miercuri, octombrie 15, 2025
AcasăSportSe cunosc 28 dintre cele 48 de echipe de la Campionatul Mondial...

Se cunosc 28 dintre cele 48 de echipe de la Campionatul Mondial de fotbal din 2026. Una singură e din Europa. Dramatism extrem în Africa

-

Africa și-a stabilit cele 9 echipe calificate la Campionatul Mondial de anul viitor. Printre ele, o mare surpriză: Capul Verde. Lipsesc, în schimb, Nigeria și Camerun, care se vor bate în play-off pentru ultimul bilet spre Paradis. Europa și-a mai limpezit apele, dar matematic are o singură certitudine: Anglia. Asia plusează și ea cu încă două echipe calificate: Qatar și Arabia Saudită, gazdele turneelor finale din 2022 și 2034.

S-a încheiat și această penultimă „fereastră” din preliminariile Campionatului Mondial de fotbal, ediția a 23-a, care se va desfășura în SUA, Mexic și Canada, în perioada 11 iunie – 19 iulie 2026.

Dintre cele 48 de națiuni ce vor fi reprezentate la World Cup 2026 (față de 32 la ultimele 7 ediții), se cunosc deja 28. Alte 5 echipe – toate din Europa – sunt foarte aproape de calificare: Croația, Spania, Portugalia, Norvegia și Elveția.

S-au mai limpezit apele și în Asia: Qatar și Arabia Saudită s-au calificat în urma unui play-off cu două grupe de câte trei echipe. Antrenorul Cosmin Olăroiu (56 de ani) a ratat șansa de a duce Emiratele Arabe Unite la turneul final nord-american (1-2 cu Qatar), dar mai are șansa unei finale asiatice cu Irak, urmată eventual de participarea la play-off-ul intercontinental din Mexic, cu 6 echipe care-și vor disputa ultimele două bilete.

- Advertisement -

Cele 28 de echipe calificate deja la CM 2026

  • America de Nord (3/6): SUA, Mexic, Canada (din oficiu, ca țări-gazdă)
  • America de Sud (6/6): Argentina, Brazilia, Uruguay, Ecuador, Columbia, Paraguay
  • Asia (8/8): Japonia, Iran, Uzbekistan, Coreea de Sud, Iordania, Australia, Arabia Saudită, Qatar
  • Africa (9/9): Maroc, Tunisia, Algeria, Egipt, Ghana, Senegal, Coasta de Fildeș, Capul Verde, Africa de Sud
  • Europa (1/16): Anglia
  • Oceania (1/1): Noua Zeelandă.

Europa: Anglia e prima calificată, Spania, Portugalia, Croația, Norvegia și Elveția sunt pe aproape

Cu două etape înainte de finalul preliminariilor europene, singura echipă calificată matematic (din cele 16 care vor traversa Atlanticul anul viitor) este Anglia. Trupa antrenată de germanul Thomas Tuchel (52 de ani) are 7 puncte avans față ocupanta locului 2, Albania.

Trei echipe europene n-au primit gol în aceste preliminarii: Anglia (golaveraj 18-0) – în 6 partide, Spania (15-0) și Elveția (9-0) – în câte 4 partide.

Cel mai bun golaveraj are Norvegia: 29-3 (în 6 jocuri). Scandinavii au și cel mai eficient atac.

- Advertisement -

La capitolul golaveraj, cifre spectaculoase prezintă și Croația (20-1), Olanda (22-3) și Austria (19-3).

Într-o stare jalnică a ajuns Bulgaria: 0 puncte și golaveraj 1-16, după 4 mecuri!

