Pe un canal secundar al televiziunii naționale, un cunoscut și apreciat realizator avea, câteva seri pe săptămână, dialog cu telespectatorii, pe teme sociale și politice. De mai mare audiență se bucura chestionarul „Cum era ieri? Cum este astăzi?”.
Cei care telefonau erau, în cea mai mare parte, oameni în vârstă, bărbați și femei. Cu toții elogiau trecutul comunist și incriminau prezentul decăzut. Era un subiectivism total, o lipsă de luciditate demnă de analiză.
Ca să susții că era mai bine cu atâtea constrângeri sociale, politice, economice, profesionale, trebuie să fi fost un mic șefuleț narcotizat de subalterni și subalterne, iluzionat de mica și neînsemnata putere pe care o exercita, dar care nu se compara niciodată cu imensa presiune politică efectuată, în interes personal, de activul de partid și de organele de represiune.
Un alt motiv pentru care pare mai rău acum este faptul că au trecut de atunci 35-40-45 de ani, că între timp ai făcut două-trei operații, hipertensiune arterială, un diabet, un ulcer, ai pierdut câteva persoane dragi, ai fumat, ai băut. Importanța și puterile ți-au scăzut, dar nu recunoști. Ești mândru că erai cândva „un tovarăș” pe care puteau conta cadrele și șefii de tot felul. E la mintea cocoșului că e mai plăcut să ai 30-40 de ani decât 70-80!
Da, era mai bine în 1984, făceai – ca toți ceilalți din atelier – câteva piese, îți ieșea de un rachiu alb sau de un rom, că berea se găsea greu, ca și ouăle, ca și laptele, ca și benzina și curentul electric. Acum trăiești numai din pensie, care nu-i așa mare, pentru că în tinerețe ai fost fericit să ai un loc de muncă mai prost plătit, dar la căldurică și fără răspundere.
Din aceste motive ești gata să le dai dreptate lui Putin, lui Orban și altor dictatori, chiar și energicei doamne Șoșoacă – ce-ți pasă, mai ai puțin de trăit, ieși rar din apartament, și când o faci, parcă-i încurci pe cei mai tineri, care te privesc urât și-ți spun „tataie”, ca și personalul medical de la spital.
Spre cinstea lui, realizatorul emisiunii te-a întrerupt (nici n-ai remarcat ironia), altfel ai fi bătut câmpii multă vreme, tot mai confuz, pentru că, nu-i așa, trebuia odată și-odată să le-o spui tuturor: era mai bine până-n ’89! „Eram atât de aproape de un viitor luminos…”
Noroc că nu ți-ai dezvăluit numele adevărat. Altfel, copiii și nepoții s-ar fi interesat de un azil.
Cui adresati acest articol? Ce ar trebui sa intelegem noi, cititorii? Cred ca ar trebui sa schimbati canalul TV, probabil erati pe RoTv sau iRealitatea. Mai cautati si alte canale unde nu toti oamenii in varsta elogiaza trecutul comunist, unde cei ce munceau acum 40 ani erau si profesionisti, si unde nu tuturor celor trecuti de 70 li se spune la spital ” tataie „…
Nostalgicii ceausismului si sectantii lui „guru cu pantaloni rosii”, in mare masura aceeasi, cu pretentii de „suveranisti” si magaioti de Dambovita au ceva in comun. Fie ca sunt cu o educatie precara fie ca, in numar redus dar neneglijabil, sunt cu o inteligenta si o educatie peste medie. Iar acest lucru poarta numele de frustrare. Frustrarea simpla, materiala pentru majoritatea, care nu pot suporta succesul vecinului cu care stateau impreuna la coada la 5 dimineata si care azi are poate firma lui si o masina frumoasa. Dar mai e si frustrarea „spirituala” a celor ce isi imagineaza ca, desi nu au realizat nimic in viata, ar merita recunoasterea publica a excelentei lor intelectuale si spirituale. Sunt cei care te considera incapabil sa intelegi „trezirea in constiinta” si alturarea la gloriile neamului…
E plin de alde ăștia. Îi întâlnesc zilnic în parc.
Nu pot să stau liniștit pe bancă la soare că trebuie să apară unul să-mi povestească viața lui.
Ce tare a fost, ce învârteli și mici furtișaguri făcea.
Țin minte că la ședințele de partid eram obligat să particip chiar dacă nu eram comunist.
Secretarul de partid (un strungar) ne trasa sarcinile. Era mai tare decât directorul (altă panaramă pusă de partid).
Problema cu ăștia este că așa și-au educat și copii și nepoții,să se limiteze la supraviețuire.
ma intreb, daca in Romania dupa 36 de ani avem asa mentalitati, ce putem cere la basarabenii cu care ne vom uni?
Adevarul ca omul sovietic a fost proiectat sa fie hranit, indoctrinat, condus cu nuiaua…
Am eliminat la Canal si in puscarii floarea intelectualitatii si uite acum am ramas cu odraslele bolsevicilor…
Omul nou s-a stabilizat din punct de vedere genetic. Acum transmiterea informatiilor se face ereditar si prin contaminarea tineretului comod si pasiv in raport cu trecutul istoric al României. Pe fondul lipsei de informare al superficialitatii si al frustrārilor, convingerile beneficiarilor de orice nivel ai comunismului, sunt preluate farā discernamânt si investite cu atributul de adevār. Se pune problem modului în care generatia purtātoare a nostalgiei comuniste a ajuns aici. Rāspunsul poate fi dat de abilitates comunistilor de a conduce multimile. Acestia au stimulat ” ura de clasā” in parallel cu tehnica surubului; strânge surubul la maximum si slabeste-l cu un sfert de turâ. Deposedat de pāmânt a crezut cā a ajuns in rai atunci când a inlocuit glodul satului cu fabrica si casa parinteasca cu chicineta de la bloc. Si astfel puiul de tāran onest, a devenit un devotat al celor ce-i dādeau un sut în cur si o pâine sigurâ. In final a ajuns sā considere sutul in cur o normalitate a vietii in lant. Si iatā-i incur and Vista lor si a celorlalti.
Pe vremea când aveam televizor urmăream cu plăcere pe TVR 3 emisiunea lui Tudor Barbu.