vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăOpiniiSataniștii de la Untold şi Afterhills!

Sataniștii de la Untold şi Afterhills!

-

Curg valurile indignării pe conștiințele neprihănite. Afterhills şi Untold, aceste festivaluri țâșnite din iad, aceste demonice expresii ale necredinței plăsmuită între coarnele lui Sarsailă, răpesc sufletele tinerilor neamului românesc, cuminte și credincios, îmbrăcat în ia înflorată, a străbunilor.

Atitudini vecine cu fanatismul ISIS au izbucnit după ce la Cluj a avut loc Untold, iar recent, la Iaşi, Afterhills, festivaluri de muzică și artă. În paralel, tot la Iași, a fost ITOM, Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova. Toate bune, până ce au început comparațiile. „Ei, acolo, la Afterhills, adică la zbânțuială, iar noi, aici, la rugăciune și credință.” Ei, cu dracu’, noi, cu Domnul!

Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Moldova, Iaşi, 2019 (sursa foto: Google)

Desigur, sunt lăudabile acţiunile ce strâng la un loc tineri, însă cu o condiţie. Aceste demersuri trebuie să construiască punţi între tinerii Bisericii şi lumea de afară, nu să le dărâme. Lumea nu este duşmanul care stă mereu la pândă, gata să sară la gâtul celor care lasă garda jos, într-un moment de neatenţie.

- Advertisement -

Cea mai nocivă atitudine e cea care împarte oamenii în tabere. Aşa iau naştere zidurile, dincolo de care ochii nu se mai văd, iar inimile nu se mai simt. Aşa au început războaiele, genocidul şi tot ce e mai rău pe lume.

Lipsa de iubire, sentimentul de trib exclusivist care are bilet spre Rai, la clasa I, pornirea certăreață asupra celor care nu-L văd pe Dumnezeu cum o facem noi, asta e otrava, care sapă la temelia neamului românesc.

Când cei care au mers acum la Untold şi Afterhills vor simți iubirea lui Dumnezeu, prin Biserică, pacea și bucuria revărsate asupra lor, vor veni și nu vor mai pleca niciodată.

- Advertisement -

Abia în clipa când îi vom trata pe toți oamenii ca pe egalii noștri, și nu ca pe niște biete ființe cu handicap, ce nu s-au învrednicit de revelațiile noastre spirituale, abia atunci împlinim voia lui Dumnezeu.

Cei care au fost dincolo, la muzică şi dans, şi nu la vreo pioasă îmbrobodire de baticuri, nu s-au lepădat de Dumnezeu, nu au iscălit, eventual cu sânge, vreun pact cu diavolul, devenind antihriști. Îmi aduc aminte de celebrul Sataniștii din Colectiv.

De fapt, dacă e să fim sinceri, nu știm care „tabără” are mai multă credință în Dumnezeu. Încă nu a venit prigoana, care să o testeze, ca în cazul familiei Brâncoveanu. S-ar putea să avem surprize.

Nu avem monopol pe Dumnezeu. El nu e o găină neputincioasă, pe care o mânăm de la spate, cu bățul, spre ograda noastră. El este atotputernic, în tot Universul.

Hristos e prezent și la Afterhills şi la Untold, cum e și la ITOM, dar şi în Africa, în preajma copiilor muribunzi, și oriunde sunt oameni, creația Sa, pe care o iubește. Noi, ce-i drept, nu prea ne iubim, decât cu termeni și condiții, precum garanția la mașina de spălat.

Paul Palencsar este teolog, jurnalist şi realizator de film documentar

4 COMENTARII

  1. Un lucru e sigur: cei care-s publicul de la „UNTOLD” macar NU sunt… IPOCRITI ! (Ceea ce simt si gandesc este ceea ce… si fac, in viata, in general !)

    In schimb, (PREA !) multi (totusi: NU CHIAR TOTI, Slava-Domnului !) dintre pupatorii-de-moaste, imediat ce se intorc de la biserica, o… „dau pe rele”, fara nicio jena, mergand pe ideea, FOARTE POPULARA (!), ca s-au… „scos” (Sic !), in fata lui Dumnezeu, cu o coliva, un colac, un acatist, o lumanare, o plecaciune si o rugaciune !!!

  2. Daca acest comentariu venea de la un om care contribuie la omenire prin medicina tehnologie cercetare, poate il luam mai in serios. Din cate stiam eu parca trebuia sa ne iubim aproapele si sa nu il uram pt ceea ce sunt, dar ma pot înșela, religia ne-a dovedit ca ura e cel mai bun leac împotriva lucrurilor care nu ne plac. „Fa cum spunem noi ca noi suntem cei care facem bine in lume”, asta e mentalitatea voastră, dar daca am fi ca voi, am face genocid in masa ca pe vremea medievală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -