Rusia – dușmanul de moarte al celor două state românești: România și Republica Moldova. O istorie teribilă

Astăzi, 28 septembrie 2025, locuitorii „României Mici” de la stânga Prutului decid dacă cel de-al doilea stat românesc din lume rămâne alături de țara-mamă, România, în familia statelor europene libere și democratice, sau se va prăbuși în sfera de influență a Axei Răului (Rusia – China – Coreea de Nord – Iran), reprezentată în Estul Europei de Rusia dictatorului Vladimir Putin.

Într-un astfel de moment de o importanță istorică pentru destinul fraților noștri din Republica Moldova, vă propun să recapitulăm, pe scurt, acțiunile anti-românești lansate de Rusia împotriva românilor, începând de la Unirea Principatelor Române și până în prezent.

Vom observa că narativele propagandei ruse și acțiunile Federației Ruse împotriva Republicii Moldova s-au regăsit, în multe situații, în mesajele și acțiunile politice comise de trădătorii din România aflați în slujba Moscovei, care au confiscat și pervertit conceptul de suveranitate și idealul unirii dintre cele două state românești – România și Rep. Moldova.

Fără a avea pretenția că venim cu un studiu istoric, vă prezentăm o sinteză a crimelor politice comise de Rusia împotriva românilor, a României și Republicii Moldova, pe parcursul a peste 160 de ani.

Evenimente importante în istoria românilor și crimele politice comise de Rusia împotriva noastră   

1859: Mica Unire – principatele Moldova și Țara Românească

Rusia țaristă s-a opus agresiv și activ realizării unirii Moldovei și a Țării Românești, considerând că Principatele Unite Române reprezintă o amenințare pentru sfera de influență rusească în Balcani și la frontiera cu Imperiul Otoman. Amintim principalele acțiuni comise de Rusia împotriva unrii principatelor române.

• Invazia militară din 1853. Pe 7 iulie 1853, trupele ruse au ocupat Moldova și Țara Românească, sub pretextul protecției ortodocșilor, ceea ce a declanșat Războiul Crimeei (1853–1856). Această ocupație a fost menită să blocheze orice mișcări unioniste și să consolideze controlul rus asupra regiunii, pentru a împiedica unirea administrativă, așa cum urma să fie propusă de Convenția de la Paris (1858).
• Opoziție diplomatică la Congresul de la Paris (1856). După înfrângerea din Crimeea (februarie 1856), Rusia țaristă s-a opus vehement unirii complete a Principatelor Române, acceptând doar o uniune administrativă limitată sub suzeranitate otomană. Alianța ruso-britanică a forțat Franța (care susținea unirea Principatelor Române) să abandoneze planurile de unire deplină, întârziind recunoașterea Unirii Principatelor Române.

Aceste acțiuni au contribuit la instabilitatea regiunii, dar faptul că Rusia fusese înfrântă pe front a creat un vid politic în Balcani, care a permis alegerea lui Alexandru Ioan Cuza pe 24 ianuarie 1859 în ambele Principate Române.

1859-1866: Recunoașterea Unirii Principatelor Române 

Recunoașterea internațională a unirii din 1859 a fost contestată de Rusia țaristă, care căuta să mențină Principatele ca state separate, pentru ca Rusia să-și păstreze influența.

Acțiuni rusești împotriva recunoașterii Unirii Principatelor Române:

• Presiuni diplomatice. Rusia a blocat recunoașterea deplină a unirii, insistând pe separarea administrativă a Moldovei și Țării Românești. Acest lucru a dus la o recunoaștere parțială doar în 1861, sub presiune otomană și europeană, dar cu limitări impuse de Rusia, care amenința cu o intervenție militară.
• Propagandă anti-unionistă (1859–1862). Rusia a susținut facțiuni conservatoare și anti-unioniste în Principate, inclusiv prin finanțarea presei și a politicienilor pro-ruși, pentru a submina legitimitatea alegerii domnitorului Alexandru Ioan Cuza și a întârzia cât mai mult posibil recunoașterea europeană.

Recunoașterea deplină a fost obținută treptat, pe căi diplomatice, însă Rusia a continuat să conteste unirea până la Conferința de la Paris din 1866.

1866–1881: Regele Carol I și proclamarea Regatului României

Rusia s-a opus consolidării monarhiei românești, văzând-o ca un stat emergent care putea bloca expansiunea sa balcanică.

Două au fost marile acțiuni politice lansate împotriva Regatului României.

• Opoziție la întronizarea Regelui Carol I (1866). În 1866, Rusia a exercitat presiuni diplomatice agresive împotriva candidaturii principelui german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, considerându-l o amenințare pro-occidentală la adresa sferei de influență rusești în Balcani. Ambasada rusă la București a finanțat politicieni din Opoziția conservatoare și oameni de presă pentru a promova interesele rusești.
• Contestarea independenței obținute în urma Războiului ruso-turc (1877–1878). Deși a obținut aprobarea de la Guvernul român să traverseze cu trupe teritoriul românesc, Rusia s-a opus intrării active a României în război, temându-se de consolidarea militară a Regatului României. La Congresul de la Berlin (1878), Rusia a făcut presiuni pentru limitarea teritoriilor care urmau să fie atribuite Regatului României (inclusiv Dobrogea) și, ulterior, s-a opus proclamării oficiale a Regatului României (1881).

După proclamarea Regatului României și recunoașterea internațională a noului stat românesc, Rusia a menținut o atitudine ostilă și agresivă față de Regele Carol I și Regatul României.

1918: Unirea Basarabiei cu România

După Revoluția bolșevică, URSS (ca succesoare a Rusiei țariste) a contestat vehement unirea Basarabiei cu România, considerând-o un act militar de „ocupație imperialistă”. Observăm că acest narativ se regăsește în prezent în discursul propagandistic al forțelor politice anti-românești din Republica Moldova.

Trecem în revistă principalele acțiuni rusești (sovietice) împotriva Unirii Basarabiei cu România.

• Ruperea relațiilor diplomatice (13 ianuarie 1918). Ca răspuns la intrarea Armatei Române în Basarabia (începută în ianuarie 1918, la cererea Sfatului Țării, pentru a lichida tentativa de preluare a puterii politice de către bolșevici), Guvernul comunist de la Petrograd a decis să rupă relațiile diplomatice cu Bucureștiul și a cerut vehement retragerea trupelor române din Basarabia, amenințând cu declanșarea unui război împotriva României.
• Utilizarea propagandistică a Acordului româno-sovietic de la Odessa (martie 1918). În contextul prăbușirii frontului, ca urmare a Revoluției bolșevice și a unor ciocniri armate între soldații români și cei sovietici în zona Odessa, generalul Averescu a participat la negocieri cu reprezentanți ai guvernului revoluționar bolșevic, rezultatul fiind semnarea Acordului Racovski-Averescu de Odessa. Având în vedere contextul militar și politic extrem de dificil în care se afla România, delegația română a acceptat ca Armata română să se retragă din Basarabia în termen de două luni. Totuși, prăbușirea puterii sovietice în zona Basarabiei și a Odessei, pe fondul înaintării Armatei germane, a permis României să nu mai respecte acest angajament. Profitând de contextul politic favorabil, la data de 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Țării a decis Unirea Basarabiei cu România. Propaganda sovietică și, ulterior, cea a Federației Ruse au folosit agresiv textul Acordului Racovski-Averescu, prin care au încercat să acrediteze ideea că statul român nu și-a dorit unirea cu Basarabia și ar fi acceptat, tacit, că Basarabia nu ar fi teritoriu românesc.

URSS nu a recunoscut niciodată formal unirea Basarabiei cu România, iar 1940, în urma unui ultimatum adresat României pe 28 iunie, în baza Pactului Molotov-Ribbentrop, URSS a ocupat și anexat Basarabia.

1945-1958: Transformarea României în stat-satelit al URSS

După 1944, URSS a orchestrat pierderea treptată a independenței României prin ocupație militară, jefuirea resurselor economiei românești și instalarea unui regim comunist criminal.

