duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăDezvăluiriRăzvan Ştefănescu: "ÎNTOARCEREA ROMÂNILOR în ţară! Pentru asta m-am decis să candidez...

Răzvan Ştefănescu: „ÎNTOARCEREA ROMÂNILOR în ţară! Pentru asta m-am decis să candidez la europarlamentare”

-

„Suedezul” cu plăcuţele anti-PSD, aşa cum a devenit faimos Răzvan Ştefănescu, a publicat în această dimineaţă pe pagina sa de Facebook un mesaj în care explică mai în detaliu motivele care l-au făcut să îşi anunţe candidatura la alegerile europarlamentare de anul viitor, ca independent:

Mă numesc Răzvan Ştefanescu şi sunt un român cinstit care am ajuns în Suedia ca să pot asigura o viaţă decentă familiei mele, celor rămaşi acasă şi un viitor sigur copilului meu.
N-am plecat de plăcere, dimpotrivă, am rămas legat de ceea ce se întâmplă acasă, şi am înţeles că şi dacă m-aş duce la capătul pământului, situaţia din România îmi va influenţa viaţa, atât în ochii străinilor cât şi în mintea şi sufletul meu.

Am reuşit, aici în Suedia, să-mi găsesc un drum şi, din punct de vedere material, să mă pot declara mulţumit, dar necazurile care m-au adus printre străini şi prăbuşirea lentă, dar cumplită, a lumii în care m-am născut mă amărăsc şi mă îngrijorează profund.
Am ajuns la concluzia că trebuie să fac ceva!!! Am început cu „plăcuţele suedeze”, dar boala de-acasă este gravă, greu de vindecat, şi am decis să mă implic prin toate mijloacele. Este greu pentru un singur om să pună umărul pentru vindecarea unui neam întreg, dar contribuţia fiecăruia dintre noi, mai mare sau mai mică, contează, se însumează, şi, în final, schimbă lucrurile.

- Advertisement -


Cea mai mare nenorocire, pentru care suferim toţi, este exodul la muncă în afara ţării al românilor de acasă.
Practic, ţara s-a depopulat masiv, mare parte din forţa de muncă „în putere” a plecat şi pleacă an de an. Această situaţie îi face nefericiţi şi pe cei care pleacă, şi pe cei care rămân.
Pe de alta parte, imaginea ţării în ochii întregii lumi devine tot mai respingătoare, e imaginea unui popor care fuge disperat din ţara lui fără vreun război nimicitor sau o catastrofă naturală.


De fapt, regimul postcomunist, de la Iliescu până la Dragnea, a fost mai rău decât orice conflagraţie sau cataclism. Din acest motiv, scopul principal pe care am decis să-l urmăresc este: ÎNTOARCEREA ROMÂNILOR în ţara lor.
Orice forţă politică decentă ar trebui să considere acesta scopul suprem, dar în mod ciudat politicienii de acasă tratează subiectul relaxat, ca un efect oarecare al unei situaţii de moment.
Nu este aşa !!!

Întoarcerea românilor înseamnă refacerea statului de drept, a atmosferei de dreptate şi corectitudine, eliminarea şpăgii ca principal mod de rezolvare a problemelor, pedepsirea cum se cuvine a furtului de toate felurile şi asezarea corectă a scării valorilor umane.
Numai o asemenea societate poate relansa un mecanism economic natural, o piaţă cu adevărat liberă şi, în final, încrederea celor plecaţi în şansa revenirii acasă.

- Advertisement -

Dar mai există şi un alt aspect, la fel de important: eliminarea tuturor discriminărilor şi inechităţilor la care sunt supuşi românii goniţi de-acasă prin toata lumea şi nesusţinuţi de nimeni.
Am văzut şi văd aceste lucruri şi cred că adevărul trebuie spus răspicat atât în ţară cât şi afară, pentru ca lucrurile să intre în normal.
Pentru asta vreau să pătrund în viaţa politică şi să cer hotărât schimbarea stării actuale.
Urmăresc ca noi, toţi românii, să ridicăm ochii din pământ, să încetăm să mai vorbim nedrept cu jenă de locul unde am învăţat să facem primii paşi.”

1 COMENTARIU

  1. Cuvinte absolut rezonabile.Nu se intrevede ce anume poate face acest om altceva decat sa spuna niste adevaruri. Dar propaganda dusmanilor adevarului este prea puternica. Nu vedeti ca glasurile parlamentarilor EU sunt inabusite de propaganda psd? Fara rasturnarea psd-ului de la putere nu se va putea face mare lucru. Fara inlaturarea posturilor de propagana bolsevica nu scapam de indobitocirea natiei care va ajunge sa-si doreasca sa fim prieteni cu rusii din nou si astfel diaspora nu se va mai intoarce niciodata. Rasturnarea psd e prioritatea numarul unu. Sa-i lasam sa se compromita definitiv, dar nu sa reuseasca sa instaureze dictatura, ca va fi vai si amar!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -