Foarte bună atitudinea președintelui României la adunările festive de la Focșani și Iași, prilejuite de marcarea împlinirii a 167 de ani de la Unirea Principatelor, față de cei ce au huiduit evenimentele de la un capăt la altul. Este vorba îndeosebi de masa sezonieră adunată de partidele antidemocratice, prezentă pentru un hamburgher și o sută de lei acolo unde o trimite comanditarii. Pentru că majoritatea dintre ei nu au chemare, ci trimitere; pe ei nu-i cheamă, ci-i mână.
„Aveți respectul meu, pentru că e un gest democratic pe care îl faceți. În al doilea rând, aveți simpatia mea, pentru că și eu am huiduit de mai multe ori politicieni. Dar vă pun două întrebări. Imediat după asta, ce se întâmplă? Există un proiect? Dumneavoastră, dincolo de a contesta un mod în care societatea funcționează, aveți niște lideri cu un proiect? Pentru că, dacă-l aveți, haideți să-l dezbatem!”, le-a spus președintele.
Sigur, huiduitorii din Piață nu au niciun proiect, ci o înțelegere: să huiduie de la un capăt la altul, pentru a arăta lumii că „râul, ramul” nu-i vor pe la cei de la guvernare. Dar nici comanditarii lor, AUR și SOS, nu au un proiect. Am văzut că partidele extremiste ce-și spun „suveraniste” fac doar scandal, iar când este vorba de interesul castei politico-militare ce le susține, votează cuminți după dictare. Liderii lor, pătrunși de microbul suvernaității, se înclină la cele două porți antieuropene, la Moscova și la Whashington (în această nefastă perioadă a istoriei SUA), cerând de la acestea „foi de parcurs”, căci în această gălăgie globală nu le e clar ce au de făcut mâine. De la acești indivizi, nicio așteptare în sensul unui proiect.
Lăsând deoparte exagerările politicianiste și propagandiste, constatăm că există și motive reale de nemulțumire. În primul rând, reforma demarată de premierul Bolojan. Însă nu reforma deranjează, cât faptul că se aplică „doar pentru căței”, nu și pentru „speciali”. Bine, deși reforma este treaba Guvernului, președintele a încasat huiduielile și pentru acțiunile guvernamentale. De exemplu, și din cauză că pentru datorii mărunte la stat sunt închise firme de care depind mii de familii, iar posturi de televiziune ce fac propagandă antieuropeană, ce promovează discursul urii și care au datorii de zeci milioane de euro la stat nu sunt închise. Mici inechități!
Pentru că în democrație trebuie să vedem și partea de adevăr a nemulțumiților, m-am întrebat ce-i poate fi reproșat lui Nicușor Dan și de către cei care nu ies să-l huiduie. Am văzut că a normalizat rapid relația cu Republica Moldova (înghețată de Klaus Iohannis timp de un deceniu), a participat la întâlniri importante ale liderilor europeni și a inițiat un dialog cu reprezentanți ai sistemului judiciar nemulțumiți de capturarea acestuia de către politicieni, prin lege.
Dar toate acestea sunt insuficiente pentru un președinte care și-a început mandatul fix acum opt luni. Și voi enumera câteva probleme în fața cărora președintele Dan ezită de nu se mai termină.
Tema anulării alegerilor prezidențiale este nucleul pe care partidele antidemocratice din România întrețin furia și clivajele în societate. Deși președintele Dan a câștigat alegerile cu un scor ce nu lasă nicio urmă de îndoială, extremiștii susțin că Călin Georgescu (am zis bine!) este președintele românilor, cerând agramat „turu’-doi-ânapoi”. Președintele a promis că-n ianuarie 2026 va da publicității dosarul cu dovada fraudării alegerilor de către Georgescu. Nu știu dacă trebuia să vină cu această promisiune (bănuiesc că dosarul este deja la Parchet), dar odată ce a făcut-o, trebuia să și-o respecte. Până acum, nimic, iar Georgescu iese în ritualul săptămânal asigurat de statutul său de controlat judiciar și-și întreține adulatorii, săpând fără întrerupere la temelia încrederii în instituțiile statului. Georgist să nu fie, și omul ajunge să se întrebe: dacă Președintele spune că are dovezi, de ce nu le-a scos? A mai și promis!
În actualul context politic internațional, problema anulării alegerilor din decembrie 2024 este o muniție pe care extremiștii au trimis-o de atunci Adminsitrației Trump și pe care au reamorsat-o acum, când au participat la revelionul trumpist de pe 20 ianuarie 2026. Să ne amintim că, la Conferința de Securitate de la München, din februarie 2025, J. D. Vance a comparat anularea alegerilor din România cu practicile din URSS, când autoritățile anulau alegeri, închideau dizidenți și biserici. Din această perspectivă, Georgescu ar fi un fel de dizident, nu un infractor. Și amânarea clarificării rolului său în alegerile din decembrie 2004 îl duce spre statutul de opresat politic.
Nu va trebui să așteptăm mult și atacurile la adresa României pe această temă vor fi reluate, pentru că, în urma eșecului de la Davos al lui Trump, se lucrează pentru căutarea și șlefuirea cozilor de topor antieuropene. În tot acest timp, președintele Dan, care a spus că are dosarul cu dovezi, nu arată lumii ceea ce a promis că va arăta, ci ține în sine, ezită. Iar această problemă nu mai este una internă, ci afectează grav relațiile cu partenerul strategic care, până iese președintele din ezitare, rostogolește povestea celor ce au mers la el cu jalba-n proțap, mai ales că, în actuala lui strategie, aceasta îi folosește.
Că tot veni vorba de Davos, era obligatoriu ca la acest forum decisiv pentru soarta Europei să fie prezent și președintele României. E foarte bine că n-a acceptat cacealmaua trumpistă a Consiliului pentru Pace, care oricum nu va avea viață lungă (s-a născut aproape mort), dar trebuia să fie acolo. Nu era obigatoriu să se întâlnească cu Trump, pentru că nici ceilalți lideri europeni nu s-au întâlnit, dar trebuia să fie acolo, cum au fost și ceilalți „telelei” europeni cu care ar fi putut sta de vorbă. El și ministrul de Externe, Oana Țoiu, ar fi făcut o echipă foarte bună. Dar a ezitat, a stat departe de Davos.
La opt luni de la preluarea mandatului, președintele nu a numit șeful SRI. Or, cazul Georgescu își are răspunsuri și în acea instituție. Iar în societate subiectul serviciilor de informații este omniprezent. Taberele politico-mediatice vorbesc unele despre altele ca fiind din partea „UM…” (UM însemnând, pentru cei ce nu au minime cunoștințe militare, acronimul pentru „unitate militară”), încât te întrebi dacă cineva mai poate vorbi în spațiul public fără să primească această apartenență la o „u-me”. Orice știre sau campanie de presă este taxată de către nemulțumiți ca efect al unui imaginar „ordin pe unitate”.
Acestea sunt noile șabloane și ele configurează atitudinea cetățenilor față de instituții, o paranoia extinsă la scară socială, ce erodează puternic instituțiile democratice (în primul rând presa!), arătând că orice subiect sau dispută politică ar fi doar jocurile unor „băieți de la u-me adversare”.
Grav este faptul că, în acest context internațional de o maximă gravitate, România nu are încă șef civil al SRI, iar percepția publică rămâne aceea a disputei „u-me”-urilor. Precedentul director a demisionat în iulie 2023 – deci, de doi ani și șapte luni, această instituție nu are director civil. Nicușor Dan a promis în campanie că va rezolva problema. Au trecut deja opt luni de mandat! Pranoic să nu fie omul și tot ajunge să se întrebe dacă nu cumva povestea „u-me”-urilor este reală și că cetățeanul doar joacă Perinița de dragul spectacolului democratic.
În fine, ca urmare a dezvăluirilor din presă („de la nu-știu-ce u-me”, desigur!), s-au dezbătut gravele probeleme din justiție. În mod lăudabil, președintele a vorbit cu toate părțile implicate. A promis că va face un referendum – idee proastă, și bine că nu l-a făcut, dar trebuia să explice de ce a renunțat la idee. Însă, lucrurul cel mai important, au existat discuții ale președintelui cu premierul și cu ministrul Justiției (același în timpul căruia s-a pus la cale și s-a votat mecansimul ticălos al confiscării justiției de către un grup de interese) pentru o inițiativă de modificare a legilor justiției. Și gata, nu se mai știe nimic. Procesul legislativ e lung și, între timp, presiunile asupra magistraților ce și-au arătat nemulțumirile continuă, delegările șefilor de instanțe continuă, prescrierile curg, justiția savonearoliană continuă neperturbată.
Impresia generală este că, după mandatele lui Iohannis, încă este activ principiul „câinii latră, caravana trece”. „Politicienii au nevoie de liniște”, i-a spus Iohannis fostului șef al DNA, și vedem că această nevoie le este satisfăcută. Acuși va reveni și Sebastian Ghiță din Serbia, căci ultimul din cele opt dosare se va prescrie. Să vedeți atunci victimizare și instigare la nesupunere civică, să vedeți atunci cum România se va mai pricopsi cu un martir!
Astăzi, nostalgicii ceaușiști își vor comemora idolul criminal. „Pe 26 ianuarie 2026, tovarășul Nicolae Ceaușescu ar fi împlinit 108 ani dacă nu l-ar fi ucis dușmanii poporului, care ne-au adus la mâna sorosiștilor, nicușoriștilor, vânzătorilor de neam și de țară. El a fost adevăratul patriot, iar cei de azi au distrus tot!”, vor spune – și vor aduce ca argumente inclusv problemele pe care ezitările Președintelui le conservă. Sigur, și ministrul Apărării va subscrie timid acestei falsificări a istoriei, așa cum și președintelui Dan îi este neclară granița dintre cercetarea științifică și promovarea legionarismului.
Domnule președinte, ezitarea este pentru adversarii dumneavoastră și ai europenității României, pe care i-ați găsit bine înfipți în sistem, ca mirosul de sânge pentru carnasiere! Calchiind discursul dumneavoastră pentru huiduitori, vă spun următoarele: aveți respectul meu, aveți simpatia mea pentru spiritul democratic, pentru că și eu am huiduit de mai multe ori politicieni. Nu o mai fac de ceva vreme, dar vă pun o întrebare: imediat după asta, ce se întâmplă? Există un proiect. Dumneavoastră sunteți un lider cu un proiect. Aplicați-l fără ezitare și motivele de a fi huiduit vor fi din ce în ce mai puține și mai palide!