Rezultatele de luni

  • Islanda – Franța 2-2: Palsson (39), Hlynsson (70) / Nkunku (63), Mateta (68)
  • Irlanda de Nord – Germania 0-1: Woltemade (31)
  • Țara Galilor – Belgia 2-4: Rodon (8), Broadhead (89) / De Bruyne (18, 76), Meunier (24), Trossard (90)
  • Suedia – Kosovo 0-1: Asllani (32)
  • Slovenia – Elveția 0-0
  • Slovacia – Luxemburg 2-0: Obert (55), Schranz (72)
  • Ucraina – Azerbaidjan 2-1: Guțuliak (30), Malinovsky (64) / Mykolenko (45 – autogol)
  • Macedonia de Nord – Kazahstan 1-1: Bardi (74) / Karaman (54)

Rezultatele de marți

  • Portugalia – Ungaria 2-2: Cristiano Ronaldo (22, 45+3) / Szalai (9), Szoboszlai (90+1)
  • Spania – Bulgaria 4-0: Mikel Merino (35, 54), Cernev (79 – autogol), Oyarzabal (90+2 – din penalty)
  • Italia – Israel 3-0: Retegui (45+2 – din penalty, 74), Mancini (90+3)
  • Letonia – Anglia 0-5: Gordon (26), Harry Kane (44, 45+4), Tonisevs (58 – autogol), Eze (86)
  • Turcia – Georgia 4-1: Kenan Yildiz (16), Demiral (22, 52), Akgün (35) / Kochorashvili (65)
  • Irlanda – Armenia 1-0: Ferguson (70)
  • Andorra – Serbia 1-3: G. Lopez (17) / C. Garcia (19 – autogol), Vlahovici (54), Mitrovici (77 – din penalty)
  • Estonia – Moldova 1-1: Kait (13) / Bodișteanu (64).

Grupa A: Duel Germania – Slovacia

Dubla victorie a Germaniei în fața Irlandei de Nord (3-1 și 1-0) a cam scos din joc formația britanică, pentru care obiectivul realist mai poate fi doar locul 2.

Nemții s-au redresat după înfrângerea surprinzătoare din Slovacia (0-2) și sunt favoriți să câștige grupa. Mai au de trecut însă un hop: returul cu slovacii, pe 17 noiembrie, la Leipzig.

Grupa B: Prăbușire abisală a Suediei

Elveția are drumul deschis spre America, după ce Suedia a eșuat în toate cele patru meciuri. Scandinavii au avut o prăbușire colosală: învinși de două ori de Kosovo (0-2 și 0-1), zdrobiți pe teren propriu de Elveția (0-3), doar o remiză în Slovenia (2-2).

În ultimele trei meciuri, dintre care două acasă, suedezii n-au obținut niciun punct și n-au marcat niciun gol, deși au atacanți de superclasă precum Isak (Liverpool) și Gyökeres (Arsenal Londra).

Federația de la Stockholm a anunțat deja demiterea danezului Jon Dahl Tomasson (49 de ani), selecționerul care i-a ruinat.

Suedia și-a compromis total chiar și șansele la locul 2, dar – ca și România – e aproape sigură de prezența la barajul din martie 2026 grație câștigării unei grupe din Liga C a Ligii Națiunilor.

Grupa C: Danemarca sau Scoția?

Bătălie teribilă între Danemarca și Scoția, într-o grupă în care Grecia și Belarus nu contează. Decisiv va fi meciul direct de la Glasgow, pe 18 noiembrie, în care danezilor le-ar fi suficientă și o remiză.

Grupa D: Franța s-a încurcat în Islanda!

Fără madrilenul Mbappé și fără trioul parizian Démbelé – Doué – Barcola, finalista ultimelor două Mondiale (campioană în 2018, învinsă la penalty-uri în 2022) a plecat cu un singur punct din Islanda, acolo unde Ucraina tocmai câștigase cu un spectaculos 5-3.

Pentru a nu rata calificarea directă la turneul final, Franța lu Dider Deschamps (57 de ani) va trebui să trateze cu mare atenție derby-ul cu Ucraina, de la Paris, luna viitoare.

Grupa E: Spania a avut un parcurs perfect… dar n-a scăpat de riscuri!

Spania și-a spulberat toți adversarii și are punctaj maxim, fără gol primit: 3-0 și 4-0 cu Bulgaria, 2-0 cu Georgia, 6-0 cu Turcia (în deplasare!). În principiu, n-ar trebui să mai aibă emoții, dar teoretic mai poate deraia, pentru că și turcii s-au redresat și țin aproape, la 3 puncte distanță.

Pe 15 noiembrie se joacă Georgia – Spania și Turcia – Bulgaria. Dacă înving și în Caucaz, ibericii își securizează locul 1, având de partea lor și golaverajul. Dacă, în schimb, turcii se apropie la un punct de lider, meciul Spania – Turcia, din 18 noiembrie, va deveni un „derby de foc”.

Grupa F: Cristiano Ronaldo a bătut un nou record, dar Portugalia a ratat fiesta în minutul 90+1

Și Portuglia a fost aproape de un parcurs perfect, dar a ratat sărbătoarea calificării cu două etape înainte de final. Fiesta se amână până luna viitoare.

La 40 de ani și 8 luni, Cristiano Ronaldo a făcut un meci memorabil: a marcat de două ori (din pasele lui Nelson Semedo, fundaș la Fenerbahce Istanbul), întorcând de la 0-1 la 2-1. Astfel a stabilit un nou record mondial – jucătorul cu cele mai multe goluri înscrise în preliminariile Campionatului Mondial: 41 (s-a desprins de Carlos Ruiz, care reușise 39 de goluri pentru Guatemala).

Se apropia finalul partidei, Portugalia se pregătea să sărbătoarească noua calificare (avea 8 puncte avans), dar a picat golul lui Szoboszlai (mijlocaș la Liverpool) în minutul 90+1 și diferența s-a micșorat la 5 puncte. Lusitanii vor putea bifa matematic câștigarea grupei fie la deplasarea din Irlanda, fie în ultima etapă, pe teren propriu, când vor primi vizita Armeniei.

Grupa G: Olanda poate pregăti șampania

Olanda a avut un parcurs aproape perfect: 16 goluri din 18 posibile. Puteau fi chiar 18 din 18, dar batavii au remizat acasă cu Polonia, fiind egalați în minutul 80.

Penultima etapă programează revanșa Polonia – Olanda, la Varșovia. Însă chiar și în cazul unei victorii a gazdelor, tot olandezii vor pătra prima șansă la locul 1 în grupă. Programul ultimei etape (Olanda – Lituania, Malta – Polonia) îi avantajează, dat fiind că au un golaveraj net superior: +19 față de +6.

Polonezii duc povara meciului pierdut în Finlanda (1-2 în iunie).

Grupa H: Hai, România!

Grupa României s-a dezmorțit prin victoria României asupra Austriei (1-0), dar și prin remiza smulsă de ciprioți Bosniei-Herțegovina (2-2).

Teoretic, Austria mai poate pierde locul 1 doar în fața Bosniei, cu care va juca în ultima etapă la Viena.

Pentru noi, crucial va fi meciul din penultima etapă, de la Zenica: Bosnia – România. Dacă batem, prindem locul 2 și megem pe un culoar mai bun în play-off-ul din martie 2026.

Grupa I: Fenomenala Norvegie, chinuita Italie

Norvegia are cele mai spectaculoase cifre dintre echipele europene: 6 victorii din 6, golaveraj 29-3. Taifunul Erling Haaland (26 de ani) a marcat 12 goluri, mai mult decât 39 dintre celelalte 53 de echipe din preliminarii!

În mod normal, penultma etapă (Norvegia – Estonia, Moldova – Italia), pe 13 noiembrie, va consemna calificarea de facto a scandinavilor, care se vor prezenta la derby-ul din 16 noiembrie (Italia – Norvegia) cu un avans de 3 puncte și cu o diferență de golaveraj zdrobitoare.

Pentru Italia va urma cel de-al treilea Mondial consecutiv cu baraj de calificare, după ce le-a ratat pe celelalte două, în trei meciuri de coșmar (două pe teren propriu!), în care n-a înscris niciun gol: 0-0 și 0-1 cu Suedia (pentru CM 2018), respectiv 0-1 cu Macedonia de Nord (pentru CM 2022).

Grupa J: Țara Galilor are nevoie de golaveraj în Liechtentein

Belgia a reușit o victorie importantă în Țara Galilor, redevenind mare favorită la calificarea directă. Programul o avantajează: are meci în Kazahstan, apoi acasă cu Liechtenstein.

O bătălie dură se va da pentru locul 2, între Macedonia de Nord și Țara Galilor. Mecul direct se va juca la Cardiff, în ultima etapă. Dar galezii vor căuta să câștige la cel puțin 6 goluri dferență în penultima etapă, în Liechtenstein, pentru a avea și varianta egalului (la golaveraj superior) în derby-ul de la Cardiff.

Grupa K: Anglia e la Mondiale, Albania și Serbia se bat pe locul 2

Pacursul impecabil al Angliei și evoluțiil modeste ale Serbiei i-au dus pe englezi la Mondiale cu două etape înainte de final.

Și în această grupă, miza e locul 2, pe care și-l vor disputa două echipe din Balcani: Albania și Serbia.

Prin victoria recentă de la Leskovac, Albania pare a se afla într-un ușor avantaj: un punct în plus (11/10) și trei „lungimi” la golaveraj (+3/0).

Programul ultimelor etape pare echilibrat: Albania mai are de jucat în Andorra și acasă cu Anglia, iar Serbia – în Anglia și acasă cu Letonia.

Grupa L: Croația e calificată 99,999%

Doar un cataclism ar mai putea lua Croației locul 1, care mai are de jucat cu Feroe (acasă) și Muntenegru (în deplasare). Un singur punct le e suficient croaților pentru a câștiga grupa; dar și în cazul total improbabil că ar pierde ambele partide, tot s-ar califica la golaveraj. E drept, Cehia poate face scor cu Gibraltar pe 17 noiembrie, în ultima etapă, dar diferența e prea mare pentru a mai putea fi recuperată (+19/+4).

Africa: Nordul domină, Vestul trăiește dramatic. Nigeria a prins play-off-ul printr-un gol marcat în minutul 90+3!

Africa și-a desemnat cele 9 echipe calificate direct. Alte 4 formații vor continua să lupte pentru calificare pe un traseu mult mai complicat.

La World Cup 2026, continentul african va fi reprezentat de patru echipe arabe din nord, de pe țărmul Mediteranei (Maroc, Algeria, Tunisia, Egipt), trei de pe țărmul atlantic al „Africii Negre” (Ghana, Senegal, Coasta de Fildeș), una de la extremitatea sudică (Africa de Sud) și o mică țară insulară dn Oceanul Atlantic, fostă colonie portugheză (Insulele Capului Verde).

Pe această hartă figurează 8 din cele 9 țări africane calificate la CM 2026: Maroc, Algeria, Tunisia, Egipt (în nord), Senegal, Coasta de Fildeș, Ghana (în vest) și Capul Verde (în Atlantic, la vest de Senegal). În fara cadrului se află doar Africa de Sud

Alte patru echipe – Gabon, R. D. Congo, Camerun și Nigeria – vor diputa un baraj în sistem semifinale + finală (ca în Europa), iar învingătoarea va participa la play-off-ul ntercontinental din Mexic, alături de două echipe din CONCACAF (America de Nord, Centrală și zona Caraibelor), una din America de Sud (Bolivia), una din Asia (Emiratele Arabe Unite sau Irak) și una din Oceania (Noua Caledonie). Dintre cele 6, primele două clasate se vor califica la turneul final.

Toate cele patru țări calificate în play-off se află în aceeași zonă a Africii, având deschidere la Oceaul Atlantic: Nigeria, Camrun, Gabon și T. D. Congo (fostul Zair)

Cele mai lejere calificări au fost obținute de echipele de pe țărmul nordic al Africii, cele cu cea mai puternică influență europeană: Tunisia (13 puncte față de locul secund), Maroc (9), Algeria (7) și Egipt (3).

Și Ghana (6 puncte avans) a scăpat de emoții cu anticipație.

În schimb, Senegal, Coasta de Fildeș și Capul Verde au suferit până în ultima etapă.

Cea mai cruntă grupă a fost C, în care Africa de Sud, Nigeria și Benin s-au înșirat pe un singur punct (18 – 17 – 17). Sud-africanii au reușit în cele din urmă să ocupe primul loc, deși au pierdut prostește trei puncte: victoria cu Lesotho (2-0) s-a transformat în înfrângere (0-3), la „masa verde”, întrucât compatrioții lui FCSB-istului Ngezana au folosit un jucător suspendat pentru două cartonașe galbene.

Victor Osimhen, eroul Nigeriei. Dar drumul spre World Cup 2026 e încă foarte lung

Rezultatele de luni

  • Capul Verde – Eswatini 3-0: Livramento (48), Semedo (54), Stopira (90+1)
  • Camerun – Angola 0-0
  • Tunisia – Namibia 3-0: Abdi (28), Mejbri (55), Sassi (64)
  • Guineea Ecuatorială – Liberia 1-1: Bikoro (14) / Andrews (27)
  • Mauritius – Libia 0-0
  • Lesotho – Zimbabwe 1-0: Kalake (90+3)
  • Sudanul de Sud – Togo 0-0
  • Sao Tome & Principe – Malawi 1-0: Lumungo (62 – din penalty)

Rezultatele de marți

  • Senegal – Mauritania 4-0: Sadio Mané (45+1, 48), I. Ndiayé (64), H. Diallo (85)
  • Coasta de Fildeș – Kenya 3-0: Kessié (7), Diomandé (54), Amad Diallo (84)
  • Africa de Sud – Rwanda 3-0: Mbatha (5), Appollis (26), Makgopa (72)
  • Nigeria – Benin 4-0: Osimhen (3, 37, 51), Onyeka (90+1)
  • R. D. Congo – Sudan 1-0: Bongonda (29)
  • Maroc – Congo 1-0: En Nesyri (63)
  • Algeria – Uganda 2-1: Amoura (81, 90+9 – ultimul din penalty) / Mukwala (6)
  • Seychelles – Gambia 0-7: Sidibeh (2, 46), Manneh (24, 67, 75), Musa Barrow (47, 52)
  • Gabon – Burundi 2-0: Meyo Ngoua (86), Lemina (90+1)
  • Guineea – Botswana 2-2: A. K. Traoré (19), Aliou Baldé (35) / Boy (7), Mohutsiwa (45+2)
  • Somalia – Mozambic 0-1: Catamo (6)

Grupa A

Salah și Marmoush, vedete în prima ligă engleză, vor merge la Mondialul nord-american. Egiptul n-a avut mari emoții în a se califica.

Grupa B

Echipă cu multe vedete la cluburi din Europa, Senegal a avut de furcă serios cu Republica Democratică Congo (fostul Zair). Ambele au avut parcursuri foarte bune, iar senegalezii au încheiat neînvinși.

Grupa C

A fost cea mai crâncenă grupă. Înaintea ultimei etape, lider era Benin, dar la final acesta n-a mai prins nici locul 2. Marea favorită, Nigeria, a avut un start mizerabil, dar a revenit în ultimele etape și a reușit să prindă poziția secundă, cu punctaj care o duce la baraj. În meciul decisiv, Osimhen a dat trei goluri.

Africa de Sud s-a calificat la limită, după un parcurs cu multe peripeții.

Grupa D

Această grupă a furnizat cea mai mare surpriză a preliminariilor africane. Micul arhipelag Capul Verde, cu 4.033 km² și 525.000 de locuitori, situat în Oceanul Atlantic și vorbitor de limba portugheză, s-a calificat în premieră la un Campionat Mondial.

Camerun, una dintre forțele tradiționale ale Africii, abia a prins un loc în play-off, unde traseul va fi foarte dur.

Grupa E

Nicio problemă petru Maroc, semifinalista CM 2022.

Grupa F

Coasta de Fildeș s-a chinuit mult să câștige în fața Gabonului. Ambele echipe au reușit punctaje excelente, cu câte 8 victorii în 10 partide.

Gabonezii au avut un Aubameyang în mare formă, chiar dacă vedeta lor a ajuns la 36 de ani (acum joacă la Marseille, după ce a trecut pe la Dortmund, Arsenal Londra, Barcelona și Chelsea). În penultima etapă, Gambia – Gabon 3-4, Aubameyang a marcat toate cele 4 goluri ale echipei sale, apoi a primit cartonașul roșu.

Ivorienii au triumfat, în cele dn urmă, și pentru că n-au primit niciun gol în 10 meciuri! Golaverajul lor e uluitor: 25-0.

Grupa G

Algeria a dominat grupa de la un capăt la altul.

Grupa H

Tunisia a reușit parcursul aproape perfect: 28 de puncte din 30 posibile. A încheiat neînvinsă și fără gol primit. De asemenea, a reușit cea mai mare diferență de puncte față de următoarea clasată: 13!

Grupa I: Ghana a avut ceva rezistență din partea trioului Madagascar – Mali – Comore, dar spre final și-a consolidat primul loc.

Cele 4 din play-off-ul african: Gabon, R. D. Congo, Camerun și Nigeria. Una singură va ajunge la barajul intercontinental!

Dintre cele 9 echipe de pe locul 2, doar 4 își continuă visul de a merge, totuși, la turneul final. E vorba de formațiile cu punctajele cele mai bune (punctaje calculate prin eliminarea rezultatelor cu ultima clasată din fiecare grupă).

Gabon s-a desprins, cu punctajul său spectaculos (19).  Și R. D. Congo (16) a promovat în play-off fără mari emoții. În schimb, alte cinci echipe au avut câte 15 puncte. Marile puteri Camerun și Nigeria au prins locurile 3-4 și, automat, prezența la baraj.

În meciul decisiv cu Benin, Nigeria a fost tractată, practic, de forța și inspirația lui Victor Osimhen (26 de ani), fost la Napoli, acum la Galatasaray. Cele trei goluri lui Osimhen plasau însă Nigeria pe locul pe locul 5 în clasamentul special, ceea ce însemna ratarea prezenței în play-off. Abia în minutul 90+1, Frank Onyeka (27 de ani), legitimat la Brentford (Anglia) și trimis pe teren de selecționerul Eric Chelle (47 de ani), din Mali, în minutul 74, a marcat golul de 4-0, care a urcat Nigeria peste Burkina Faso, la golaveraj (+7 față de +6).

Cum sunt alocate cele 48 de locuri la turneul final

Față de sistemul cu 32 de echipe, CM 2026 va aduce un plus considerabil pentru Africa și Asia, dar și garanția că mai mult de jumătate dintre națiunile din America de Sud vor fi prezente la turneul final.

Concret, trecerea de la 32 la 48 de echipe înseamnă o redistribuire pe continente astfel:

  • Europa crește de la 13 la 16 echipe (+3)
  • Africa – de la 5 la 9 (+4)
  • Asia – de la 5 la 8 (+3)
  • America de Sud – de la 4 la 6 (+2)
  • CONCACAF – de la 3 la 6 (+3)
  • Oceania – de la 0 la 1 (+1).

Ca și în vechiul sistem, ultimele două locuri la CM 2026 vor fi alocate în urma unor baraje intercontinentale. Acum, însă, nu vor mai fi disputate de 4 echipe (șanse 50%), ci de 6 formații (șanse 33,3%). La turneul tip play-off, programat în luna martie 2026, vor participa:

  • două echipe din CONCACAF (locurile 4-5, în condițiile în care se vor califica direct 3 naționale, pe lângă cele 3 țări organizatoare);
  • una din din America de Sud (locul 7): Bolivia;
  • una din Asia (a 9-a, desemnată dintre echipele clasate pe locurile 3-4 în cele trei grupe din faza actuală);
  • una din Africa (a 10-a, desemnată dintre cele mai bune 4 echipe clasate pe locul 2 în cele 9 grupe);
  • una din Oceania (locul 2): Noua Caledonie.

Primele două clasate în turneul play-off vor obține ultimele bilete la turneul final.

Singurul continent care nu va fi reprezentat la play-off-ul intercontinental este Europa.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Calculele experților: România va juca barajul-semifinală pentru CM 2026 în deplasare, cu unul dintre ce mai puternici 4 adversari

Seară magică în cupele europene: trei victorii, două calificări în grupe. FCSB recidivează în C2, Craiova ajunge în premieră în C3

- Advertisement -
Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -