luni, martie 9, 2026
AcasăOpiniiCum am ajuns fascist

Cum am ajuns fascist

-

M-am contrazis cu domnul Iulian Fota în prima dezbatere (după știința mea) din România în care am încercat să discutăm cu cărțile pe masă dacă elitele politico-militare sunt cu adevărat atașate valorilor democratice ori joacă la două capete și, de fapt, încearcă să transforme țara într-un stat iliberal, mai degrabă pe model rusesc.

Nu doar subiectul a fost în premieră, nu doar acuzația din timpul emisiunii (fusesem făcut până acum progresist, homosexual, neobolșevic, vândut evreimii, coada de topor a lui Soros, în slujba Ocultei etc., dar nu și fascist), ci și postura în care m-am aflat. De data aceasta, senatorul Cristian Ghinea a fost moderator, iar preopinenții am fost eu și domnul Iulian Fota, fost consilier prezidențial pe probleme de securitate.

VIDEO: O mostră din ce-a fost în studio

S-au spus foarte multe lucruri, am ajuns să vorbim unii peste alții, bineînțeles că n-am fost mulțumiți de răspunsurile primite niciunii dintre noi. Vă las să descoperiți singuri tărăboiul.

- Advertisement -

Cert este că domnul Fota m-a acuzat că nu sunt bine informat și, până la urmă, mi-a spus de-a dreptul că sunt fascist când am afirmat că nu e OK ca ofițerii serviciilor de informații să fie instruiți chiar și azi de indivizi pro-ruși și că astfel de personaje toxice trebuie scoase din procesul de formare a viitorilor lucrători din servicii.

VIDEO: Întreaga emisiune

DE ACELAȘI AUTOR:

Direcția MAGA: trădarea lui Nicușor

ALTE EDITORIALE:

GRIGORE CARTIANU: 7 întrebări pentru doi părinți iresponsabili

ADRIAN PAPAHAGI: Paulina Bikina trage tare pentru pace

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. Am urmarit podcastul respectiv, iar pozitia mult prea „defensiva si prudentiala” a domnului Fota mi s-a parut putin deplasata. Da, e bine sa fii cat mai informat si sa nu-i acuzi pe altii de lucruri pe care nu le-au facut pentru ca exista riscul sa-i impingi sa faca exact lucrurile respective, dar cea mai importanta este calitatea factorului uman. Ori, la noi, calitatea factorului uman din servicii este un mare ?.
    La cum ii stim pe romani, pragmatici si oportunisti, la ce personaje „acoperite” sau „descoperite” transpira prin media, la ce caractere si pregatire au, la cum se invoca la tot pasul secretul de stat pentru tot felul de santaje sau baloane sociale si politice doar pentru a justifica actiunea unor baieti despre care nu stim daca actioneaza in interes national, personal sau de gasca, este normal sa te intrebi daca serviciile in Romania sunt un factor de securitate sau o mare vulnerabilitate, nu?
    Comisia de control a serviciilor este una de opereta, ineficienta, populata cu tot felul de dinozauri dubiosi cu trecut santajabil, in fruntea serviciilor au fost numiti in trecut tot felul de „aghiotanti” caratori de serviete, luptele percepute la nivel general intre gastile din servicii – vest vs. est, tineri vs. batrani, upgradati vs. plafonati, patrioti vs. tradatori, corecti vs. mercantili sunt aspecte care trebuie discutate si dezbatute in continuare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -