joi, noiembrie 27, 2025
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăOpiniiUn DEX altfel

Un DEX altfel

-

Să privim un pic altfel câteva cuvinte din Dicțonarul Explicativ al Limbii Române (DEX).

Tristeţea – O fată ce-şi înăbuşă plânsul în sine şi care se bucură numai atunci când în inimă plouă cu fluturi. Se simte în largul ei doar când stă singură printre scaieţi, ca macul.

Dezamăgirea – O rază de lumină ce s-a desprins de soare şi s-a prăbuşit în noroi. Şi, oricât de mult ar încerca să se ridice şi să strălucească din nou, tot murdară rămâne.

Minciuna – Cel care o rosteşte pare să aibă mereu gura plină cu bucăţi de pâine: şi ieri, şi azi, şi mâine.

- Advertisement -

Copilăria – Sunt anii aceia în care, în timp ce părinţii îţi povestesc despre împăraţi şi zmei, tu eşti convins că în viaţa asta nimic rău nu ţi se poate întâmpla, pentru că toate-s doar dintr-o poveste.

Oamenii – Nişte frunze care foşnesc într-o grădină şi aşteaptă-n linişte lumina soarelui.

Ţara – Bucata de pământ care te doare cel mai tare. Fără părinţi, suntem orfani pe jumătate. Fără ţară, orfani pe vecie.

- Advertisement -

Viitorul – Acel timp în care pân’ şi liniştea din cer va începe să ţipe. Iar când va trece pe stradă vreun om, îl vom crede vreo pasăre. Una care, de atâta tristeţe, umblă cu aripile rupte.

Şi de atâta tristeţe, doar pietrele vor şti să-l asculte.

Numai pietrele…

DE ACEEAȘI AUTOARE:

Rătăcirea Basarabiei. Rolul propagandei ruse

„Govori po celoveceski!” – „Vorbeşte omeneşte!”

De acasă – acasă

Poetul neîmbătrânit și teii smulși de ruși

Educați să ne urască

Limba unui neam

Lichidarea presei româneşti din Basarabia

ALTE EDITORIALE:

GRIGORE CARTIANU: Când Justiția devine interlopă

ADRIAN PAPAHAGI: Slugi mai abjecte nu există!

CRISTIAN GHINEA: Agenții și retarzii

CRISTIAN PĂUN: #Magistrații

SORIN BOCANCEA: Fața occidentală a putinismului

PAUL PALENCSAR: Fasole și înjurături

MARIE-COSETTE HANGANU: Un șut în dosul suveranismului de duzină, un pas înainte către o Europă federală. Mario Draghi la Oviedo

VLADIMIR MUNTEANU: Despre tiranie: primele 5 reguli ca să-ți aperi libertatea. „Atenție la statul cu un singur partid!”

DANA HERING: Duamna Anca și-un cățel în lesă

MIHAI RĂZVAN MORARU: Ce e de făcut

VITALIE COJOCARI: Podul de ură de peste Prut

MATEI UDREA: Pericolul China

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
spot_img
- Advertisment -