AcasăLumeaCe se întâmplă, de fapt, în Germania

Ce se întâmplă, de fapt, în Germania

-

Bun, acum că s-au liniștit apele, putem vorbi puțin despre ce s-a întâmplat în Germania weekendul trecut, coroborat cușocurile electorale din ultimele săptămâni.

Germania este un stat federal, ceea ce înseamnă că puterea de stat nu este concentrată într-un singur centru, ci este distribuită constituțional între nivelul federal (adică Bund-ul) și cele 16 landuri.

Fiecare land are propria sa administrație și propriile competențe în ceea ce privește sistemul politic intern. Politicile de educație, anumite politici de mediu, relația dintre public și privat, dintre companiile regionale și alte companii, toate acestea pot intra, integral sau parțial, în competențele landurilor.

Gabriel Crainicu

Bund-ul, adică nivelul federal, are, la rândul său, propriile competențe stabilite prin Constituție, existând și domenii în care competențele federale și regionale interacționează. Conform Constituției Germaniei, relațiile cu statele străine țin, în principiu, de competența Bund-ului. Cu alte cuvinte, direcțiile principale de politică externă și de securitate sunt stabilite la nivel federal, chiar dacă landurile au anumite posibilități de acțiune externă în domeniile care țin de propriile lor competențe.

- Advertisement -

Deoarece landurile au competențele lor proprii, există și autorități regionale pentru protecția Constituției (Verfassungsschutz). Aceste oficii reprezintă echivalentul Serviciului Român de Informații. Organizarea acestora diferă însă de la un land la altul: în unele landuri există un Landesamt für Verfassungsschutz distinct, în timp ce, în altele, această structură este integrată într-un minister regional. De exemplu, în Sachsen-Anhalt, Verfassungsschutz este organizat ca Abteilung 4 (Departamentul 4) în cadrul Ministerium für Inneres und Sport (Ministerul pentru Interne și Sport). La nivel federal funcționează Bundesamt für Verfassungsschutz (BfV) (Oficiul federal pentru protecția Constituției). Autoritățile regionale și BfV cooperează și fac schimb de informații.

Alegerile din zilele și săptămânile trecute s-au încadrat în seria de alegeri ”regionale”, iar fiecare land are propria dată a alegerilor, stabilită conform regulilor aplicabile la nivelul landului respectiv.

Tocmai am trecut prin primul set de alegeri din Germania, în trei landuri: Sachsen-Anhalt, Mecklenburg-Vorpommern și Berlin. Berlin este și capitală, și land în sine, un fel de oraș-stat din vremurile medievale. Berlin are propriul său parlament regional, iar primarul nu este ales în alegerile locale, ci este decis la nivel regional.

- Advertisement -

Din punct de vedere istoric, aceste alegeri au fost primele alegeri în care un partid de extremă dreaptă câștigă alegerile la nivel de regiune, de land. Alternative für Deutschland (AfD) – Alternativa pentru Germania – reprezintă un partid de extremă dreaptă. Cine a ”decis” acest lucru? A fost realizat un raport de aproximativ 1.100 de pagini, devenit public, de către Bundesamt für Verfassungsschutz (BfV), adică serviciul federal de informații interne pentru protecția Constituției, în care sunt prezentate argumentele și materialele utilizate pentru evaluarea AfD. De asemenea, mai există un raport foarte stufos al unor juriști independenți din 2026, care, rând pe rând, aduce argumente și dovezi privind caracterul de extremă dreaptă, anticonstituțional și antidemocratic atribuit AfD.

Niciuna dintre acțiunile AfD nu este întâmplătoare. Cifrele finale din alegeri sunt cele de mai jos (în paranteză am menționat diferența față de alegerile precedente).

1. Sachsen-Anhalt

  • AfD – 43,8% (+23,0%)
  • CDU – 17,2% (−19,9%)
  • SPD – 9,3% (+0,9%)
  • Grünen – 8,9% (+3,0%)
  • Die Linke – 8,6% (−2,4%)
  • BSW – 5,3% (nou, nu exista în 2021)
  • FDP – 2,6% (−3,8%)

2. Mecklenburg-Vorpommern

  • AfD – 38,2% (+21,5%)
  • SPD – 35,5% (−4,1%)
  • Die Linke – 6,5% (−3,4%)
  • Grünen – 5,7% (−0,6%)
  • CDU – 4,9% (−8,4%)
  • BSW – 4,8% (nou, nu exista în 2021)
  • FDP – 1,0% (−4,8%)

3. Berlin

  • Die Linke – 25,7% (+13,4%)
  • CDU – 18,8% (−9,5%)
  • AfD – 16,3% (+7,2%)
  • Grünen – 14,3% (−4,1%)
  • SPD – 12,1% (−6,3%)
  • FDP – 2,5% (−2,1%)
  • Tierschutzpartei – 2,1% (−0,3%)
  • Volt – 2,1% (+1,2%)

Câștigători și perdanți

Din aceste rezultate putem trage mai multe concluzii tehnice, fără interpretare.

1. AfD este câștigătorul clar al acestor alegeri: aproape și-a dublat scorul în două dintre cele trei landuri, față de 2021, iar în Berlin a crescut procentual chiar mai mult, cu 126,38%.

2. Die Linke (Stânga), fostul partid comunist est-german, este al doilea mare câștigător al acestor alegeri. Deși în două din trei landuri a pierdut din electorat, a câștigat locul 1 la alegerile din Berlin.

3. BSW (Bündnis Sahra Wagenknecht), un partid național-comunist, satelit al partidului Die Linke (chiar rupt din acesta), a intrat în Parlamentul landului Sachsen-Anhalt.

4. CDU (Christlich Demokratische Union / Uniunea Creștin-Democrată), principalul partid de centru-dreapta din Germania, este marele pierzător al acestor alegeri. În cazul landului Mecklenburg-Vorpommern, pentru prima dată în istoria postbelică, CDU nu este reprezentat în Parlamentul regional, obținând sub pragul electoral de 5%.

5. FDP (Freie Demokratische Partei / Partidul Liber-Democrat), un partid de centru, este alt pierzător al acestor alegeri, nereușind să intre în niciunul dintre cele trei parlamente regionale. FDP nu a intrat nici în Parlamentul federal în urma alegerilor din 2025;

6. SPD și Die Grünen (Verzii), ambele de centru-stânga – Verzii chiar mai de stânga decât SPD –, au pierdut din electorat, dar nu prea mult.

Tinerii votează partide extremiste

Deosebit de îngrijorător este votul tinerilor pentru partidele extremiste, de dreapta sau de stânga.

În Sachsen-Anhalt, tinerii sub 25 de ani au votat în proporție de peste 65% pentru AfD (42%), Die Linke (17%) și BSW (6%). CDU a obținut doar 5% în acest segment de electorat.

În ceea ce privește votul tinerilor cu vârste între 16 și 24 de ani din Mecklenburg-Vorpommern, scorurile sunt următoarele: AfD – 36%, SPD – 22%, Die Linke – 21%, BSW – 5%, CDU – 2%. Așadar, 62% dintre tineri au votat cu partidele extremiste.

În Berlin, voturile tinerilor arată astfel: Die Linke – 46% (!!!), AfD – 12%, Verzii – 10%, SPD – 9%, CDU – 8%, BSW – 6%.

Așadar, două treimi dintre tinerii sub 25 de ani din Sachsen-Anhalt au votat cu partidele care vor să readucă Germania înainte de 1989 sau chiar mai înapoi în istorie, sub un regim comunist sau de extremă dreaptă, poate chiar o combinație între cele două.

Aproape două treimi dintre tinerii din Mecklenburg-Vorpommern au votat partide extremiste (62%).

Aproape două treimi dintre tinerii din Berlin au votat partide extremiste (64%).

Radicalismul în rândul tinerilor este deosebit de îngrijorător, mai ales că populația Germaniei scade, iar generațiile care în mod tradițional alegeau partidele democratice (în principal, CDU și SPD) se sting într-un ritm accelerat. Automat, scade și sprijinul pentru aceste partide.

O greșeală gravă a Angelei Merkel

Recenta serie de alegeri în cele trei landuri reprezintă cea mai tensionată și mai problematică rundă electorală din istoria postbelică. Există trei partide extremiste care vor să preia puterea. Toate trei – susținute din umbră de Federația Rusă. Toate trei vor să distrugă ordinea constituțională a Germaniei.

La această ascensiune fulminantă a extremiștilor a contribuit și faptul că Angela Merkel, cancelar CDU timp de 16 ani (2005–2021), a avut ca politică o atenuare a diferențelor dintre partidele politice. Sub conducerea sa, multe dintre diferențele dintre CDU, SPD și Verzi au dispărut. S-au evaporat. Merkel a aranjat scena politică astfel încât, indiferent ce partid alegeai, direcția era una clar de stânga. Chiar dacă partidul său, CDU, este unul tradițional de dreapta, sub Merkel a avut tendințe socialist-ecologiste. Cel care a îndepărtat CDU de stânga și l-a readus pe pozițiile de dreapta a fost actualul cancelar, Friedrich Merz.

În acest moment există un mare pericol: radicalismul politic. Orice partid radical care ajunge la putere vrea să șteargă din memoria colectivă ”vechiul regim”. Am văzut asta în radicalismul Revoluției Franceze, care este chiar definită de acest radicalism politic. Marxismul are rădăcini clare în gândirea lui Maximilien Robespierre. Revoluția Franceză nu a însemnat doar un spirit iluminist și o răspândire a ideilor iluministe în societate, ci a fost un adevărat măcel, un război civil. Iacobinii lui Robespierre au adus crima în masă în Europa, practicând un veritabil terorism de stat.

AfD, Die Linke și BSW nu se îndepărtează de aceste crime, ci se apropie. Antisemitismul clar al fostului partid comunist Die Linke, extremismul socialist al Sahrei Wagenknecht (individa care-l adula pe Stalin la începutul anilor ’90 și care se visează Ioana d’Arc, iar ulterior a înființat un partid cu numele ei, BSW) și sinteza dintre fascism, nazism și comunism, reprezentată de Alternative für Deutschland – toate acestea nu pot aduce decât propagandă, dezinformare, falsificarea istoriei și interzicerea opoziției politice. De asemenea, reluarea legăturilor diplomatice puternice dintre Germania și Federația Rusă, includerea Germaniei în programul ”Belt and Road Initiative” al Partidului Comunist Chinez și transformarea Germaniei într-un regim totalitar și opresiv, cu pericol de contagiune în Europa (așa cum s-a întâmplat și cu fascismul/nazismul, și cu comunismul).

Democrația trebuie apărată, dar nu se poate apăra singură. Noi suntem datori să apărăm acest spirit democratic, lăsat moștenire de Konrad Adenauer, Helmut Kohl, Winston Churchill, Margaret Thatcher, Golda Meir și alți lideri istorici.

Uniunea Europeană și NATO sunt în stare de asediu și trebuie fortificate! Noi suntem cărămizile.

DE ACELAȘI AUTOR:

Creștinism și cretinism

Rusia și China, pe aici nu se trece!

Coreile lui Trump

Pericolul est-german. Moștenirea ocupației sovietice

ALTE EDITORIALE:

CITIȚI ȘI:

* În prima noapte de arest, Georgescu a renunțat la Hrană-Apă-Energie. A băut multă apă, dar a refuzat hrana și a ignorat energia

* La petrecerea de ziua sa, George Simion a cerut donații pentru ”viitorul” fiului său de doi ani! Chermeză cu proțap și lăutari la ”casa lui Ceaușescu”, ajunsă proprietatea unui afacerist condamnat

VIDEO. Șefii AUR chefuiau în sediul partidului, în timp ce AUR-iștii trimiși în Piață se băteau cu jandarmii! Apoi nu i-au primit și au dat muzica mai tare, să nu se audă protestele lor!

Sondajul care l-a turbat pe Gâdea: AUR 30-32%, PNL 20%, USR 16%, PSD 10-12%

- Advertisement -
Articolul precedent

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -