joi, noiembrie 21, 2024
AcasăCulturăAUDIO. "Aşa-s comuniştii toți / Mari tâlhari, escroci şi hoți / Hoți...

AUDIO. „Aşa-s comuniştii toți / Mari tâlhari, escroci şi hoți / Hoți în fapte şi-nțelegeri / Hoți în presă şi-n alegeri”. Ascultați-l pe inegalabilul Jean Moscopol!

-

Cele mai frumoase cuplete anticomuniste îi aparțin unui mare artist interbelic, devenit un inamic înverşunat al bolşevicilor după sovietizarea României: Jean Moscopol.

Pe numele său real Ioan Moscu, acesta s-a născut în 1903 la Brăila, într-o familie de greci. Mama sa, Terpsihore, era din Constanţa, iar tatăl, Lascăr, originar din Grecia, se stabilise la Brăila.

În 1929, la 26 de ani, Moscu a fost acceptat să cânte în celebrul bar bucureştean Zissu, de pe Calea Şerban Vodă, primind şi numele de scenă: Jean Moscopol.

- Advertisement -

A cucerit publicul prin timbrul vocal deosebit şi fluieratul cu care îşi însoțea melodiile. În anii ’30, artistul era la fel de cunoscut precum Cristian Vasile sau Zavaidoc.

Sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial l-a găsit la Berlin. A vrut să se întoarcă în ţară, în ciuda vremurilor tulburi. A încercat să treacă Dunărea înotând; încercare nereuşită, în care era să moară. L-au salvat de la înec nişte pescari iugoslavi.

După război, într-o Românie aflată în proces de comunizare, cariera interpretului a intrat în declin. Moscopol a refuzat să se supună sovieticilor. A fost necruțător cu colegii artişti care, din oportunism, au început să cânte noul regim şi ocupantul sovietic.

- Advertisement -

Aflat în pericol de arestare, Jean Moscopol a fugit din ţară în 1947, ajutat de actriţa Elvira Popescu, stabilită la Paris. Avea să-şi trăiască restul vieţii în exil.

După ce a a stat în mai mute oraşe europene, Jean Moscopol a trecut oceanul şi s-a stabilit la New York. În America a continuat să scrie cuplete usturătoare pentru şleahta bolşevică de la Bucureşti. Acestea sunt populare astăzi pe Youtube.

Jean Moscopol a murit la Ney York în 1980, la vârsta de 77 de ani.

Secvențe din cupletele lui Jean Moscu

(a căror înregistrare audio, cu vocea inegalabilă a autorului, o găsiți pe Youtube)

Petre Groza slugă

 

Ce frumoasă este viața

Când joci tenis dimineața

Iar la prânz te deranjezi

Ce-ți dau ruşii să semnezi.

 

Ce bine-i să-ți zică ție

Doctor în chinezărie

Și-n prezidiul cel nou

Petre Groza-n loc de bou.

 

Ce frumoasă este viața

Când te plimbă ca paiața

Ruşii pe la Moscova

Și pe la Varşovia.

 

Ce frumos e când serveşti

Interesele ruseşti,

Iar în țară neamu-ntreg

Îți zice Gheorghiu-Jeg.

 

Ce frumoasă este viața

Când laşi foarfeca şi ața

Și din maister croitor

S-ajungi sovrom dictator.

 

Țară comunistă

 

Într-o țară comunistă

Când ai fire arivistă

Și-ai şi-un caracter sinistru

Poți ajunge repede ministru.

 

După ce-ncasezi la prime

Și te faci părtaş la crime

Eşti băgat la închisoare

Și-apoi condamnat pentru trădare.

 

Roata lumii se-nvârteşte

Țac, țac, țac.

Și-orice crimă se plăteşte

Țanc, țanc, țanc.

Comunismu-ntâi te-ajută

Tac, tac, tac.

Și apoi te execută

Pac, pac, pac.

 

După ce-ți găsesc ei buba

Urmează autoduba

Și-apoi toată istoria

Se termină cu autopsia.

 

Guvernul comunist

 

Ce frumoasă este viața

Când eşti chior şi prost ca țața

Și ajungi din potcovar

În guvern, subsecretar.

 

Ce frumos e când vin ruşii

Și îți spun din dosul uşii

Cum să vorbeşti, cum să taci

Și pe-apostolul să faci.

 

Ce frumoas e să ai ceafă

Și de la soviete leafă

Să fii frate cu duşmanu’

Și să-ți zică Sadoveanu.

 

Ce frumoasă este viața

Când nu te apucă greața

Să-i tot perii pe intruşi

Și să-i tămâiezi pe ruşi.

 

Bălăceanu te numeşti

Fiindcă-n țara RPR-istă

Cu nesaț te bălăceşti

În mocirla comunistă.

 

Farsa alegerilor

 

Comuniştii țin prelegeri

Și te cheamă la alegeri

Ca să alegi, vrei, nu vrei,

Tot pe cei aleşi de ei.

 

După vot încep minciuna

Cu-ață albă ce-i cusută

Că-n alegeri totdeauna

Ei obțin sută la sută.

 

Prin alegeri înțelegi

Să alegei când ai ce-alege

Dar la comunişti alegi

Fără să ai de unde-alege.

 

Aşa-s comuniştii toți

Mari tâlhari, escroci şi hoți

Hoți în fapte şi-nțelegeri

Hoți în presă şi-n alegeri.

 

Radio Bucureşti ne minte

 

Voi, ai Moscovei bandiți

Și sovieto-paraziți

Lumea ca s-o păcăliți

Cu minciuni vă tot făliți.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -