În trecutul apropiat, au reținut atenția mass-media două întâmplări cu puternic impact emoțional. Le reamintim.
Pe un drum public din țară a avut loc, într-o dimineață, un tragic accident de circulație, soldat cu cinci victime. Folosind informații de la fața locului sau oferite de comunicatele Inspectoratului General, reporterii au prezentat accidentul pe larg. În subsolul reportajelor, cititorii–comentatori au căutat să identifice vinovați și cauze: că o fi fost drumul, curba, vântul, ceasul rău… Nimeni nu s-a întrebat ce căutau în autoturism, în drum spre locul de muncă în construcții, însoțiți de tații lor, un adolescent de 16 ani și un altul de 17, când ei ar fi trebuit să se afle în acel moment într-o sală de clasă – unul în clasa a IX-a, celălalt în clasa a X-a. Se poate spune că familiile, autoritățile administrative și școlare locale, cât și patronul care-i primea la muncă sunt vinovații morali și, poate, penali, de tragica întâmplare.
Alt caz. O comunitate de oameni sărmani (nu contează etnia) se trezește fără doi copii – unul de 4 ani, celălalt de 5. Au plecat de acasă și au dispărut în pădure. Alarmă, mobilizare de forțe, polițiști, jandarmi, voluntari caută fetițele. După 24 de ore copiii, micuțele sunt găsite, la 4 kilometri, de un pădurar din zonă. Presa, ca și comentatorii, presupuneau că… s-au că…, dar n-au pus întrebarea de ce copiii rătăciți în pădure nu se aflau la grădinița din sat, unde ar fi primit o masă caldă și o educație potrivită. Vina e aceeași: ingnoranța părinților și nepăsarea autorităților administrative și școlare.
Prezenta a doi adolescenți la liceu și a două copile la grădiniță ar fi evitat tragedii sau momente dramatice.
