marți, decembrie 30, 2025
AcasăNewsPretenții obscene ale magistraților: vor, prin lege, pensii mai mari decât salariul,...

Pretenții obscene ale magistraților: vor, prin lege, pensii mai mari decât salariul, unele chiar duble! Ei șantajează cu întârzierea avizului, provocând României o pierdere enormă: 231 de milioane de euro din PNRR

-

Negocierile dintre autoritățile executive ale României (Președinție, Guvern) și casta magistraților (reprezentată de CSM) au ajuns într-un punct mort: cerințele „specialilor” sunt scandalos de mari. Pretențiile lor nerușinate par chiar o provocare la adresa statului român. E posibil ca atitudinea magistraturii să ne aducă în curând o pierdere majoră, de 231 de milioane de euro (bani europeni, din PNRR), care se adaugă „găurii financiare” pe care acești „speciali” ne-o provoacă în fiecare lună.

Magistrații continuă să aibă două pretenții absurde: pensionarea la 65 de ani abia peste 18-20 de ani, adică în 2043-2045, și primirea unei pensii mai mari decât salariul încă din prima lună! Teoretic, mai mare cu 11,1%; practic, mai mare cu cel puțin 66,6%, în unele cazuri chiar dublă!

Pe 28 noiembrie, România poate pierde o finanțare europeană de 231 de milioane de euro, din PNRR. Este termenul-limită stabilit de Comisia Europeană pentru ca țara noastră să rezolve legislativ problema pensiilor speciale ale magistraților. Nici măcar nu e vorba de o eliminare totală a conceptului (bolnav) de pensie specială, ci o ajustare a lui la parametri rezonabili.

Guvernul a eșuat la o primă încercare: legea adoptată prin asumarea răspunderii în Parlament, pe 1 septembrie, a fost declarată neconstituțională de Curtea Constituțională a României (CCR), cu un vot la limită (5-4), pe 20 octombrie, după două amânări care au întârziat întregul proces cu aproape două luni.

Să reamintim cum au votat cei 9 membri ai CCR:

- Advertisement -
  • împotriva legii (5): Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu, Marian Busuioc, Mihaela Ciochină;
  • pentru lege (4): Simina Tănăsescu, Laura-Iuliana Scântei, Csaba Astzalos și Dacian Cosmin Dragoș.

Așadar, legea a fost trântită de toți cei patru „judecători” propuși de PSD (Cristian Deliorga și Gheorghe Stan în 2019, Bogdan Licu în 2022, Marian Busuioc în 2025), plus judecătoarea numită de președintele Klaus Iohannis în 2022 (Mihaela Ciochină).

Pentru constituționalitatea legii s-au pronunțat „judecătoarea” propusă de Klaus Iohannis în 2019 (Simina Tănăsescu), „judecătorul” numit de Nicușor Dan în 2025 (Dacian Cosmin Dragoș), precum și cei susținuți de PNL (Laura-Iuliana Scântei, 2022) și UDMR (Csaba Astzalos, 2025).

Pentru constituționalitatea legii a votat inclusiv președinta CCR, Simina Tănăsescu.

- Advertisement -

Apoi, Curtea Constituțională și-a motivat decizia abia pe 7 noiembrie – după 18 zile, deși o putea face după două-trei zile. O nouă întârziere de două săptămâni, care a reconfirmat reaua-credință a CCR, dominată de „tabăra PSD-istă”.

Șantaj pe mai multe fronturi, sub presiunea datei de 28 noiembrie

Legea respinsă de CCR prevedea trei elemente-cheie:

  • pensia unui magistrat va fi de 70% din ultimul salariu net lunar;
  • vârsta de pensionare devine 65 de ani (vârsta-standard de pensionare în România), cu o perioadă de tranziție de 10 ani;
  • vechimea crește de la 25 la 35 de ani.

Magistrații nu sunt însă de acord cu acest cadru legal, deși el le-ar asigura în continuare o schemă de pensionare privlegiată, prin care toți vor avea pensii de peste 2.000 de euro, unii chiar 3.000, 4.000 sau 5.000 de euro!

Cum termenul de 28 noiembrie se apropie vertiginos, președintele Nicușor Dan i-a convocat la consultări atât pe reprezentanții Guvernului și ai coaliției de guvernare, cât și pe cei ai magistraților. Discuțiile de miercuri, de la Palatul Cotroceni, s-au încheiat însă cu un blocaj total: magistrații, reprezentați de CSM, nici nu vor să audă de vaianta Guvernului! Pretențiile lor sunt de-a dreptul obraznice, sfidând o întreagă țară și bunul-simț public.

Ce vor magistrații:

  • pensia – 65% din ultimul venit brut lunar;
  • perioada de tranziție spre vârsta-standard de pensionare (65 de ai) să fie de 20 ani. Așadar, să se ajungă la normalitate în 2045, nu în 2035!

Magistrații recurg la un șantaj odios: pot da avizul obligatoriu pe noua lege (pozitiv sau negativ, nu contează, pentru că e un aviz cinsultativ) în maximul 30 de zile, adică pot întinde totul până după 28 noiembrie.

Ca să dea avizul mai repede, în câteva zile, ei pretind ca legea să le acorde privilegiile nerușinate expuse la discuțiile de miercuri, de la Cotroceni.

De două ori tupeu: nu salariu net, ci venit brut!

Așadar, magistrații nu sunt de acord cu 70% din ultimul salariu net, ei vor ca prima lor pensie (indexabilă ulterior) să fie de 65% din ultimul venit brut. Să vedem ce înseamnă asta.

Veți observa două modificări fundamentale: nu salariu, ci venit; nu net, ci brut.

65% din venitul brut – cât vor magistrații – înseamnă evident mai mult decât 65% din salariul brut, pentru că în venitul brut sunt incluse sporuri, prime, bonusuri și alte șmecherii financiare, adăugate la salariu.

Dar chiar și 65% din salariul brut (care e mai mic decât venitul brut) este mai mult decât salariul net, care este de 58,5% din salariul brut. Logic: 65% > 58,5%.

Așadar, din start, prima pensie ar fi mai mare decât ultimul salariu! Vom vedea, concret, și cu cât.

Exemplu: la un salariu brut de 10.000 de lei (sumă rotundă, pentru simplificarea calculelor, dar evident mai mică decât salariile reale), angajatul-magistrat încasează 5.850 de lei, iar statul reține 4.150 de lei, distribuiți astfel: 2.500 de lei – asigurări sociale (CAS); 1.000 de lei – asigurări sociale de sănătate (CASS); 650 de lei – impozit pe venit.

Acest calcul se face simplu, printr-un calculator de salarii, la care are acces oricine.

În schimb, la același salariu brut de 10.000 de lei, pensia pretinsă de magistrați (65%) ar fi din start de 6.500 de lei – mai mare cu 650 de lei decât ultimul salariu net (5.850 de lei)!

Guvernul le propune magistraților, ca pensie, 70% din ultimul salariu net, ei vor 111,1%!

Dar pentru că vorbim de magistrați, unde grila salarială e mult mai mare decât exemplul precedent, vom lua ca bază de calcul un salariu brut de 20.000 de lei, mai apropiat de nivelul breslei. În acest caz, salariul net va fi de 11.700 de lei. Dar la același salariu brut de 20.000 de lei, magistrații vor o pensie de 13.000 de lei (65%)!

Așadar, prima pensie încasată ar fi cu 1.300 de lei mai mare decât ultimul salariu! Procentual, cu 11,1%. Adică prima pensie ar reprezenta 111,1% din ultimul salariu.

Ăsta da, tupeu: Guvernul le spune magistraților că nu e normal ca pensia să fie egală cu salariul (situație în care e încurajată pensionarea precoce, adică nemunca), iar magistrații pretind o pensie chiar mai mare decât salariul!

Guvernul le propune magistraților, ca pensie, 70% din ultimul salariu net, ei vor 111,1%!

Dar nu e totul…

Diferența salariu/venit duce pensia de la 111,1% la cel puțin 166,6% din ultimul salariu net!

Cum nesimțirea magistraților-negociatori e infinită, ei mai adaugă două elemente toxice: venitul brut (în loc de salariul brut) și ultima lună (în loc de ultimii 5 ani, cel puțin).

În cazul exemplificat mai sus, salariu brut de 20.000 de lei devine lejer venit brut de cel puțin 30.000 de lei, prin adăugarea sporurilor, primelor, bonusurilor etc. Fără nicio altă șmecherie, perfect legal, venitul brut ar crește cu cel puțin 50% față de salariul brut (în unele cazuri s-ar dubla!).

Așadar, în cazul examinat, pensia ar sări, automat, de la 13.000 la 19.500 de lei, cu  7.800 de lei mai mult decât ultimul salariu net (11.700)! Procentual, pensia ar fi cu cel puțin 66,6% mai mare decât salariul! Altfel spus, 155,6% din ultimul salariu net!

Horror: pensia poate ajunge de două ori mai mare decât salariul!

Dar magistrații mai au și opțiunea șmecheriei hoțești, pe care au aplicat-o masiv în ultimii ani: aceea de a umfla salariul brut din ultima lună (eventual, din ultimele luni, ca să nu bată la ochi) prin promovări în funcție sau alte manevre administrative.

Concret: prin bunăvoința unui șef sau a unui decident politic (după caz), un judecător sau procuror este avansat sau detașat într-o funcție mai bine plătită, cu câteva luni înainte de pensionare. Și atunci, salariul brut poate crește, de exemplu, de la 20.000 la 25.000 de lei.

Aplicându-i-se sporurile primele, bonusurile etc. de minimum 50%, venitul brut ar ajunge la cel puțin 37.500 de lei.

În varianta șantajistă a magistraților, cea cu 65% din venitul brut, ar însemna o pensie de 24.375 de lei – cu 12.675 de lei mai mult ultimul salariu net „neșmecherit” (11.700)! Procentual, pensia ar fi cu cel puțin 108,33% mai mare decât salariul normal, „neumflat cu pompa”! Altfel spus, 208,33% din ultimul salariu net! Mai mult decât dublu!!!

Concluzia este îngrozitoare: prin varianta de care magistrații se agață cu disperare, aceștia ar putea avea pensia de două ori mai mare decât salariul, ba chiar și mai mult!

Raportarea la ultima lună, ca bază de calcul pentru pensie, este de-a dreptul hoțească. La această „optimizare” aberantă, Guvernul nici măcar n-a încercat să umble, deși s-ar fi impus s-o facă.

Nu e luat în calcul măcar ultimul an, deși de bun-simț ar fi măcar ultimii 5 ani, poate chiar 10 ani. În cazul nostru, al „ne-speciailor” (medici, profesori, ingineri, constructori, electricieni, instalatori, șoferi, mineri, siderurgiști, energeticieni, negustori, agricultori, IT-iști, actori, jurnaliști etc.), raportarea se face la întreaga perioadă de activitatea profesională: 25, 30, 35, 40 sau chiar 45 de ani – acesta e principiul contributivității.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Nicușor Dan și Bolojan trebuie să destructureze urgent rețeaua de propagandă și spionaj a Rusiei în România, aplicând „modelul Maia Sandu”!

EDITORIALE:

- Advertisement -

18 COMENTARII

    • Nah, doar supureaza smecherie si rautate. „Efectul” incalzirii globale si emanciparii femeilor.

      Femeia cu bune maniere si senzationala cu sotul si copii e intotdeauna frumoasa. Monstrii ahtiati dupa inavutire si privilegii, manipulativi si oportunisti mai putin.

      Singurul mit care e pe cale sa dispara este acela ca procentual ar fi mai putine femei suferinde de tulburari anti-sociale comparativ cu barbatii. Chestie tare asta. Luata in serios ar spulbera aberatia „feminista”.

  1. Cred că înțelegeți acțiunea subversivă a mafiei ruse din justiție,servicii multimilionarii ruși psdaur și unii din PNL. Alegeri anticipate,serviciile care inca sunt ptr români și România luptați împotriva mafiilor ruso- criminale din servicii,PSD aur

  2. In tarile unde legile au sens sa ia media salariilor pe ultimii 15 ani nu doar ultimul salariu. Altfel se va unfla ultimul salariu si nu va fi relevant pentru contributivitatea pe perioada de activitate.

    • CCR Javre penale, slugoi politici, hoți de voturi, instituție fecaloida, securoida, plica de traseisti si etroni in robe… imbuibati făra margine care trebuie sa ÎNFUNDe PUSCARIA pentru faptele lor care sunt cele mai jegoase de dupa 1989,

  3. Savonea & Costache, viermi fecaloizi, trădători de țară și complicele ticaloșilor, a hoților si asasinilor – o plaga puturoasă pe obrazul Justiției corupte, Doua nesimțite care vor avea de PLATIT scump pentru ticalosia lor, Javre ordinare flegme din partea intregului popor care va plateste salariile nesimtite de penali in robe urât mirositoare. Flegme pe șoricul vostru gros.

  4. Ei se cred speciali, dar cel putin cei ce se exprima in numele lor nu ating nici nivelul mediu. Daca l-ar avea, nu s-ar distanta total imaginea pe care ar trebui sa o aiba un mgistrat.
    – Si-ar da seama ca acesta lupta pentru bani este lipsita de etica, arata lipsa simtului dreptatii – fundamentale pentru magistrati.
    – Nu nu isi dau seama despre ce vorbesc.Compara scandalul din Justiție cu Holocaustul, cu amenintari cu moartea si alte aiureli. Cand judeca inculpatii, au acelas discernamant?.
    Nu realizeaza ca se compromit, se cred speciali si atat.

  5. Ce pretenții poți avea de la niste indivizi care au ajuns în sistem pe ușa din dos? C V lor arată că sunt mulți absolvenți de facultăți private. La CCR, trei din cei cinci care au votat pt respingerea legii pensiilor magistraților au făcut „scoli” dubioase după modelul Ciolacu. Stan Licu și Busuioc sunt păzitorii statului de drept. Intelectualul Busuioc și-a început cariera pe post de caraliu, după absolvirea școlii de profil. Se știe prea bine care este calitatea culturală a aspiranților la statutul de tablagiu. În plus și-au făcut legi tip ecluză care la permit promovarea în trepte profesionale superioare, la care în condiții normale nu le-ar fi fost accesibile. În ultimii trei ani, Iohannis a deschis ușa din dos a justiției, pentru sute de milițieni și juriști impostori. Atunci de unde sa ceri: bun simt, logică și coerentă? De 80 de ani România este prizoniera uzurpatorilor, a impostorilor și a incompetenților.

  6. Este total nefiresc ca sistemul de pensii sa fie vampirizat de unii „care pot”.
    Citat de Spotmedia, Ludovic Orban, chiar si el cu anumite precautii, (numai daca negocierile esueaza), propune SOLUTIA CORECTA: sa se modifice Constitutia si sa se impuna „singurul sistem de calcul al pensiilor, proporţional cu contribuţiile plătite de fiecare angajat”. Dificultatea anumitor profesii se reflecta in salariile mai mari, deci in contributii mai mari, deci pensii mai mari.
    Aceasta era singura solutie corecta. Asa trebuia procedat de la inceput, nu cu unii se negociaza, dar cu restul nu.
    Acum, vazand ca nici facand mari compromisuri nu se rezolva nimic, trebuie intrerupte absurdele negocieri si aplicata solutia corecta

  7. Magistratii au devenit pe buna dreptate cea mai urata categorie bugetara. Nicaieri in lumea civilizata nu poti avea beneficii salariale fara sa prestezi munca la nivelul acordat. Romania insa face exceptie. Aflu cu stupefactie ca la ICCJ s-a ajuns la salarii apocaliptice de 75.000 lei net/luna, pe la curtile de apel media 30.000 lei. Cand intreb cum a fost posibil mi se raspunde ca si-au acordat privilegii in alb, adica ei si-au acordat salariile, Statul a fost actionat in instanta si scos dator si asa au luat dobanda legala penalizatoare si actualizare cu rata inflatiei. 10 miliarde de euro au fost privilegiile obtinute prin instante de haite de magistrati care au dat Statul Roman in judecata pentru neplata drepturilor. Au judecat, evident, colegii lor. 8 miliarde au fost platiti, chiar si retroactiv pensionarilor de lux, astfel inca la acest moment ar mai fi o datorie undeva la 2 miliarde euro esalonata pana in 2029. Cum naiba sa mearga bine lucrurile in tara asta cand se sparge sacul de bani public cu asemenea sume de catre o gasca privilegiata pana in 10.000 de indivizi. Alibaba si cei 10.000 de hoti. Nesimtirea atinge cote maxime cand ies la pensie dupa doar 25 de ani de frecat menta prin instante si culmea li se da 75% din salariul brut ajungand sa obtina o pensie mai mare decat salariul net. Mai apare si cucuveaua de la CSM sa spuna ca merita. Merita pe dracu’, prescriptii pe banda rulanda, nu initiaza discutii sa elimine anomaliile din sistemul judiciar, nimic, doar lacomie. Au apartamente in Dubai, 4 – 5 in tara, masini, conturi bancare, titluri de stat. Practic fara numar li se umple buzunarul luna de luna. Dar vine Nicusor si ne spune ca ei muncesc mult. Vai, in timp ce prin UE ies la pensie la varste inaintate si nu pupa 5.500 euro medie pe luna. Jegurile au facut si greva, au blocat instantele, nu le-ar fi rusine, fiind platiti cat au stat pe margine cu zeci de mii de euro. PSD a facut posibila toata aceast nebunie si astazi porcul asta de Grindeanu vine si joaca rolul neprihanitei politice. Tocmai el un lustrangiu la Draknea, un papa lapte marioneta ajunsa prim-ministru, un gunoi plimbat la ANCOM si acum pus bulibasa de partid. Fara mitinguri de amploare, fara boicotarea instantelor, a magistratilor si politicienilor, nu vom avea nicio sansa la normalitate. Acum 9 ani luptam pentru independenta justitiei, eram in strada pentru OUG 13 promovata de gunoiul Grindeanu si astazi vedem ca cei pentru care am luptat au tradat. Ce karma urata avem ca natie, noi am aparat justitia de PSD, acum PSD apara justitia de noi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -