Într-un apel fără precedent, 7 ambasadori ai SUA, numiți de patru președinți americani (doi democrați și doi republicani), într-un interval de 27 de ani (1994-2021), au publicat o scrisoare pentru „prietenii noștri români”, atrăgând atenția asupra pericolului ca de pe 18 mai România să revină în zona de influență a Rusiei.
Toți ambasadorii SUA în România într-un interval de 27 de ani (din 1994 până în 2021), neîntrerupt, s-au unit pentru a le solicita românilor să reflecteze la votul pe care-l vor da pe 18 mai.
Scrisoarea este semnată de 7 foști ambasadori (4 numiți de președinți democrați, iar 3 de președinți republicani):
- Alfred Moses (1994-1997) – numit de Bll Clinton (democrat)
- James Rosapepe (1998-2001) – numit de Bll Clinton (democrat)
- Michael Guest (2001-2004) – numit de George W. Bush (republican)
- Nicholas Taubman (2005-2009) – numit de George W. Bush (republican)
- Mark Gitenstein (2009 -2012) – numit de Barack Obama (democrat)
- Hans Klemm (2015 -2019) – numit de Barack Obama (democrat)
- Adrian Zuckerman (2019-2021) – numit de Donald Trump (republican)
Cei 7 diplomați punctează: „Am fost martori direcți la eliberarea cu succes a românilor de sub dictatura impusă de Rusia, drumul lor spre libertate și integrarea cu restul Europei prin Uniunea Europeană și alianța cu Statele Unite prin NATO. Astăzi, toate acestea sunt în pericol. Sub Putin, Rusia este din nou în ofensivă. În primul rând, prin invadarea Ucrainei. Va fi România următoarea sa țintă, așa cum a fost în vremea lui Stalin?”.
E își întăresc ideea: „Vladimir Putin și aliații săi reprezintă amenințări fatale la adresa securității, libertății și prosperității din România, Europa și America”.
Ambasadorii sunt fermi: „Numai candidatul Nicușor Dan apară interesele alianței româno-americane”.
Ei prezintă și perspectiva sumbră a unei Românii conduse de George Simion: „Dacă România va alege un președinte pro-Putin, apărarea și sprijinul economic al Statelor Unite pentru românii de rând riscă să fie afectate drastic”.
Scrisoarea integrală a celor 7 foști ambasadori
„Prietenilor noştri români,
Subsemnaţii – foști ambasadori ai Statelor Unite în România, republicani și democrați, din timpul Administrației Clinton până la Administrația Trump, adresăm acest mesaj nu în calitate de reprezentanți oficiali ai Guvernului SUA, nici în vreo altă calitate profesională, ci în calitate de cetățeni americani care și-au dedicat ani din viața și reputația lor pentru a-i ajuta pe americani și pe români să se ajute reciproc.
Nutrim o afecțiune profundă pentru România și un angajament neclintit față de o alianță transatlantică puternică între Europa și Statele Unite, România fiind un bastion de importanță critică pentru securitatea și libertatea ambelor noastre țări.
Răspundem astfel întrebărilor pe care unii dintre noi le-au primit de la români, pentru că împărtășim sentimentul exprimat de ambasadorul Zuckerman în scrisoarea sa din 8 mai (anexată), cu privire la miza alegerilor prezidențiale, și opinia sa că numai candidatul Nicușor Dan apară interesele alianței româno-americane.
În timpul mandatelor noastre, președinții americani care ne-au numit au dovedit în mod clar că s-au angajat fără echivoc într-o alianță transatlantică puternică cu România, ca pilon de sprijin pentru NATO și Uniunea Europeană, pentru securitatea Americii și a României. Am fost martori direcți la eliberarea cu succes a românilor de sub dictatura impusă de Rusia, drumul lor spre libertate și integrarea cu restul Europei prin Uniunea Europeană și alianța cu Statele Unite prin NATO.
Astăzi, toate acestea sunt în pericol. Sub Putin, Rusia este din nou în ofensivă. În primul rând, prin invadarea Ucrainei. Va fi România următoarea sa țintă, așa cum a fost în vremea lui Stalin?
Doi dintre noi avem origini româneşti. Înțelegem luptele cu care se confruntă atât de mulți cetățeni români. Dar, în calitate de cetăţeni americani și foști ambasadori SUA în România, înțelegem și modul în care majoritatea americanilor îi percep pe Vladimir Putin și pe aliații săi.
Ei reprezintă amenințări fatale la adresa securității, libertății și prosperității din România, Europa și America. Dacă România va alege un președinte pro-Putin, apărarea și sprijinul economic al Statelor Unite pentru românii de rând riscă să fie afectate drastic.
Românii se confruntă cu o alegere istorică evidentă: dominația Rusiei sau propriul său viitor, aliat al Americii în NATO.
Putin sau America.
Ca prieteni ai românilor, de la Maramureș până la Constanța și de la Timișoara până la Iași – cu fiecare județ și comună dintre ele –, sperăm din inimă ca prietenii noștri români să reafirme valorile transatlantice și că vor respinge orice alianță percepută în interesele lui Putin.
Noi nu putem vota la alegerile prezidențiale din România. Dar voi puteți. Dumnezeu să binecuvânteze România!”.
NESECURISTUL grindeanu
„Grindeanu nu crede că victoria lui Simion ar fi un dezastru pentru România: „E foarte greu să ieşi din UE, chiar dacă ai un preşedinte de tip izolaţionist””
simion SI aur SUNT CREATURILE PARTIDULUI SI SECURITATII.
MARDEIASUL simion ESTE unul DIN MULTII CANDIDATI AI PARTIDULUI.
SINISTRUL SEXOLOG LA PARTIDULUI, pieliceanu:
„Rațiunea, la PSD, înseamnă să îndemne oamenii să voteze cu Simion pentru că PSD are o șansă de guvern cu AUR”
Sotia lui Ilie Sirbu, tata scorul lui Ponta este matusa lui Grindeanu. Ce mica e lumea securistilor, maica !
Pot toți aceștia să creeze vreo emoție? Deloc! Sint departe, lumea citește aceasta scrisoare ca pe un anunț de mica publicitate.