Acțiunile comise de URSS în acest sens s-au bazat pe o violență extremă.

• Ocupația militară sovietică a României (august 1944–1958). Pe 20 august 1944, Armata Roșie a invadat România în cadrul Ofensivei Iași-Chișinău și a ocupat țara după 23 august 1944. URSS a impus condiții foarte dure României în Convenția de Armistițiu semnată pr 12 septembrie 1944, la Moscova. URSS obținea staționarea trupelor sovietice pe teritoriul României, controlul total asupra economiei românești și premisele necesare stalinizării statului român.
• Instaurarea comunismului (1945–1947). URSS a susținut instaurarea dictaturii comuniste în România prin agenții de influență infiltrați în Partidul Comunist, prin arestarea politicienilor Opoziției Democratice și prin abdicarea forțată a Regelui Mihai I al României (30 decembrie 1947). După proclamarea Republicii Populare Române, Moscova a impus, prin guvernele-marionetă de la București, naționalizarea entităților economice private și colectivizarea agriculturii, desființarea pluripartidismului și proclamarea sistemului politic controlat de partidul unic. România a fost subordonată economic Uniunii Sovietice, care a lansat o agresivă ofensivă de jefuire a resurselor țării prin sinistrele Sovrom-uri (societăți mixte sovieto-române).

Aderarea și integrarea României în UE și NATO

Rusia a criticat vehement extinderea NATO și a Uniunii Europene către est, văzând-o ca pe o amenințare la securitatea sa.

Moscova a declanșat mari acțiuni diplomatice și de propagandă.

• Declarații oficiale de opoziție față de aderarea României la NATO. Rusia a avertizat că aderarea României la NATO, consfințită pe 29 martie 2004 – ca rezultat al procesului etapizat de aderare început urma invitației primite la Summit-ul NATO de la Praga, din 2002 – încalcă așa-zise „promisiuni verbale” care ar fi fost făcute în anii ’90 privind renunțarea NATO de a se extinde în Europa de Est. În martie 2004, Duma de Stat (Camera inferioară a Parlamentului Rusiei) a adoptat o rezoluție prin care critica extinderea NATO în Europa de Est.
• Propagandă și presiuni economice. Rusia a finanțat campanii anti-NATO și anti-UE care vizau apartenența România la cele două suprastructuri politice și militare. Guvernul de la Moscova a încercat să folosească dependența energetică a României de gazul furnizat de Rusia pentru a încetini aderarea României la Uniunea Europeană, pentru a bloca investițiile occidentale în domeniul energetic și, totodată, pentru a sabota procesul de integrare a României în UE.
• După declanșarea războiului de agresiune asupra Ucrainei, Rusia a dezvoltat în România o vastă rețea de oameni politici, jurnaliști, militari în rezervă, clerici ortodocși și organizații așa-zis suveraniste care promovează activ și agresiv interesele rusești, în încercarea de a scoate România din Uniunea Europeană/NATO și de a reorienta țara noastră spre sfera de influență rusească.

Relațiile de colaborare între România și Republica Moldova pentru sprijinirea Chișinăului în procesul de aderare la UE

Rusia acționează activ prin intermediul unui război hibrid declanșat împotriva României și a Republicii Moldova, pentru a submina unirea eforturilor pro-UE ale celor două state românești. Moscova promovează narative anti-UE și anti-NATO, sprijină forțe politice pro-ruse, anti-românești și anti-europene și șantajează militar Republica Moldova cu ajutorul trupelor rusești cantonate în Transnistria.

Acțiunile anti-românești instrumentate de Moscova sunt active de mai mulți ani.

• Interferențe electorale, cibernetice și de spionaj în Moldova. Rusia a finanțat și finanțează Opoziția pro-Rusia din Rep. Moldova și organizează atacuri cibernetice și acțiuni de manipulare a alegătorilor. Moscova folosește rețele de influență și „fabrici de troli” împotriva Guvernului pro-România și pro-Europa al președinte Maia Sandu, în încercarea de a bloca aderarea Moldovei la Uniunea Europeană (care are statut de candidat, obținut în iunie 2022) și, implicit, pentru a bloca unirea de facto a Republicii Moldova cu România (prin desființarea granițelor de stat, ca efect al aderării Rep. Moldova la UE). Prin trădătorii pe care i-a cumpărat în rândul politicienilor români și moldoveni, precum și prin acțiuni de spionaj instrumentate de serviciile secrete FSB și SVR, Rusia a sabotat permanent colaborarea economică și politică dintre România și Rep. Moldova, cu scopul de a păstra dependența economică a Rep. Moldova de Rusia și pentru a împiedica ieșirea Moldovei din sfera de influență a Moscovei.
• Propagandă anti-românească și prezență militară în Transnistria. Moscova a intensificat propaganda anti-românească prin intermediul oficinelor controlate de Rusia (Russia Today și Sputnik). Principalul narativ este acela că România manifestă tendințe de „expansionism imperialist” în relațiile cu Rep. Moldova și că ar intenționa o „intervenție militară” și „anexarea” Moldovei. Structurile de spionaj și de propagandă ale Moscovei au lansat o puternică ofensivă anti-românească în Rep. Moldova, în încercarea de a aduce la putere un guvern pro-Rusia și pentru a transforma Rep. Moldova într-o bază de operațiuni militare, de spionaj și propagandistice împotriva României, a Ucrainei și a Europei de Est. Totodată, Rusia operează un șantaj militar prin prezența, în stânga Nistrului, a Grupului Operativ al Trupelor Ruse din Transnistria, instrument militar prin care Rusia amenință suveranitatea Republicii Moldova. Totuși, importanța și capacitatea combativă a acestui corp de armată rusesc s-a diminuat substanțial, în contextul războiului din Ucraina, trupele „transnistrene” fiind, de facto, neutralizate de armata ucraineanenă.

Acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova instrumentate de Rusia după prăbușirea URSS

După prăbușirea Uniunii Sovietice, guvernul de la Moscova a încercat prin toate mijloacele posibile, inclusiv cele militare, să păstreze controlul politic și economic asupra fostelor state sovietice.

În Republica Moldova au fost instrumentate permanent acțiuni de destabilizare a statului moldovean, subordonate acestui deziderat – a păstra Moldova în sfera de influență a Rusiei.

Moscova a declanșat o serie de acțiuni în acest sens.

Sprijin militar pentru forțele anti-românești separatiste din Transnistria (Războiul din Transnistria). Menținerea Armatei a 14-a în Transnistria – o amenințare la adresa suveranității Moldovei

• Rusia (sub forma URSS, prin autoritățile sovietice) a tolerat și susținut indirect proclamarea „Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești Transnistrene”, considerând că există o așa-zisă „supremație a legislației locale” față de cea unională (a URSS).
• În august 1991, Rusia a făcut presiuni puternice asupra Guvernului de la Chișinău pentru eliberarea liderilor separatiști transnistreni Igor Smirnov și Andrei Cheban, arestați de autoritățile Republicii Moldova.
• Rusia a intervenit în mod direct în Războiul din Transnistria, cu unități ale Armatei a 14-a de Gardă. În iulie 1992, general-maior Aleksandr Lebed a dat ordin ca artileria Armatei a 14-a să atace o concetrare de trupe moldovenești din pădurea Hîrbovăț, lângă Tighina, provocând câteva sute de morți în rândul soldaților unităților militare ale Rep. Moldova și oprind astfel ofensiva moldovenească asupra separatiștilor din Transnistria. În fapt, intervenția Armatei a 14-a a Rusiei a salvat statul marionetă creat de ruși în Transnistria. Armata a 14-a a rămas staționată în regiune ca „forță de menținere a păcii”, deși produce doar tensiune și instabilitate.
• Rusia s-a angajat să retragă trupele din Transnistria, dar nu a respectat angajamentul și a menținut în regiune o forță armată care reprezintă o gravă amenințare la adresa suveranității Republicii Moldova.

• Rusia a propus o așa-zisă „soluție” pentru pacificarea regiunii prin „Memorandumul Kozak” sau „Planul Kozak” (2003), prin care se propunea înființarea unui stat moldovenesc federal asimetric, în cadrul căruia Transnistria ar fi avut drept de veto pentru deciziile de interes național. Totodată, planul stabilea ca trupele rusești să rămână pe teritoriul Republicii Moldova încă 20 de ani. Românii moldoveni au cerut Guvernului de la Chișinău, în cadrul unor mari proteste de stradă, să respingă propunerea Rusiei. Putin a considerat că respingerea Planului Kozak ar fi fost o încălcare a neutralității Rep. Moldova de către guvernul de la Chișinău.

Presiuni economice lansate de Rusia asupra Rep. Moldova

• 1 ianuarie 2006. Compania rusă Gazprom a oprit livrările de gaze naturale către Rep. Moldova, după ce în prealabil solicitase prețuri foarte mari pentru gazul furnizat (cu o majorare de la 80 la 160 de dolari pentru 1.000 metri cubi de gaz). Totodată, Rusia a impus embargoul asupra vinurilor moldovenești (foarte apreciate de ruși), care a provocat pierderi de sute de milioane de dolari industriei viticole din Rep. Moldova.

Sprijinul oferit de Rusia pentru organizarea unor referendumuri separatiste

• 17 septembrie 2006. Rusia a susținut propagandistic, logistic și financiar organizarea unui așa-zis „referendum pentru independența Transnistriei”. Conform rezultatelor anunțate de autoritățile separatiste, 97% din voturile exprimate au fost pentru independența provinciei și pentru „unirea” cu Rusia (integrarea în Federația Rusă). Referendumul a sfidat suveranitatea Republicii Moldovei și a fost recunoscut de Rusia. Uniunea Europeană, diferite organizații internaționale, precum și guvernele de la Chișinău și București nu au recunoscut referendumul și l-au denunțat ca fiind ilegal și falsificat.
• 2 februarie 2014. Rusia a susținut organizarea unui așa-zis referendum în Găgăuzia (regiune autonomă din sudul Republicii Moldova), ca reacție la procesul de orientare a Chișinăului spre Uniunea Europeană (cu care avea să semneze un Acord de Asociere Moldova-Uniunea Europeană la 27 iunie 2014). Autoritățile din Găgăuzia au anunțat că 98,9% din voturile exprimate la referendum ar susține independența regiunii, în cazul în care Republica Moldova și-ar pierde suveranitatea. De asemenea, referendumul ar fi stabilit și aderarea Republicii Moldova la Uninea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, ca alternativă la asocierea cu Uniunea Europeană.

Acțiuni de război hibrid și propagandă 

• Septembrie 2015. Atașatul militar rus la Chișinău a participat la parada militară organizată de autoritățile separatiste din Transnistria, de celebrare a „independenței” regiunii, fapt care a provocat suspendarea relațiilor oficiale dintre Ministerul Apărării al Rep. Moldova și atașatul militar rus, implicit încetarea relațiilor militare bilaterale.
• Iulie 2017. Parlamentul Rep. Moldova a adoptat o declarație prin care solicită retragerea urgentă a trupelor ruse din Transnistria, solicitare ignorată de Moscova, care a decis să mențină aproximativ 2.000 de militari ruși în Transnistria.
• Aprilie 2021. La ordinul lui Putin, Guvernul de la Moscova a livrat guvernului separatist de la Tiraspol, fără acordul Rep. Moldova, câteva zeci de mii doze de vaccin Sputnik V, în timp ce agenții de influență ai Rusiei din Moldova și România organizau proteste vehemente împotriva măsurilor sanitare și de vaccinare anti-Covid-19 implementate de guvernele românești de la Chișinău și București. Acțiunea de la Tiraspol a fost integrată într-o campanie de război hibrid cu scopul de a submina autoritatea guvernului pro-UE și pro-România de la Chișinău.

Intensificarea războiului hibrid lansat de Rusia împotriva Republicii Moldova

• Februarie 2022. În contextul invadării Ucrainei de către Rusia, Armata Rusă a atacat nava-cisternă „MV Millennial Spirit” sub pavilionul Republicii Moldova, care naviga în apele neutre ale Mării Negre. Atacul a avut două obiective: să testeze reacția statelor europene și să demonstreze că Moldova este vulnerabilă unei posibile escaladări a conflictului în regiune.
• Noiembrie 2022. Gazprom (furnizorul unic de gaze naturale către Republica Moldova) a redus unilateral livrările de gaze până la o cantitate suficientă doar pentru asigurarea consumului în regiunea separatistă Transnistria.
• Finanțarea Partidului Șor (interzis în Moldova din 2023). Rusia a investit peste 10 milioane de euro în organizarea, de către Ilan Șor, a unor proteste violente și campanii de dezinformare anti-UE și anti-România, inclusiv prin organizarea de atacuri cibernetice care vizau procesul electoral.
• Campanii de dezinformare pentru declanșarea de conflicte interetnice, atacuri cibernetice. Rusia a organizat o agresivă campanie de dezinformare prin intermediul entităților media controlate de Moscova (Vocea Rusiei, Sputnik, Russia Today) pentru a amplifica diviziuni etnice în Găgăuzia și Transnistria. Totodată, „armata digitală” controlată de regimul Putin a organizat atacuri cibernetice împotriva infrastructurii energetice a Rep. Moldova.
• Septembrie 2025. Rusia a alocat resurse imense în „războiul hibrid” declanșat împotriva Rep. Moldova (recrutare de votanți moldoveni din diaspora, organizarea de proteste și campanii de dezinformare, organizarea de rețele de troli și agenți de influență etc.), în contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025, cu scopul de a obține victoria forțelor politice pro-ruse și de a reorienta Rep. Moldova spre sfera de influență a Rusiei.

Frații noștri moldoveni decid dacă vor fi liberi în Europa sau sclavi în Russkiy Mir!

La ora când publicăm acest articol, în Rep. Moldova încă se mai votează, în cadrul alegerilor parlamentare. Românii moldoveni decid dacă vor fi liberi, alături de țara-mamă România, în marea familie a statelor democratice, sau vor redeveni sclavii Moscovei, în iadul pregătit de Putin sub numele de Russkiy Mir (Lumea Rusă)!

Rusia a investit resurse enorme – financiare, logistice, informaționale, umane – pentru a obține în Parlamentul de la Chișinău o majoritate parlamentară care să arunce Rep. Moldova în ghearele Moscovei.

Metodele folosite de Rusia sunt identice cu cele folosite în timpul recentelor alegeri din România: fabrici de troli, campanii masive de dezinformare pe rețelele de socializare, agenți de influență pe teren, recrutarea de politicieni trădători, controlul exercitat asupra unor partide așa-zis „suveraniste”, utilizarea de mercenari din rândul jurnaliștilor și preoților ortodocși etc.

Grav este că, după „modelul românesc”, serviciile de informații rusești au reușit să penetreze Diaspora moldovenească și să inducă un puternic curent anti-Maia Sandu și, implicit, anti-european și anti-românesc.

Cel de-al doilea stat românesc din lume, Rep. Moldova, a rezistat cu eroism asediului lansat de Rusia. Spre deosebire de situația din România – unde guvernul, serviciile secrete, instituțiile Justiției au fost luate ca din oală de ofensiva rusească –, autoritățile de la Chișinău au reacționat cu fermitate și cu mare curaj. Însă această reacție, deși absolut necesară, nu este suficientă.

În democrație, decizia stă în votul oamenilor. Să sperăm că românii noștri moldoveni își vor salva țara din mâinile Rusie și, astfel, vor ajuta enorm atât România, cât și întreaga Europă liberă să se apere de cruzimea și lăcomia demonului de la Răsărit.

Dumnezeu să binecuvinteze Mica Românie dintre Prut și Nistru!