEZIN pentru dezinfectarea a aproximativ 500 de scări de bloc din Craiova.

În plină pandemie, craiovenii sunt puși în pericol de indolența managerilor SC Salubritate Craiova SRL și superficialitatea reprezentanților DSP Dolj.

ALDEZIN pentru animale, folosit pe oameni

Grava ilegalitate a fost denunțată de Petru Becheru, un cunoscut contestatar al ilegalităților comise de reprezentanții PSD din administrația publică craioveană. Acesta a sesizat public faptul că SC Salubritate Craiova SRL folosește o substanță extrem de toxică pentru campania de dezinfectare a scărilor de bloc. Este vorba de substanța Aldezin.

- Advertisement -

Conform prospectului are însoțește la comercializare substanța biocidă Aldezin, utilizarea ei este una destinată exclusiv domeniului veterinar.

În prospect se precizează, la „Mod de utilizare”: „Dezinfecția se execută în compartimentele golite, în ABSENȚA ANIMALELOR (conform principiului «totul plin / totul gol»)”.

Totodată, în prospect se arată că, în contact cu oamenii, substanța este „nocivă prin inhalare, în contact cu pielea și prin înghițire”, „provoacă arsuri” și „poate provoca sensibilizare prin inhalare și în contact cu pielea”.

Petru Becheru
Petru Becheru – tânărul care a dezvăluit grozăvia

În urma sesizării transmise de Petru Becheru, conducerea SC Salubritate Craiova SRL a anunțat public, în 3 aprilie 2020, că a sistat activitatea de dezinfecție, după ce Direcția de Sănătate Publică Dolj a interzis folosirea produsului biocid Aldezin.

- Advertisement -

SC Salubritate Craiova SRL a mai precizat că a primit de la DSP Dolj o amendă între 5.000 și 10.000 lei pentru nerespectarea domeniului de utilizare și a ariei de aplicare a substanței.

În același anunț, conducerea SC Salubritate Craiova SRL se apără cu argumentul că ar fi primit un aviz de utilizare a substanței din partea DSP Dolj și că în temeiul acestuia ar fi folosit substanța la dezinfectarea scărilor de bloc.

Sesizarea înaintată de Petru Becheru

SC Salubritate Craiova SRL nu a solicitat la DSP Dolj aprobarea explicită pentru utilizarea Aldezin în scările de bloc locuite de oameni, ci doar un acord pentru utilizarea respectivului produs biocid pe suprafețe de interior și de exterior.

Argumentul în favoarea utilizării produsului respectiv, invocat de Salubritate Craiova, este acela că pe piață nu au fost identificate alte produse biocide autorizate, care să fie disponibile pentru achiziție și care să poată fi utilizate în activitatea de dezinfecție, dezinsecție și deratizare.

În răspunsul său oficial, DSP Dolj informează SC Salubritate Craiova SRL că „produsul Aldezin poate fi utilizat în concentrație de 2%, timp de 60 de minute pentru exterior și interior”. Totodată, se recomandă pentru interior „dezinfecția cu lampă cu ultraviolete”.

Bizar este faptul că experții SC Salubritate Craiova SRL nu au luat în seamă documentația aferentă produsului respectiv. Dacă studiau documentația sau măcar prospectul substanței biocide, reprezentanții SC Salubritate Craiova SRL ar fi observat că substanța Aldezin nu poate fi folosită la dezinfectarea spațiilor interioare unde locuiesc oameni, ci doar la grajduri, cotețe și alte incinte unde sunt adăpostite animale domestice!

DSP Dolj a reacționat „în orb” la solicitarea SC Salubritate Craiova SRL, unde nu se menționează că Aldezin urma să fie folosit în spații locuite de oameni, adică total contrar normelor de utilizare din prospect.

Prin purtătorul de cuvânt, dr. Ștefan Popescu, DSP Dolj a venit cu clarificări, menționând că Aldezin nu era avizat pentru dezinfecția suprafețelor și spațiilor închise cu care oamenii vin în contact.

„Salubritatea Craiova a fost amendată, dar nu de DSP Dolj, ci de Inspecția Sanitară de Stat. Este vorba de o structură în cadrul DSP, aflată sub coordonarea directă a Inspecției Sanitare de Stat de la Ministerul Sănătății. La data de 1 aprilie au avut o acțiune tematică de verificare a utilizării substanțelor biocide și atunci au constatat că produsele utilizate nu aveau indicație pentru folosirea lor ca dezinfecție în spații închise. Aceste produse biocide sunt înregistrate într-un Registru al Biocidelor, un registru național care este public, iar substanța utilizată nu avea aceasta indicație. Produsul utilizat nu era avizat pentru dezinfecția suprafețelor și spațiilor închise. El este avizat pentru spații închise, cu care oamenii nu vin în contact. Nu trebuia să dea acordul pentru soluție. Oricine folosește aceste substanțe trebuie să consulte Registrul cu Biocide, care este public și care spune clar indicațiile pe care le are fiecare biocid care este înregistrat și aprobat acolo. În acest caz, avizarea nu o dă DSP, ci Agenția Națională care are publicat acest registru”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Dolj.

Între timp, DSP Dolj a găsit „acarul Păun” pentru eliberarea avizului: un angajat care a comis eroarea și asupra căruia s-a demarat o anchetă administrativă.

Trebuie spus că, la rândul lor, reprezentanții DSP Dolj au tratat cu superficialitate solicitarea celor de la Salubritate și nu au cerut detalii suplimentare cu privire la destinația utilizării substanței biocide pentru care se solicita aviz. O superficialitate gravă, în contextul în care România este în stare de urgență și sub asediul pandemiei de coronavirus.

Rezultă că vinovăția pentru atentatul la sănătatea publică a locuitorilor din Craiova se împarte între echipele de management și experții celor două entități implicate; evident, cu o gravitate mult sporită pentru conducerea Salubritate Craiova.

O astfel de faptă, cu evidente conotații penale, trebuie să intre urgent în vizorul procurorilor și al Grupului de Comunicare Strategică de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne.

Echipele de management care au pus în pericol sănătatea locuitorilor Craiovei

Echipa managerială a SC Salubritate Craiova SRL

Conform informațiilor de pe site-ul oficial, SC Salubritate Craiova SRL „a fost înființată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 31/31.01.2011, în urma reorganizării Serviciului Public de Salubritate în societate comercială cu răspundere limitată, cu asociat unic municipiul Craiova, prin Consiliul Local al Municipiului Craiova, sub denumirea de S.C. Salubritate Craiova SRL”.

În prezent, SC Salubritate Craiova SRL este o „societate comercială având ca asociați municipiul Craiova, prin Consiliul Local al Municipiului Craiova, cu 10 părți sociale, comuna Vârvoru de Jos, prin Consiliul Local al Comunei Vârvoru de Jos, cu 5 părți sociale, și comuna Ișalnița, prin Consiliul Local al Comunei Ișalnița, cu 5 părți sociale”, conform actului constitutiv, actualizat în ianuarie 2015.

Important: în ianuarie 2015, primar al Craiovei era Lia Olguța Vasilescu, iar primar al comunei Ișalnița era Flori Ovidiu Aurelian, nașul de cununie al cuplului Lia Olguța Vasilescu – Claudiu Manda.

Echipa managerială a SC Salubritate Craiova SRL
Echipa managerială a SC Salubritate Craiova SRL

Conducerea executivă a SC Salubritate Craiova SRL este asigurată de o echipă formată din patru directori.

Butari Mihai Vlad - Administrator-Director general Salubritate Craiova
Mihai Vlad Butari – Administrator-Director general Salubritate Craiova

Administrator-Director general este Mihai Vlad Butari, care ocupă și funcția de Secretar Executiv al Organizației Municipale PSD Craiova, membru loial al grupării Vasilescu – Manda. Pentru activitate prestată, Butari încasează peste 8.000 de lei lunar.

Soția directorului Mihai Butari este Oana Butari, nimeni alta decât Consilierul Juridic al SC Salubritate Craiova SRL, la nivelul anului 2019, funcție pentru care încasează aproximativ 3.000 de lei lunar.

Doina Gingiovean - Director economic Salubritate Craiova
Doina Gîngioveanu – Director economic Salubritate Craiova

Director economic este Doina Gîngioveanu, care încasează pentru funcția pe care o deține aproximativ 7.000 de lei lunar. În declarația de avere aferentă anului 2019, depusă de Directorul economic al SC Salubritate Craiova SRL, apar declarate venituri încasate și de la două societăți comerciale deținute de familia Gîngioveanu, generatoare de venituri: Bellvita Pharm SRL și Free Trade SRL, precum și SC Euromontaj Com SRL, unde dna Gîngioveanu este asociat.

De asemenea, Doina Gîngioveanu este o loială susținătoare a PSD Craiova, așa cum se observă și din preferințele politice public asumate pe contul de Facebook.

Ruiu Constantin Alin - Director Comercial Salubritate Craiova
Alin Constantin Ruiu – Director Comercial Salubritate Craiova

Directorul Comercial al SC Salubritate Craiova SRL este Alin Constantin Ruiu, care încasează lunar aproximativ 6.000 de lei. La rândul său, Ruiu este un apropiat al camarilei PSD Craiova.

Ruiu Alin împreună cu senatorul PSD Radu Cosmin Preda și deputat PSD Eliza-Mădălina Peța
Alin Ruiu împreună cu doi parlamentari PSD: senatorul Radu Cosmin Preda și deputata Eliza-Mădălina Peța

Directorul Tehnic al SC Salubritate Craiova SRL este Viorel-Dragos Dobre-Mazilu, transferat, în 2019, de la RAADPFL Craiova (regie din subordinea Primăriei Craiova) la SC Salubritate Craiova SRL. Conform declarației de avere, până la data de 14 iunie 2019, venitul încasat aferent funcției a fost de 31.419 lei. În aceeași declarație sunt consemnate venituri încasate ca angajat al RAADPFL Craiova, pe perioada iunie 2018 – iunie 2019, în valoare de 23.827 de lei, de unde rezultă un venit mediu lunar de aproximativ 5.000 de lei.

Viorel-Dragos Dobre-Mazilu - Director Tehnic Salubritate Craiova
Viorel-Dragos Dobre-Mazilu – Director Tehnic Salubritate Craiova

Viorel-Dragos Dobre-Mazilu este Președinte al Organizației Locale PSD nr. 68 Craiova și, totodată, mason. Este membru în MLNR (Marea Lojă Națională din România), coleg de Francmasonerie craioveană cu alți controversați politicieni PSD locali, precum Adrian Cosman (viceprimarul PSD al Craiovei), Lucian Dindirică (consilier PSD în Consiliul Local Craiova și implicat, ca manager al Bibliotecii Județene, în scandaluri provocate de găzduirea unor lansări de carte cu participarea unor foști ofițeri și turnători ai Securității ceaușiste) sau Marius Mihai (consilier PSD în Consiliul Local Craiova), ca să amintim doar pe unii dintre cei mai vizibili francmasoni PSD-iști craioveni.

Echipa managerială a DSP Dolj

Direcția de Sănătate Publică Dolj este condusă de dr. Ludmila Angela Prunariu, medic primar care deține funcția de Director Executiv. Prunariu este o veche angajată a Direcției. În noiembrie 2012, în timpul Guvernului Ponta 1, a fost numită director adjunct al DSP Dolj, iar în iunie 2015 (Guvernul Ponta 2) ocupa deja funcția de Director Executiv. În acea perioadă, funcția de ministru al Sănătății era ocupată de Nicolae Bănicioiu (PSD).

Conform ultimei declarații de avere, înregistrată la data de 10.05.2019, Ludmila Angela Prunariu încasa la acel moment pentru funcția ocupată un venit lunar de aproximativ 7.000 de lei.

Medic primar Prunariu Ludmila Angela - Director Executiv DSP Dolj
Medic primar Ludmila Angela Prunariu – Director Executiv DSP Dolj

Actualul Director Executiv al DSP Dolj a supraviețuit sub mai mulți miniștri ai Sănătății, din 2015 până în prezent: Nicolae Bănicioiu (PSD), Patriciu Andrei Achimaș-Cadariu și Vlad Voiculescu (tehnocrați în Guvernul Cioloș), Florian Dorel Bodog (PSD), Sorina Pintea (PSD), Victor Costache (tehnocrat în Guvernul PNL) și Nelu Tătaru (PNL), actualul ministru al Sănătății.

O supraviețuire surprinzătoare, încă dificil de explicat și posibilă datorită fie profesionalismului personajului în discuție, recunoscut de ierarhia superioară din Ministerul Sănătății, fie unui sprijin oferit de mediul politic ori de altă zonă cu putere de influență la nivel guvernamental.

Dr. Jan Pîrgaru - Director Executiv Adjunct DSP Dolj
Dr. Jan Pîrgaru – Director Executiv Adjunct DSP Dolj

Directorul Executiv Adjunct al DSP Dolj este dr. Jan Pîrgaru. Conform declarației de avere din mai 2019, dr. Pîrgaru încasase un venit aferent funcției ocupate de peste 6.000 de lei lunar.

Soția lui Pîrgaru este medic primar la Secția Clinică de Ginecologie I din cadrul Spitalului Municipal „Filantropia”, din subordinea Primăriei Craiova.

Din partea echipei de management a DSP Dolj, răspunsul la solicitarea SC Salubritate Craiova SRL pentru avizarea folosirii Aldezin (solicitare în care, reiterăm, nu se semnalează că substanța va fi folosită în blocuri de locuințe) este semnat de către cei doi directori, alături de Coordonatorul Compartimentului Evaluarea factorilor de risc din mediul de viață și de muncă și de reprezentatul Colectivului Igiena Mediului.

Petru Becheru – țintă a jignirilor proferate de postacii PSD

Inițial buimăcită de izbucnirea scandalului, gașca PSD Craiova și-a revenit rapid și a trecut la ofensivă. Ținta principală este Petre Becheru.

O primă reacție a avut managerul SC Solidaritate Craiova SRL, Mihai Vlad Butari, care și-a exprimat indignarea într-o postare pe Facebook. Managerul spune că Aldezin este substanță biocidă de clasa TP4, cu aviz valabil din partea Ministerului Sănătății până în 2024, dar „uită” să precizeze că în prospectul substanței biocide se spune limpede că poate fi folosită doar în spații amenajate pentru animale.

Tonul de mahala al postărilor pe subiect este însă dat de Lia Olguța Vasilescu, care postează jignindu-l pe Petru Becheru, cel care a dezvăluit ilegalitatea comisă de SC Salubritate Craiova SRL. Deputata PSD folosește un limbaj grobian, în stilul „Vadim Tudor”: „Hal de instituții! Un reclamagiu de profesie convinge DSP să-și retragă avizul dat Salubrității craiovene pentru un dezinfectant, că altfel rămâne impotent și femeile din bloc infertile și se îmbolnăvesc animăluțele și peștișorii locatarilor!”

Postarea LOV în cunoscutul limbaj vadimist
Postarea LOV în cunoscutul limbaj vadimist

Postacii PSD înțeleg mesajul și încep să se conformeze. La postarea șefei PSD Craiova, ca să dăm un exemplu edificator, se lamentează Lucian Lungu, care lucrează, conform informațiilor de pe contul de Facebook, la CAO (S.C. Compania de Apă Oltenia S.A.), într-o funcție importantă. Lungu îl face „cretinoid pe felie cu serviciile” pe Petru Becheru și se lamentează că „dobitocii” vor să facă pe plac guvernării PNL, „care vrea să sufere și municipiile conduse de administrații PSD”.

Lucian Lungu alături de Lia Olguța Vasilescu, în campania electorală
Lucian Lungu alături de Lia Olguța Vasilescu, în campania electorală

Pe pagina de Facebook a lui Petru Becheru, sare în ajutorul Partidului și comentează jignitor consilierul județean Daniel Călărașu (PSD). Limbajul folosit de cacesta la adresa lui Petru Becheru este asemănător cu cel al șefei de la Partid: „Dacă nici la tine nu se vede cu ochiul liber că ai probleme psihice, este grav”; ”Mămică ta știe că te are? Și dacă da, te și recunoaște?”

Comentariile jignitoare ale consilierului județean PSD Daniel Călărașu
Comentariile jignitoare ale consilierului județean Daniel Călărașu (PSD)

Conform informațiilor de pe contul de Facebook, PSD-istul Daniel Călărașu (consilier județean) a fost Inspector Superior la DGASPC Dolj, iar în prezent este Șef Centre Zonale și Operaționale la Compania de Apă Oltenia SA.

Consilierul Județean PSD Daniel Călăraju împreună cu Sorin Manda, fratele europarlamentarului PSD Claudiu Manda și manager al Regiei Autonome de Transport Craiova
Consilierul județean Daniel Călărașu (PSD) împreună cu Sorin Manda, fratele europarlamentarului Claudiu Manda (de asemenea, PSD) și manager al Regiei Autonome de Transport Craiova

Un alt comentator PSD-ist al acțiunii lui Petru Becheru este directorul Căminului pentru Persoane Vârstnice din Craiova, Valentin Giurcă, membru loial al grupării Manda – Vasilescu.

Valentin Giurcă (Directorul Căminului pentru Persoane Vârstnice Craiova) împreună cu Lia Olguța Vasilescu, în campania electorală
Valentin Giurcă (Directorul Căminului pentru Persoane Vârstnice Craiova) împreună cu Lia Olguța Vasilescu, în campania electorală

Într-o postare, Giurcă prezintă un articol de presă despre o acțiune de protest împotriva birocrației din Direcția de Finanțe Publice făcută de Petru Becheru în anul 2009. Petre Becheru, pe atunci un tânăr revoltat de 23 de ani, scrisese un contract cu un prieten, pe suport de hârtie igienică, în care era stipulat un singur lucru: că are obligaţia ca până la sfârşitul anului să înveţe porcul prietenului să calculeze taxele şi impozitele pe Internet. Contractul a fost acceptat la Registratura Direcției. Managerul PSD al Căminului pentru Persoane Vârstnice Craiova comentează la propria postare, în ton cu directiva de Partid: „Băi fraților, asta este caz de psihiatrie!”

Petru Becheru declară, pe contul de Facebook, că ar fi fost și amenințat de către Mihai Vlad Butari, managerul SC Salubritate Craiova SRL.

„Pe 01 aprilie, orele 16.06, gunoierul-șef mi-a trimis pe mail adresa prin care m-a amenințat cu dosar penal la poliție dacă nu permit accesul în bloc pentru ceea ce se vede acum că ar fi însemnat otrăvirea locatarilor din bloc. Păi, ori se verificase, ori eram amenințat cu dosar penal?”, scrie Petru Becheru.

Sintetizând toată această mizerie, concluzionăm că PSD a reacționat, în scandalul de la Craiova provocat de incompetența oamenilor partidului din SC Salubritate Craiova SRL, după tiparul știut: jigniri, amenințări, negarea fanatică a evidențelor și tupeu nemăsurat!

Gândiți-vă ce ar fi însemnat ca PSD să conducă țara în această perioadă de pandemie!

Așteptăm intervenția urgentă a procurorilor și a Grupului de Comunicare Strategică de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne

Indolența gravă de care a dat dovadă conducerea SC Salubritate Craiova SRL și superficialitatea manifestată de conducerea DSP Dolj trebuie să determine o reacție pe măsură din partea organelor abilitate ale statului.

Chiar dacă nu ne aflam în stare de urgență și în plină pandemie, folosirea unei substanțe extrem de toxice pentru oameni, în spațiile locuite de aceștia, ar fi fost o infracțiune.

Evident, în situația gravă în se găsește România, cu mii de cetățeni români infectați cu Covid-19, faptele comise la Craiova dobândesc serioase circumstanțe agravante.

După cum se observă, instituțiile publice ale orașului Craiova sunt controlate de o grupare (putem să o numim!) ocultă, al cărei centru de putere este cuplul Lia Olguța Vasilescu – Claudiu Manda. Încrengăturile de prietenii, rubedenii și asocieri dubioase gestionate de PSD pot fi descoperite nu doar la SC Salubritate Craiova SRL, ci și în alte instituții publice din Craiova, aflate în subordinea Primăriei Craiova, Consiliului Județean Dolj sau chiar a Guvernului.

În concluzie, în „scandalul Aldezin” din Craiova, intervenția urgentă a procurorilor și a Grupului de Comunicare Strategică de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne este absolut necesară pentru clarificarea situației, pentru anchetarea și pedepsirea celor vinovați.

4 COMENTARII

  1. Oare doar la Craiova PSD-istii procedeaza asa ? Spun asta ptr ca de 10 zile , de cind fac munca acasa , mi-au aparut pe piele niste mici dar multe puncte rosii care produc mincarime Acestea medical se numesc prurit si apar in cazul intoxicatiilor sau…alergiilor .Am luat medicamente antihistaminice dar degeaba.Iritatia nu a disparut si in general e mai mare in cursul diminetii.Si eu din 2013 am devenit extrm de alergic.Coincidenta face ca de acum 10 zile pe usa de intrare in bloc apar anunturi, evident ptr zile diferite ca din dispozitia Primarului Sectorului 1 scara blocului in care locuiesc (dar la fel s-a intimplat in toatre blocurile din Sectorul 1) fost dezinfectata cu materiale antivirus.Am citit zilele trecute un articol extrem de interesant pe tema Craiova in care Presedintele unei asociatii de proprietari, cel care a stopat crima de acolo obligind DSCraiova sa opreasca aplicarea acestor masuri de dezinfectare criminale SI IN CARE E AMESTECATA SI O FIRMA A STATULUI COMUNIST CHINEZ, CE;L CARE A PROVOCAT PANDEMIA . Acesta spune ca a obtinut aceasta masura deoarece a aratat ca substantele utilizate pot produce infertilitatea la femei,sterilitatea la barbati, crize f grave de astm si alergii care se manifesta prin …prurit.Si nu numai.Am sa postez aici si link-ul cu acest articol f interesant exact pe tema asta.Poate cineva sa determine cu ce substante se dezinfecteaza de cel putin 10 zile scarile blocurilor din Sectorul 1si sa stopeze aceasta actiune daca ea este nociva ?https://l.facebook.com/l.php?u=https%3A%2F%2Fwww.podul.ro%2Farticol%2Fireal-cum-au-vrut-china-si-mafia-locala-sa-dezinfecteze-craiova-cu-substante-toxice-periculoase-9959.html%3Ffbclid%3DIwAR25KhAQWENb22XM5Ijyk6yK152sSWR7QZljzn8ESJaJDRvNR3x4vn1OLcc&h=AT3EJtR9QyDjYzVW8g5m4g2aGYAxq7qtvoe2waT7nYyhbpVUiJtP8C8voGQTG9wivZ4EIL04flsZJW0mYpF2S_2MB7p8viQV6Wj4bG5CpMS-14p6IKHAfDb4KShxpGdpghjC

  2. Craiovenii, dar nu numai ei, ci întreaga populație din interiorul granițelor țării, au de înfruntat un ‘virus malefic’ cu mult mai periculos și mai mortal decât SARS CoV-2, și anume cloaca pestilențială PSD cu sateliții lor pupinkuriști obedienți !
    Deci, domnule președinte Iohannis, domnule prim-ministru Ludovic Orban vă rugăm să aveți o întrunire de urgență și să adoptați măsuri de urgență în primul rând pentru anihilarea și lichidarea acestor trădători criminali bolșevici, borfași, interlopi, șuți, curve … (inclusiv latrinele TV și din presă !) virusați din exterior de maleficii Putin, Erdogan, Viktor Orban, khazarul Netanyahu !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -