Dacă ar exista o alee celebrităţilor lumii financiare, aşa cum există la Hollywood pentru actori, cu siguranță pe lista starurilor de aur ar figura Warren Buffett, Peter Lynch, George Soros și Bill Gross.
Aflaţi la începutul unui an plin de mari incertitudini pe piaţă – conflictul dintre Statele Unite și Iran, creștere economică mai scăzută, rate ale dobânzii scăzute, Brexit și tensiuni comerciale – oamenii de business au ocazia de a analiza filozofia de investiții a acestor multimiliardari, de la care oricine are ce învăţa. Strategiile pe care ei şi alţi mari deţinători de corporaţii le-au aplicat pentru a obţine succesul merită ştiute de cei interesaţi în investiţii pe pieţele financiare.
„Cumpără doar ceea ce ai fi fericit să păstrezi 10 ani”
Warren Buffett, un veritabil guru de pe Wall Street, are o avere apropiată de 90 de miliarde de dolari. A început să-l frământe succesul în afaceri de la doar 11 ani, când a cumpărat acțiuni ale unei companii pentru 38 de dolari. Astăzi, la 89 de ani, este încă activ în fruntea celebrei sale companii Berkshire Hathaway, care a închis anul 2019 cu o rentabilitate de 11%, de multe ori peste dobânzile oferite de bănci la depozite.
„Prețul este ceea ce plătiți, valoarea este ceea ce primiți”, este filosofia sa de business. Nu este vorba doar de a investi statistic ieftin, spune Buffet, trebuie să înțelegeți ce cumpărați și ce încorporează prețul. Valoarea se ascunde în descoperirea unor afaceri bune și inteligibile, la prețuri atractive (sub valoarea lor intrinsecă sau reală). Trebuie să ţinteşti investiţii în companii bune, a căror dinamică este cunoscută, bine administrată, care știu să se adapteze la schimbările care operează în industria lor, capabile să dureze mulți ani și cu un avantaj competitiv clar.
Investiți inteligent în viitor, spune Buffett, care este un mare avocat al pariurilor pe termen lung: „Cumpără doar ceea ce ai fi fericit să păstrezi 10 ani”, este una dintre regulile sale de business.
Miliardarul care se destănuie complet
Peter Lynch, celebrul investitor al fondului Magellan Fidelity Investments, a obținut un randament mediu anual apropiat de 30%, între 1977 și 1990 – o creştere impresionantă.
Lynch a fost întotdeauna generos în împărtășirea fundamentelor sale de investiții. În cartea sa „One Step Ahead of Wall Street”, el oferă într-un mod plăcut liniile de bază ale filozofiei sale de investiții. În volumul „Beating the Street”, tot el explică cele mai importante investiții ale carierei sale profesionale. Deși pensionat și dedicat filantropiei, Peter Lynch continuă să împărtășească ideile sale (și consiliază în continuare fondul „Fidelity”).
Sfaturile sale pentru un investitor sunt clare şi simpatice deopotrivă:
- trebuie să cunoașteți compania în care investiți și motivul alegerii dvs. („acțiunile nu sunt a zecea loterie”)
- aveți răbdare („este foarte important să aveți stomacul pregătit să reziste la corecțiile prețurilor și, dacă nu-l aveți, nu cumpărați acțiuni”)
- nu țineți acțiuni care nu mai au valoare („nu vă fie rușine să pierdeți bani”).
- este important să petreci ceva timp folosind matematica („nivelul necesar este clasa a patra, deci nu vă faceți griji”) și verificați dacă compania are suficientă lichiditate („falimentele sunt o mare problemă”).
Filantropul care a îngenuncheat Banca Angliei
George Soros este aproape un personaj de legendă. A fost folosit ca „sperietoare” politică în ţările în care politicienii adepţi ai controlului politic asupra afacerilor (Viktor Orban, Liviu Dragnea) l-au prezentat populaţiei drept răul absolut, omul care distruge ţări cu liberalismul său total de piaţă, „progresistul” care îngroapă naţiunile prin globalizare.
A devenit celebru când a reușit să aducă Banca Angliei în genunchi, în 1992, iar în acest „meci” a câștigat un miliard de dolari (899 milioane de euro), pariind împotriva lirei sterline.
Unii spun că, graţie averii sale (potrivit revistei Forbes – peste 8 miliarde de dolari), este un filantrop care, printre altele, investeşte masiv în educație și apără drepturile LGBT și cele ale minorităților rasiale. Alţii sunt însă de părere că el încearcă pur și simplu să manipuleze politica și economia în beneficiul său.
Însă în ciuda controverselor, nimeni pe piața financiară nu poate să nu-i recunoască valoarea de mare investitor. Strategia sa poate fi rezumată în patru cuvinte simple: „gândește, citește, reflectează și ascultă” (în special pe cei care gândesc diferit).
Soros evaluează acțiunile sau obligațiunile în care intenționează să bage bani ținând cont de informațiile existente pe piață și de modul în care aceste informații sunt evaluate de participanții la piață (cu euforie, frică, prevenire, neîncredere etc.). Odată ce a decis să ia o anumită poziție, o testează pe piață. Dacă rezultatul este pozitiv, plusează („nu există o poziție de investiție prea mare”). „Dacă este negativ sau pur și simplu te face să te simți inconfortabil, renunţă chiar dacă ieşi în pierdere”, spune el.
Când dragostea şi investiţiile stau într-o scrisoare
Bill Gross este cunoscut ca regele obligațiunilor și, mai ales, este creditat că a dezvoltat și a schimbat regulile jocului pe piața cu venituri fixe și, întâmplător sau nu, a obținut timp de peste trei decenii randamente mari.
Pionier în utilizarea modelelor matematice, Gross a apărat întotdeauna orizonturile de timp de investiții de trei până la cinci ani – „mereu mai lungi decât cele ale colegilor mei” – ignorând ceea ce el a numit zgomotul pieței.
Retras din piaţă în urmă cu aproximativ un an, continuă să fie celebru graţie scrisorilor trimise investitorilor în care nu numai că oferă sfaturi pe piețele financiare, dar strecoară şi aserţiuni despre dragoste sau chestiuni cotidiene. În ultima astfel de scrisoare, datată din octombrie, el face o analogie între melodia Saved by Zero, a grupului de rock The Fixx, și situația actuală a piețelor cu dobândă zero sau negativă.
Bill Gross avertizează că trebuie să ne pregătim pentru o creștere economică globală lentă și consideră că a sosit sfârșitul reevaluărilor cu două cifre, ale lunilor și anilor trecuți. În opinia sa, „acțiunile cu randament ridicat și dividendele asigurate sunt ceea ce ar trebui să înceapă să dețină orice investitor viclean”.