Carles Puigdemont, fostul lider al guvernului regional de la Barcelona, e condamnat în Spania, dar fugit în Belgia înainte de a fi „săltat” de poliţiştii iberici. Alături de el, au mai scăpat prin fugă alţi câţiva lideri separatişti, unii aflaţi în Scoţia sau Marea Britanie.
Justiţia de la Madrid a trimis ţărilor care îi adăpostesc pe infractorii catalani ordine europene de repatriere, ca pentru orice cetăţean UE care încalcă legea, dar fuge de pedeapsă. Cei mai mulţi foşti lideri ai referendumului ilegal de secesiune din 1 octombrie 2017 se află însă închisoare.
Iar, între timp, a venit rândul urmaşului lui Puigdemont la şefia guvernului autonom catalan, un alt separatist radical, pe nume Quim Torra să fie chemat la bară.
Torra nu s-a dezis de huliganii din organizaţii investigate pentru implicare în acte teroriste, care au luat cu asalt străzile, autostrăzile şi aeroportul El Prat cu scopul de a sabota economia ţării – acţiuni evident de sorginte teroristă, în plasa cărora au picat şi unii catalani de bună-credinţă.
Pe ansamblu însă, susţinătorii independenţei Catalunyei nu sunt majoritari, dar asta nu i-a împiedicat pe radicalii care au luat prizonieră regiunea din nord-estul Spaniei să treacă la acte de sabotaj intern.
Maşina fiicei lui Quim Torra a fost descoperită de Poliţie la o întâlnire cu capi ai organizaţiei Tsunami Democratic, anchetată pentru terorism.
O altă organizaţie implicată în acte de factură teroristă – CDR (Comitetele pentru Apărarea Republicii) – a fost prinsă de poliţişti cum organiza un canal de comunicare „sigură” între fugarul Puigdemont şi Torra, rămas la Barcelona.
Dar acum se pare că i-a venit rândul şi acestuia din urmă să dea socoteală pentru asociere cu aceste reţele create special pentru destabilizarea statului spaniol şi implicit a Uniunii Europene.
De unde i se trage oficial lui Torra
Procesul în care liderul regional separatist catalan Quim Torra este inculpat pentru nesupunere, după ce a refuzat să retragă simboluri separatiste de pe instituţii publice, s-a deschis luni într-un context de puternice tensiuni în această regiune spaniolă, transmite AFP.
Parchetul cere ca lui Torra să-i fie interzise drepturile electorale timp de 20 de luni, o sentinţă care l-ar împiedica pe acesta să mai rămână preşedintele Catalunyei.
Faptele pentru care este inculpat Quim Torra datează din luna martie, când Autoritatea Electorală Spaniolă i-a ordonat să retragă simbolurile de independenţă de pe sediile publice pentru a garanta neutralitatea instituţională în timpul campaniei pentru alegerile legislative de la sfârşitul lui aprilie.
Erau vizate în special un banner de pe faţada sediului guvernului catalan de la Barcelona, cu sloganul „Libertate pentru prizonieri politici şi exilaţi”, şi pe care figura o panglică galbenă, simbolul prin care separatiştii cer eliberarea liderilor lor aflaţi în închisoare. Aceştia au fost condamnaţi în octombrie la pedepse grele pentru rolul avut în tentativa de secesiune din 2017.
După ce a ignorat de două ori termenul impus de autoritatea electorală, guvernul catalan a sfidat această instanţă acoperind bannerul cu unul similar, pe care figura o panglică albă tăiată cu o linie roşie în locul panglicii galbene (foto sus).
Quim Torra, un apropiat al fostului lider catalan Carles Puigdemont, a cedat în cele din urmă, retragând bannerul înaintea intervenţiei poliţiei, relatează Agerpres.
6.000 de euro pe lună… din topor! Cum a luat nevasta lui Puigdemont o căruţă de bani pentru 2 ore pe săptămână!
Quim Torra şi Puigdemont au trăit ca belferii pe banii catalanilor, din care şi-au „tras” personal avantaje tip corupţie marca România. De altfel, România a fost direct implicată, via un caz în care apare Marcela Topor, soţia fugarului Puigdemont, de loc din Vaslui.
Topor a semnat un contract pentru „La Xarxa” (XAL), televiziunea locală finanţată din fonduri publice, pentru a prezenta un program de interviuri de două ore pe săptămână pentru 6.000 de euro pe lună!
Contractul – la care publicaţia ABC a avut acces – este datat 20 decembrie 2017 și se referă la spațiul media al emisiunii „Ora ceaiului”, care urma să fie difuzată pe o rețea publică care grupează televiziunile locale din Catalunya.
Documentul semnat chiar de Marcela Topor și de directorul general al lanțului TV, Francesc Pena i Carbó, afirmă că soția lui Puigdemont va primi acel salariu practic net, din moment ce nu trebuie să aibă grijă de niciun aspect tehnic sau de producție al emisiunii.
Potrivit unor surse din Diputación de Barcelona (instituţie regională de stat, prezidată de primarul orașului Sant Cugat, Mercè Conesa, lider important al PDECat, formaţiune catalană independentistă), acest contract este foarte neobișnuit în „La Xarxa”. De fapt, contractul era o formă mascată prin care Marcela Topor să fie plătită mult mai bine decât restul prezentatorilor și colaboratorilor acestui canal minoritar.
Acum, spre ghinionul ei, al soţului sau al urmaşului acestuia, Quim Torra, a venit vremea decontului.
Liderii SEPARATIȘTI din Catalunya sunt niște… GUNOAIE-VÂNDUTE (!) RUSIEI-BOLȘEVICO-ȚARISTO-FASCISTE a SCÂRBEI-ORDINARE de PUTIN !!!