La orele de istorie antică din clasa a V-a de gimnaziu, când profesorul vorbea de un război, prezenta mai întâi cauzele.
Cauza cauzelor, aflată deasupra deasuprelor speculațiilor și retoricii politice, a recentului conflict din Orientul Apropiat este dorința poporului evreu de a locui acolo unde s-a născut cu mii de ani în urmă, de unde a fost strămutat și alungat, luat în robie de mai multe ori, renăscând de fiecare dată, cu voia lui Dumnezeu (Adonai). Acolo a venit pe lume și Iisus din Nazaret. Asta pe de o parte.

De cealaltă parte, după instaurarea la Teheran a unei dictaturi crâncene, bazate pe principiul supunerii totale a populației în fața unor legi militare și restricții religioase, regimul respectiv (cu o populație de peste 90 de milioane de locuitori și cu o suprafață de 75 de ori mai mare decât cea a Israelului) a stabilit ca politică de stat alungarea definitivă a evreilor din Israel și oferirea țării unei minorități religioase a cărei identitate etnică și politică s-a conturat în urmă cu 100 de ani, în timpul Mandatului britanic pentru Palestina (cuvânt provenit dintr-un termen latinesc, după revolta din 132-135, sursa ChatGPT). Această populație, numită palestiniană, de religie musulmană, a fost îndoctrinată de-a lungul anilor, prin toate mijloacele de propagandă spirituală și materială, că viața trebuie trăită cu arma în mână, iar moartea în asemenea circumstanțe te face martir înălțat la Rai.
În același timp, puterea malefică de la Teheran a înființat și a pregătit câteva organizații teroriste care au înconjurat teritoriul Israelului. Această putere satanică, zisă religioasă, susținută de Rusia, și-a pus în gând să se doteze cu arma nucleară, pentru a intimida și supune toată regiunea. I-a scăpat din vedere că, în timp ce dictaturile nu produc știință și tehnologie, ci teroare și moarte, lumea liberă produce inteligență nelimitată, așa că Israelul, o țară atât de mică și cu un popor atât de puțin numeros, dar curajos și demn, s-a organizat impecabil și a ripostat la toate atacurile mârșave. Israelul e susținut de Statele Unite ale Americii, unde evreii ostracizați în Europa și-au găsit a doua patrie.
După demonstrația de mai sus, vine o întrebare normală: cum au stabilit „tinerii” protestatari de la Cluj (joi, 12 martie) că e vorba de un război de agresiune? N-ar fi de mirare să de fi informat din zona nocivă a rețelelor de socializare, deși, după imaginile oferite de mass-media locală, s-ar putea crede că e vorba de persoane mai scuturățele, din învățământul universitar. Poate ne lămurește confratele clujean Papahagi.
Pe una din pancartele improvizate din cartoane de ambalaj am citit aberația „Vrem luptă de clasă, nu război imperialist!”.
În următoarea tabletă vom arăta, după cunoștințele noastre, ce a însemnat lupta de clasă în România socialistă și ce poate însemna ea și în prezent, dacă țara ar fi condusă de hoarde de huligani și de analfabeți.




Tovarasele astea din Cluj au auzit despre asa ceva oare ?
-https://romania.europalibera.org/a/revolta-in-iran-o-tanara-a-fost-ucisa-de-politie/32045014.html;
-https://www.dw.com/ro/proteste-%C3%AEn-iran-povestea-uneia-dintre-victimele-ucise/a-75600783;
-https://curierulnational.ro/fotografii-scurse-catre-bbc-verify-arata-fetele-a-sute-de-victime-ale-represiunii-sangeroase-din-iran/
-https://okmagazine.ro/vedete/news/strigatul-tacut-al-femeilor-din-iran-hijab-2511987.html;
-https://www.digi24.ro/stiri/externe/furie-in-iran-dupa-ce-o-femeie-de-22-de-ani-a-fost-omorata-in-bataie-de-politia-moralitatii-pentru-ca-nu-purta-corect-hijab-ul-2085233
Israelul are și o problemă internă.
Pe la sfârșitul anilor 90 vorbeam cu un evreu născut în România care îmi spunea că o problemă mai mare decât palestinienii o reprezintă evreii ruși care au venit din spațiul exsovietic.
Au adus cu ei tot ce era mai rău, criminalitate, droguri, prostituție…
d-le Postelnicu este f adevarat ce prezentati in articol dar va rog sa tineti cont de faptul ca scoala de astazi este dramatic fracturata de incultura si mai ales de CD care s-au pregatit in ,,facultatile de gara,, si nu in Universitati serioase si mai ales cu profesori dedicati !
Manifestantii de la CLUJ ( nu cred ca erau toti studenti!) habar nu aveau de ce au iesit in strada, habar nu au de acorduri pe care Romania trebuie sa le respecte…etc.
Ca acum traim vremuri confuze si mai ales periculoase datorita unor nemernici… dau dreptate multora dintre noi !
Foarte corect punctat in articol. Esenta este ca poporul evreu duce o lupta de supravietuire impotriva unui regim satanic. Pt ei nu exista linie de mijloc, au inteles de mult ca nu au cu cine sa ajunga la un compromis. Daca nu actioneaza vor fi din nou in postura de victime.
Dincolo de toate dezbaterile, confuzie si manipulari, schimbarea de regim in Iran si instaurarea unuia mai „democratic” (mult spus) ar insemna probabil pacea de facto in regiune si o stabilitate globala pentru multe decenii. In plus ar mai putea slabi alt regim satanic, mai aproape de noi, impotriva caruia eroii ucrainieni se sacrifica de atata vreme.