Iranul a fost lovit crunt, în siturile sale nucleare, pentru că a ignorat avertismentele SUA privind necesitatea unui acord nuclear „în maximum 60 de zile”. Ambiția regimului teocrat de la Teheran de a obține primele bombe atomice, cu care să distrugă Israelul, a fost fatală unei țări de 90 de milioane de locuitori.
Jurnalistul israelian Amit Segal, de la Channel 12, a scris pe rețeaua X că, pe 12 aprilie, președintele SUA, Donald Trump, a dat public Iranului „60 de zile pentru a ajunge la un acord”.
„Astăzi este ziua 61”, a scris el vineri, ziua atacului israelian asupra siturilor nucleare iraniene.
Segal a dat de înțeles că termenul-limită a influențat momentul ales de Guvernul Netanyahu pentru a da ordinul de atac.
Teoria lui Amit Segal este confirmată de primele declarații făcute, tot vineri, de Donald Trump. Acesta a spus pentru pentru televiziunea ABC: „Cred că a fost excelent. Le-am dat (iranienilor – n. red.) o șansă și nu au profitat de ea. Au fost loviți dur, foarte dur. Și vor mai urma. Mult mai mult”.
Ulterior, Trump s-a dezlănțuit: „Am oferit Iranului șansă după șansă de a încheia o înțelegere. Le-am spus, în cele mai puternice cuvinte, s-o facă pur și simplu, dar oricât de mult ar fi încercat, oricât de aproape ar fi fost, pur și simplu n-au putut s-o facă. Le-am spus că va fi mult mai rău decât tot ceea ce știu, au anticipat sau li s-a spus că Statele Unite produc cel mai bun și mai letal echipament militar din lume, de departe, și că Israelul are o mulțime de astfel de echipamente, cu mult mai multe în perspectivă – și știu cum să le folosească. Anumite voci radicale iraniene au vorbit cu curaj, dar nu au știut ce era pe cale să se întâmple. Acum sunt cu toții morți, iar situația se va înrăutăți! A existat deja moarte și distrugere, dar mai este încă timp pentru a pune capăt acestui măcel, cu următoarele atacuri deja planificate, care vor fi și mai brutale. Iranul trebuie să încheie o înțelegere, înainte să nu mai rămână nimic, și să salveze ceea ce a fost odată cunoscut drept Imperiul Iranian. Opriți moartea, opriți distrugerea, faceți asta înainte de a fi prea târziu. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți!”
„Scopul a fost de a adormi Iranul”
O campanie informațională complexă a fost folosită de Israel pentru a induce în eroare regimul iranian și pentru a maximiza impactul atacului masiv care a vizat conducerea militară și programul nuclear al Teheranului, a scris cotidianul Jerusalem Post.
Oficialii israelieni din domeniul apărării sunt de părere că elementul-surpriză a maximizat impactul operațiunii și ar putea oferi Israelului un interval de timp critic.
Dar în ce a constat diversiunea prin care Israelul a surprins Iranul?
Guvernul Netanyahu a anunțat public că reuniunea de joi seară a Cabinetului de război vizează negocierile privind ostaticii din Fâșia Gaza. Scopul anunțului a fost de a liniști Iranul și de a-l lua prin surprindere, a declarat vineri o sursă israeliană de rang înalt pentru „Jerusalem Post”.
Potrivit oficialului, miniștrii au fost informați în prealabil că ordinea de zi se va concentra pe discuțiile pentru eliberarea israelienilor reținuți în Gaza.
„Scopul a fost de a adormi Iranul. A fost o perdea de fum perfectă”, a declarat sursa, adăugând că oficialii americani au fost pe deplin informați.
Odată intrat în ședință, Cabinetul de război, condus de prim-ministrul Benjain Netanyahu, a aprobat în unanimitate operațiunea militară, iar fiecare ministru a semnat un acord strict de confidențialitate. Loviturile asupra Iranului au început peste câteva ore, după miezul nopții de joi spre vineri.
Netanyahu a dat mai multe semnale false
În zilele premergătoare atacului – mai scrie „Jerusalem Post” –, biroul lui Netanyahu a mai trimis o serie de semnale false.
Asistenții premieului de la Ierusalim au informat reporterii că acesta plănuia o vacanță de familie în Galileea și că marțea viitoare va participa la nunta fiului său Avner, consolidând impresia că nicio acțiune militară majoră nu era iminentă.
De asemenea, biroul lui Netanyahu a emis o declarație potrivit căreia doi emisari vor zbura vineri la Washington pentru a se întâlni cu trimisul SUA, Steve Witkoff, pentru o „a șasea rundă” de negocieri nucleare Iran – SUA în Oman, negocieri care n-au existat.
Cei doi „emisari” erau Ron Dermer, ministrul pentru Afaceri Strategice, și David Barnea, directorul Mossad. Ambii oficiali au rămas în Israel.
Și încă un element diversionist: pentru prima dată, biroul lui Netanyahu a refuzat să nege o serie de citate scurse în presă care descriau o dispută între prim-ministru și președintele american Donald Trump cu privire la un posibil atac. Astfel, a fost dată senzația unei rupturi diplomatice și s-a redus și mai mult nivelul de alertă iranian. Ulterior, însuși președintele SUA a declarat că a fost informat permanent despre planul de atac al Israelului.
Iranul este o țară mult mai mare decât Israelul: raportul suprafeței este de 74,41/1 (1.648.000 / 22.145 km²), iar cel al populației – de 9,28/1 (90,61 / 9,76 milioane de locuitori).
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!