duminică, mai 18, 2025
AcasăAlegeri 2025Ora 14: la jumătatea zilei, avem 2,2 milioane de voturi peste turul...

Ora 14: la jumătatea zilei, avem 2,2 milioane de voturi peste turul 1!

-

La jumătatea zilei de votare în România, după 7 ore de când s-au deschis secțiile pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale, sunt consemnate 6.731.560 de voturi, reprezentând 37,42%! Este o mobilizare foarte bună, cu 2.206.213 de votanți mai mult decât în turul 1, la aceeași oră 14.00!

În intervalul orar 13.00 – 14.00 au votat 1.004.951 de români (de la 5.726.609 la 6.731.560). Procentual, în această oră și-au exprimat opțiunea 5,58% dintre românii cu drept de vot (de la 31,84% la 37,42%).

Este a patra oră de vot în care sunt înregistrate peste un milion de voturi.

Procentual, din totalul alegătorilor înscriși în liste:

- Advertisement -

Ritmul de vot este mult mai bun decât în primul tur. Astfel, turul 2 al alegerilor prezidențiale, în care se confruntă Nicușor Dan și George Simion, promite cifre istorice în privința prezenței la vot.

Prezența masivă la vot oferă un indiciu important: de această dată s-au ridicat ambele „valuri” electorale – și cel al lui George Simion (mobilizat încă din primul tur), și cel al lui Nicușor Dan. Din ciocnirea celor două „valuri” e de așteptat o situație echilibrată între cei doi candidați în turul 2 – atât în diaspora, cât și pe teritoriul României. E posibil să avem o bătălie „pe muchie de cuțit”!

La ora 14.00 – peste 6,7 milioane de voturi!

Conform cifrelor furnizate „la minut” de site-ul Autorității Electorale Permanente (AEP), până la ora 14.00 au votat, per total, 6.731.560 de români, reprezentând 37,42% din totalul alegătorilor înscriși pe listele permanente (17.988.218).

- Advertisement -

Este o creștere importantă față de același moment (ora 14.00) al zilei de duminică, 4 mai 2025, când a avut loc primul tur: +30,61% (de la 28,65% la 37,42% – la general).

Între cele două tururi, plusul – la ora 14.00 – a depășit două milioane de voturi: 2.206.213 (de la 4.525.347 la 6.731.560).

În primul tur au votat 9.571.740 de români, adică 53,21%.

Creșterea este pe toate palierele: și pe teritoriul României, și în afara granițelor.

În România, în primele 7 ore după deschiderea secțiilor de votare (7.00 – 14.00), au fost consemnate 5.623.250 de voturi, corespunzător unei prezențe de 31,26%.

Pe teritoriul României, creșterea față de turul 1, desfășurat pe 4 mai, este semnificativă: de la 25,16% la 31,26% – un salt de 24,24 procente.

Față de finala prezidențială din 2019 (Klaus Iohannis – Viorica Dăncilă), prezența la vot, pe teritoriul României, este mai mare, ponderat, cu 16,38 procente (de la 26,86% la 31,26%).

În diaspora, până duminică, la ora 14.00, au fost consemnate 1.110.128 de voturi. Peste hotare s-a votat și vineri, și sâmbătă.

În primul tur, pe 4 mai, în diaspora au votat 973.129 de români (record absolut la vremea respectivă).

Creșterea în diaspora este și mai spectaculoasă decât cea din țară: +76,19% (de la 629.046 la 1.108.310) față de primul tur (4 mai 2025), respectiv +89,10% (de la 586.107 la 1.108.310) față de finala prezidențială din 2019 (Klaus Iohannis – Viorica Dăncilă).

În diaspora se votează timp de trei zile: vineri – duminică (16-18 mai).

Astăzi, în ultima zi, toate secțiile de votare se vor închide cel târziu la 21.00, ora României, indferent de țară. În Occident, asta înseamnă ora locală 20.00 (în majoritatea țărilor europene), 19.00 (în Marea Britanie, Irlanda, Portugalia), 14.00 (pe Coasta de Est a Americii)… 11.00 (Coasta de Vest a Americii).

Așadar, în țările occidentale, astăzi sunt mai puține ore în care se poate vota, situația critică fiind pe continentul american.

În turul 1 au votat 973.129 de români

În perioada 2-4 mai 2025, în turul 1 al prezidențialelor, au fost consemnate 973.129 de voturi în diaspora – record absolut.

Cei 11 candidați și-au împărțit voturile astfel:

1. George Simion – 60,79% (587.190 de voturi)

2. Nicușor Dan – 25,61% (247.388)

3. Crin Antonescu – 6,76% (65.270)

4. Elena Lasconi – 3,26% (31.508)

5. Victor Ponta – 2,40% (23.188)

6. Daniel Funeriu – 0,34% (3.241)

7. Cristian Terheș – 0,31% (2.956)

8. Lavinia Șandru – 0,24% (2.347)

9. Sebastian Popescu – 0,12% (1.159)

10. John-Ion Banu – 0,10% (1.009)

11. Silviu Predoiu – 0,08% (750)

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Simion i-a mulţumit lui Trump că a reintrodus vizele pentru români

4 COMENTARII

  1. Ii rupem domnule Cartianu imi doresc sa ne oprim la 14 milioane. Imi este mila de oamenii naivi care au votat cu Georgescu in noiembrie si nu au inteles ca Simion este omul sistemului si l-au transformat in maimutica huliganului. Autorii acestui atac impotriva statului roman sunt de fapt Marcel Ion Ciolacu si Dincu. Au pus umarul Grindeanu, Stanescu, Tudose si Simonis. Cer public ca dupa ce Georgescu va avea curajul sa spuna adevarul sa fie arestati imediat acesti nemernici care au distrus economic Romania.

  2. Îl văd pe Thierry Mariani, eurodeputat francez mai mult decât controversat, cel mai bun prieten al lui Putin, la declarația de presă a lui Simion, unde acesta din urmă se plânge că se fură alegerile. E chiar în spatele lui Simion ( individul cu ochelari) alături de deputata blondă cu ochelari, Virginie Joron. Două personaje cunoscute în Franța ca fiind prietenii lui Putin.

    Thierry Mariani a fost observator la așa-zisul referendum de adeziune a Crimeei la Rusia pe care l-a declarat valid. Putin i-a plătit extrem de multe călătorii și avantaje ( are și un proces din cauza asta), e și căsătorit cu o rusoaică.

    Prezența lui Thierry Mariani (un as al intoxicării rusești) la București e clară: a venit să-l ajute pe Simion dacă pierde alegerile, probabil ca “martor” cum că ar fi fost “fraudate”. Am verificat: deja TM a postat pe X primele sugestii în acest sens.

    https://x.com/ThierryMARIANI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -