„Nu știu alții cum sunt”, dar pe mine niciodată nu m-au rugat „niște structuri” să fac una sau alta. Bine, dacă ar fi făcut-o, ar fi fost degeaba. Probabil că nu am față de „rugabil” și de aceea nici nu am ajuns la vârstă fragedă șef al Corpului de control al Primului-ministru, nici șef al PSD, nici premier, nici plagiator pentru care să se desființeze o comisie…
… nici nu aș fi orchestrat alături de securistul Dan Voiculescu și de turnătorul Crin Antonescu puciul din 2012, nici n-aș fi ajuns consilier al lui Erdogan și nici prieten al putinistului Vucici și nici nu m-aș fi vopsit acum în hainele omului nou anti-sistem.
„Nu știu alții cum sunt”, dar lui Victor Ponta i s-a întâmplat. „Sunt român și sunt mândru că sunt român. Mă băteam pentru România, pe vremea în care Simion… nu știu… M-am dus să-l scot din Moldova, m-au rugat niște structuri românești: «Du-te și scoate-l pe omul nostru de acolo, din Moldova!»”. Bine că atunci au fost românești, dacă ar fi să-l credem! „Du-te, du-te!” – și s-a dus.
Vă mai aduceți aminte cine a continuat valul suveranist (adică anti-europenist și demonstrativ pro-Putin) în România după dispariția politică și apoi naturală a lui Vadim Tudor? Victoraș (înfrățit atunci cu Liviu și Crin), cel cu ascendență albaneză, cu cetățenie română prin naștere, cu una sârbă prin alegere și cu diverse apartenențe la tot felul de grupuri pe criterii numai de el știute, dar care mereu îl împing de la spate. Român verde! Omul dispus să fie orice îi servește lui și sistemului căruia îi aparține. Cameleomul Ponta.
„M-au rugat niște structuri”. I-auzi? Să nu lăcrimezi la asemenea rugăminți fierbinți ale acestor sirene? Să ce? Să-l salveze pe Georgică, pe „omul lor”, din Basarabia. S-a speriat Prutul și a început să curgă spre amonte!
Sistemul i-a unit acum în dreapta credință anti-sistem. Astăzi, ambii sunt preoți ai acestui cult: și Georgică captivus, și Vicoraș întreruptus. Doar că sunt atât de proști, de se trădează după primul colț discursiv. „Nu sunt ofițer SIE, așa trebuie să spun”, a rânjit Mitomania Sa Victoraș. Sincer și credibil ca Georgică când (bună și cacofonia asta!) a negat că s-ar fi întâlnit cu rezidentul FSB, cu care bănuiesc că are relații mai trainice decât a fost cea cu patronul FCSB.
„George Simion, acum îți vorbesc ca un frate mai mare: nu mai este timp de joacă, nu mai este timp de lucruri neserioase. Intrăm pe ultima sută de metri”, s-a tânguit Victoraș. Mai că nu i-a spus „amândoi sugem de la aceeași țâță – doar că eu, la cea mai mare”. „Vino să dezbatem oriunde vrei tu, în orice zi și în orice loc, pentru că românii trebuie să știe ce vrem să facem, eu și cu tine. Pentru ei, sistemul cu care ne luptăm este groaznic”.
Aici, Victoraș a fost pocnit de o criză de sinceritate – involuntară, desigur. Da, pentru români sistemul este groaznic, iar pe ei acel sistem i-a trimis să mimeze că se luptă cu el, dar pentru el. Numai că Georgică, sau Antonio Giordano după numele său internațional, este sub obediența turului (2 al) pantalonilor roșii ai lui Georgescu. „Păi, tu eşti fratele meu mai mare?!? Eu îl ascult pe Călin Georgescu, tu pe Codlea şi pe Maior, nu am nicio treabă cu tine”. Bine, în stilul său de galerie, Georgică a scăpat o brașoavă: a vrut să spună Coldea și i-a ieșit Codlea. Dar greșeala se iartă între cei ieșiți din serele serviciilor, chiar dacă acestea nu sunt la Codlea.
„George, nu fi laş” – s-a tânguit Victoraș –, „nu te mai ascunde sub fustele Ancăi Alexandrescu! Poporul are dreptul să audă ce propunem pentru România”. Doamne, ce amplitudine poate să aibă respectiva de-i încape și pe George Simion, și pe Călin Georgescu! Mai ceva ca a Veronicăi Porumbacu (scuze, nicio timitere la Crin Antonescu, al cărui nume de turnător era „Porumbacu”).
„Victor Ponta prietenaş, nu ne mai şterge comentariile!”, îi replica Georgică prietenos. Parcă-l văd clipind des, așa cum face Victoraș atunci când primește o întrebare dificilă și vrea să scape din strânsoare cât mai repede.
„George, nu fi laș!” / „Victor Ponta prietenaș” – ce cuplu! După ce a scăpat de POT-enta Gavrilă, cu care a format pentru scurt timp un duet folcloric, Georgică primește triluri primăvăratice de împrietenire de la Victoraș, dragul sistemului populaș.
Penibilul sistem al „fraților” anti-sistem! Zbor deasupra a doi cuci: niciunul nu știe în care urnă își va depune ouăle.
Genial dimnule Bocancea, am ras cu lacrimi… când in realitate ar trebui sa plâng în hohote.
Va multumesc!