Statele Unite ale Americii îşi plâng morţii, dar privesc înainte. 18 ani de la atentate

La 11 septembrie 2001 se întâmpla imposibilul: un atac terorist islamist pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. În inima New York-ului, fanatismul religios a lăsat în urmă trei mii de morţi!

Se spune că ai trăit evenimente care te-au marcat cu adevărat dacă, peste ani, îţi aduci aminte unde te aflai şi ce făceai. Eu n-am uitat!

Imaginea avionului intrat în clădirea de sticlă şi halbele încremenite ale chefliilor, ce stăteau cu gura căscată. Asta mi-a rămas.

11 septembrie 2001 m-a găsit într-un restaurant din Baia Mare. Priveam rotocoalele din fumul ţigărilor, în faţa unui televizor mic, sport, şi mă gândeam aiurea. Eram toropit de căldura verii tomnatice, într-un oraş în care nu se întâmpla nimic.

Apoi au venit câţiva băieţi, musulmani, care au luat patru avioane, cu care au omorât trei mii de oameni. În sfârşit, ceva se întâmpla.

Chiar dacă la mii de kilometri depărtare, unda de şoc a atentatului de la New York ne-a ajuns pe toţi şi încă o simţim. Statele Unite ale Americii şi modul lor de raportare la lume s-au schimbat definitv, şi, odată cu ele, noi toţi.

Deşi părea de neconceput, SUA, protejate de sofisticate sisteme de apărare militare, au încasat cea mai perversă şi puternică lovitură: la ele acasă. World Trade Center, două clădiri-emblemă ale strălucitorului New York, au devenit câmp de luptă pentru cei care abia ieşiseră din peşterile munţilor Afganistanului şi deşertul Arabiei Saudite.

Cei 19 terorişti musulmani, care au umplut lumea de şoc şi America de sânge, erau parte a grupării teroriste Al Quaeda, condusă de sauditul Osama bin Laden. O mare parte a echipei morţii era tot saudită, iar restul venea din rândul altor naţiuni arabe.

Timp de un an, teroriştii lui Bin Laden s-au antrenat pe teritoriul SUA, la manşa avioanelor americane. Acolo, la sânul cald al Americii, au învăţat cum să transforme avionul de pasageri într-o ghiulea nimicitoare. Şi-au reuşit.

În dimineaţa zilei de 11 septembrie 2001, 19 bărbaţi înarmaţi cu cuţite improvizate au urcat la bordul a patru avioane, Boeing 767, care urmau să decoleze de pe coasta de Est a Statelor Unite ale Americii spre California.

La scurt timp după decolare, teroriştii au preluat controlul avioanelor, pătrunzând în cabinele de pilotaj şi deturnându-le spre New York, clădirea Pentagonului şi câmpul din Shanksville, Pennsylvania. Restul, îl ştim. E despre 3.000 morţi şi o naţiune îngenunchiată.

Mii de oameni erau la muncă în acea zi, ca de obicei, în ceea ce putem numi, fără exagerare, oraşul mic din inima oraşului mare. Cele două clădiri ale World Trade Center erau o lume în miniatură, cu mii de rotiţe umane ce o ţineau în viaţă. Sedii de corporaţii, restaurante, săli de cinema, de fitness, firme mici şi mari, afaceri de tot felul înfloreau între pereţii de sticlă ai coloşilor newyork-ezi.

Lovitura a venit brusc şi din cer. Dintr-o dată, zgârie norii n-au mai zgâriat cerul, ci pământul. Expresia pură a eleganţei şi capitalismului american a muşcat ţărâna, lovită în moalele capului de scatoalca arabă. Fanatismul religios, musulman, a lovit barbar şi laş. Printre cei trei mii de morţi lăsaţi în urmă erau şi români, veniţi peste ocean la o viaţă mai bună. N-a fost!

Azi, America îşi plânge morţii şi starea de neputinţă care a cuprins-o cu 18 ani în urmă. Peste tot, la New York, la clădirea Pentagonului, pe câmpul din Pennsylvania, curg flori şi siluete discrete, de oameni care n-au uitat ca să nu repete. De fapt, nimeni n-a uitat, nici ei, acolo, nici noi, aici, şi toţi cei care iubesc democraţia şi libertatea.

Pe locul unde se înălţau cele două clădiri ale World Trade Center, pline cândva de ruine şi sânge, azi sunt două fântâni, pe marginile cărora sunt gravate numele celor morţi în atacuri: pompieri salvatori, poliţişti, piloţi de avioane şi civili. Trei mii de oameni din 90 de ţări. Niciunul n-a fost uitat!

Un parc de 30.000 de metri înconjoară totul, cu 400 de copaci, martori că ce nu te omoară te face mai puternic. Locul disperării e acum simbolul regenerării şi speranţei, cunoscut ca Ground Zero.

Americanii au o putere extraordinară de a se ridica din genunchi în picioare şi din glod spre stele. În locul clădirilor distruse, au construit o alta, mai înaltă, mai frumoasă şi mai puternică. Se numeşte One World Trade Center şi e cea mai înaltă clădire din Emisfera Vestică, cu 546 de metri înălţime.

Atentatele de la 11 septembrie 2001, în inima celui mai puternic imperiu al planetei, sunt exponente ale intoleranţei transformată în crimă şi religiei devenită armă. Din păcate, morţii nu învie, dar, din fericire, timpul vindecă şi fortifică.

Pe locul unde erau cei doi zgârie nori, loviţi de avioanele lui Bin Laden, se înalţă, zi şi noapte, două raze de lumină, de la pământ la cer. Ele nu se sting niciodată, în memoria celor dispăruţi. Condiţia ca lumina lor să apună este ca Statele Unite ale Americii să dispară, iar asta nu e o opţiune pentru naţiunea americană.

La 18 ani distanţă de la tragicul eveniment, americanii şi Statele Unite ale Americii sunt mai puternici, dar nu amnezici. Deşi comemoraţi o dată pe an, cei trei mii de morţi sunt mereu vii în conştiinţa colectivă americană. Nu-i uităm nici noi!