Un nou documentar marca Recorder, intitulat „Justiție capturată”, dezvăluie mecanismele prin care un grup de tip mafiot, format din procurori, judecători și politicieni, a capturat sistemul judiciar, asigurând distrugerea dosarelor grele și „albirea” marilor corupți.
Regula generală a mecanismului mafiot din justiție: dosarele sunt tărăgănate până se ajunge la prescriere. E folosită metoda scoaterii judecătorilor dn dosarele cu miză mare, prin transfer, detașare, promovare etc. Automat, judecata se reia de la zero, inclusiv prin reaudierea martorilor.
Ancheta jurnalistică arată că rotițe-cheie ale acestui mecanism infernal sunt: șeful Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Marius Voineag; șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), Lia Savonea; conducerile altor instanțe, în special cea a Curții de Apel București; Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), care protejează Mafia din Justiție și lichidează orice opoziție pro-integritate din interiorul sistemului.
Documentarul Recorder arată că în sistem există și magistrați curajoși – unii la vedere, alții protejați de anonimat –, care demască mafiotizarea justiției. Ei sunt însă marginalizați, izolați, hăituiți.
Publicația Recorder a precizat că documentarul de două ore „comprimă o muncă de investigație de peste un an și jumătate”.
Situația din justiție a devenit revoltătoare:
- dosarele de mare corupție sunt îngropate în mod sistematic;
- inculpați celebri sunt achitați în faza de apel, după ce în prima instanță primiseră ani grei de închisoare;
- procesele sunt tergiversate până când faptele ajung la prescriere;
- multe condamnări definitive sunt reevaluate și șterse cu buretele;
- s-au înmulțit acuzațiile că DNA blochează unele anchete penale.
„România este mai aproape de un paradis al infractorilor decât un stat de drept. Nu mai există condamnări în cauze de mare corupție. Iar lipsa condamnărilor legitimează corupția generalizată”, spune procurorul Claudiu Sandu, vicepreședinte al CSM, instituție în care vocea sa este singulară.
În ancheta jurnalistică a celor de la Recorder, despre sistemul corupt din justiție vorbesc „la vedere” procurorii Crin Bologa (fost șef al DNA) și Liviu Lascu, precum și judecătoarea Andrea Chiș (fost membru al CSM). De asemenea, există și mărturiile unor magistrați anonimizați, pentru a nu fi „executați” de mafia din sistem.
Această mafie are câteva puncte de sprijin confirmate în timp: Lia Savonea (actuala șefă a ÎCCJ, fostă președintă a Curții de Apel București și a CSM), Marius Voineag (actualul procuror-șef al DNA) și conducerea Curții de Apel București (controlată de Lia Savonea și după promovarea ei la ÎCCJ). Toți aceștia acționează în complicitate cu personaje-cheie din lumea politică.
Documentarul Recorder citează câteva cazuri de corupție răsunătoare, avându-i în prim-plan pe Marian Vanghelie, Puiu Popoviciu, Bogdan Olteanu, Nicolae Bănicioiu, Mircea Beuran, Cristian Adomniței, Sebastian Vlădescu, Ionuț Costea, Valeriu Zgonea și Lia Olguța Vasilescu.
FLAGRANT: Cifrele care arată un cap al mafiei juridico-politice

Pactul dintre cele două tabere care au capturat justiția arată așa:
- politicul a oferit legi care au creat o organizare piramidală a sistemului judiciar, punând toată puterea în mâinile unui grup restrâns de magistrați;
- această mână de magistrați a oferit la schimb o justiție care nu-i mai deranjează pe cei puternici, ci le asigură protecție totală, indferent de faptele lor.
Mărturiile din documentar vorbesc despre:
- dosare de mare corupție în care judecătorilor li se sugerează să ia decizii favorabile inculpaților;
- încălcarea flagrantă a principiului repartizării aleatorii a dosarelor prin schimbarea discreționară a completurilor de judecată;
- anihilarea magistraților care nu se supun – aceștia sunt marginalizați, hăituiți prin anchete ale Inspecției Judiciare și uneori chiar excluși din magistratură.
Consecințele acestor realități dramatice ne afectează viețile tuturor, pentru că o societate democratică nu poate supraviețui fără o justiție independentă.
VIDEO: Documentarul „Justiția capturată”, care trebuie văzut de fiecare cetățean român!
Jihadul propagandei AUR-PSD: Alexandreasca și Ciutacu îi linșează pe magistrații-denunțători și pe jurnaliștii de la Recorder
Publicat marți, 9 decembrie, documentarul Recorder a produs deja un mare impact în societate. În mai puțin de două zile, doar varianta de Youtube a anchetei jurnalistice a depășit două milioane de vizualizări. Au existat multiple reacții din lumea politică, de la cele care susțin dezvăluirile și promit acțiuni de „deratizare” a magistraturii (în acest sens s-au pronunțat inclusiv președintele Nicușor Dan și prim-ministrul Ilie Bolojan) până la cele care-i înfierează pe curajoșii magistrații-denunțători și pe jurnaliștii care au realizat investigația.
Incredibil de agresivă a fost propaganda AUR-PSD, manifestată în plan mediatic mai ale la Realitatea Plus și România TV. Pentru alde Anca Alexandrescu și Victor Ciutacu, apărătorii dintordeauna ai mafiei politico-judiciare, magistrații-denunțători sunt niște „frustrați”, „complexați” sau chiar „trădători” care trebuie aspru pedepsiți. De un tratament similar au parte site-ul Recorder și mai ales ziariștii Andreea Pocotilă și Miha Voinea, care cu mult profesionalism, tenacitate și bună-credință au realizat documentarul „Justiția capturată”.
„Nicuşor, ocupă-te / De marea corupţie!”
Există o puternică emoție și în societate. Miercuri seara, peste 1.000 de persoane s-au adunat la un protest în fața sediului CSM. S-a scandat:
- „Demisia / Lia Savonea!”
- „Integritate, nu complicitate!”
- „Justiție, / Nu mafie!”
- „Fără prescripție / Pentru corupție!”
- „Noi vrem dreptate, / Nu imunitate!”
- „Hoții prinși, / Nu prescriși!”
- „Savonea, demisia!”
- „Revocare!”
- „Afară, afară, javră ordinară!”
- „Jos Predoiu!”.
- „Predoiu, demisia, / Să vină altcineva!”
- „Jos labele de pe justiţie!”
- „Vrem dreptate, / Nu păcate!”
- „Justiţie, nu prescripţie!”
- „Nicuşor, ocupă-te / De marea corupţie!”.
De asemenea, protestatarii au purtat pancarte cu mesaje asemănătoare.
Un prostest similar a avut loc și la Cluj-Napoca.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!




Cancerul care a cuprins România a fost intuit de români, însă ceea ce este infricosător, este structura de păienjeniș a acestei rețele subterane de stăpâni de sclavi.
Nimic nou: mafia numită „partide”și „magistrații” corupți și-au dat mâna ca să fure mai mult. Justitia este complicea asasinilor, a hotilor si a violatorilor și imbuibații în robe au solde desănțate plătite de populime ca ei sa fure, să mintă, sa apere corupția. E o vidanja urât mirositoare pe care o știm că pute de ani de zile, o adunătura viermanoasa si mișunând de ticăloșie, ca si clasa politica căreia îi este aserivtă.