Călin Popescu Tăriceanu, aliatul lui Liviu Dragnea în asaltul împotriva Europei şi a statului de drept din România, a pozat rapid în mare victimă a „abuzurilor din justiţie” după ce Înalta Curte l-a achitat în dosarul de mărturie mincinoasă.
Comunicatul dat publicităţii de ALDE este unul de pură propagandă neobolşevică şi „i-liberală”, încercând să transmită un mesaj pervers către opinia publică: este abuz al justiţiei, atunci când procurorii pun pe cineva sub urmărire penală, persoană care se dovedeşte ulterior a fi nevinovat, printr-o sentinţă definitivă.
Fals! De când lumea, există acuzaţi penal care nu sunt obligatoriu şi condamnaţi. Care se dovedesc nevinovaţi, în ciuda anchetei procurorilor. Dacă toţi ar fi condamnaţi automat, pe baza rechizitoriului, la ce-ar mai fi nevoie de judecători atunci?
Deci, faptul că unii dintre acuzaţi scapă la final e absolut normal. Nu e niciun abuz, nicio victimă, face parte din firescul democraţiei.
Cel mai bun exemplu, cu mult mai dureros decât cazul preşedintelui Senatului (care şi-a văzut bine-mersi de leafa de la Parlament, în timp ce procesul său curgea), este cazul lui Sandro Rosell, fost preşedinte al clubului de fotbal F.C. Barcelona – o emblemă mondială, incomparabilă de notorietate cu partiduleţul lui Tăriceanu sau chiar cu poziţia sa de nr. 2 într-un stat care nu e nici pe departe atât de celebru în lume cum este clubul lui Messi.
Ei bine, Rosell a fost achitat ieri de Audiencia National de la Madrid (echivalentul Înaltei Curţi de la noi), după ce a stat DOI ANI în arest preventiv!
Rosell era acuzat de spălare de bani și constituire de grup criminal organizat. În cele din urmă, justiţia spaniolă l-a găsit nevinovat. În tot acest răstimp, fostul manager al Barcelonei n-a stat nici pe Nou Camp (stadionul faimos unde joacă una dintre cele mai iubite echipe din lume), nici pe Rambla sau la poalele fabuloasei Sagrada Familia. A stat în puşcărie.
Aşa ceva e normalul anormal, în democraţie, unde hoţii stau la puşcărie, ca regulă sfântă, dar unde se poate întâmpla ca unii dintre ei să nu poată fi şi dovediţi. Sau pur şi simplu chiar să nu fie hoţi.
