miercuri, februarie 5, 2025
AcasăLumeaSoluția nazistă a lui Trump pentru Fâșia Gaza: deportarea palestinienlor în alte...

Soluția nazistă a lui Trump pentru Fâșia Gaza: deportarea palestinienlor în alte țări arabe + ocupație americană!

-

La două săptămâni după ce a revenit în funcția de președinte al SUA, Donald Trump accelerează în direcția inițiativelor destabilizatoare, de-a dreptul naziste. După Groenlanda, Canada, Canalul Panama, Golful Mexic, a venit rândul Fâșiei Gaza să intre în epicentrul nebuniei lui Trump. Cu o asemenea „viziune” agresivă și destabilizatoare la Casa Albă, pacea globală pare tot mai mult o himeră: războaiele existente nu se sting, ci se întețesc, iar altele stau să izbucnească.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a promis marţi că țara sa va prelua Fâşia Gaza, devastată de război, după ce palestinienii vor fi relocaţi în alte țări arabe! Sunt pulverizate decenii de politică americană faţă de conflictul israeliano-palestinian, relatează Reuters.

Trump a promis, fanfaronard, că, după ce-i va alunga pe palestinieni din Fâșia Gaza, va dezvolta acest teritoriu în plan economic și va crea „multe locuri de muncă”. E neclar pentru cine vor fi aceste joburi, dacă populația palestiniană va fi strămutată în alte țări arabe.

„Vom prelua acea bucată de pământ”

Donald Trump şi-a dezvăluit planul de reconstrucție a Fâșei Gaza, sub administrație americană, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, aflat în vizită la Casa Albă.

- Advertisement -

Cu Netanyahu alături de el în Biroul Oval, Trump a spus că palestinienii ar trebui să părăsească Fâșia Gaza „pentru totdeauna”, pentru a trăi „în case frumoase, unde pot fi fericiţi şi unde să nu fie împuşcaţi, să nu fie ucişi”. „Ei nu vor mai dori să se întoarcă în Gaza”, a anticipat președintele SUA.

Anunţul a urmat unei alte rafale pe aceeași temă, lansată tot marţi, cu câteva ore mai devreme: relocarea permanentă a palestinienilor din Gaza în ţările vecine.

Donald Trump: „Statele Unite vor prelua Fâşia Gaza şi vom face o treabă bună şi cu ea. O vom deţine şi vom fi responsabili pentru dezamorsarea tuturor bombelor periculoase neexplodate şi a altor armamente de aici. Dacă este necesar, vom face asta, vom prelua acea bucată de pământ, o vom dezvolta, vom crea mii şi mii de locuri de muncă şi va fi ceva de care întregul Orient Mijlociu poate fi foarte mândru”.

- Advertisement -

Întrebat cine ar locui acolo, Trump a spus că ar putea deveni o casă pentru „oamenii lumii” şi a prezis că ar putea deveni „Riviera Orientului Mijlociu”.

Anterior, Trump făcuse apel la Iordania, Egipt şi alte state arabe să primească locuitori din Fâșia Gaza, precizând cinic că palestinienii de acolo nu au altă alternativă decât să abandoneze fâşia de coastă.

Donald Trump a spus că va vizita Fâșia Gaza, dar n-a spus când.

Benjamin Netanyahu, a cărui armată este angajată de 16 luni în lupte crâncene cu militanţii Hamas din Gaza, a declarat că Trump „gândeşte inovator” şi „arată dorinţa de a depăşi gândirea convenţională”.

Netanyahu este acuzat, la rândul său, de folosirea unor politici nedemocratice în Israel. Acesta ar prelungi la nesfârșit starea de război în zonă pentru a-și conserva puterea și a nu fi judecat pentru fapte de corupție și abuz de putere.

Fâșia Gaza

„Nu ştiu cum ar putea palestinienii să vrea să rămână. Văd o poziţie de proprietate pe termen lung” a SUA în Gaza

Donald Trump a fost confuz încercând să răspundă la întrebarea despre cum şi sub ce autoritate poate prelua SUA teritoriul din estul Mării Mediterane şi îl poate ocupa pe termen lung.

„Văd o poziţie de proprietate pe termen lung şi o văd aducând o mare stabilitate în acea parte a Orientului Mijlociu. Am studiat acest lucru foarte îndeaproape de-a lungul multor luni”, a spus Trump.

Acesta a adăugat că a vorbit cu liderii regionali şi că aceştia i-au susţinut ideea. Afirmația pare o minciună grosolană, date fiind reacțiile unor lideri din regiune.

Sugestiile și indicațiile lui Trump au fost respinse cu fermitate de liderii arabi.

Într-un comunicat, Guvernul Arabiei Saudite a respins ferm orice încercare de strămutare a palestinienilor de pe teritoriul. Saudiții au precizat că nu vor stabili relaţii cu Israelul fără crearea unui stat palestinian.

Sami Abu Zuhri, un oficial de rang înalt al Hamas, a condamnat inițiativa lui Trump, considerând-o „o expulzare din propria țară”.

„Considerăm că este o reţetă pentru a genera haos şi tensiune în regiune, deoarece oamenii din Gaza nu vor permite ca astfel de planuri să fie duse la îndeplinire”, a spus liderul Hamas.

Când a fost întrebat despre reacţia liderilor arabi la propunerea sa, Trump a răspuns: „Nu ştiu cum ar putea ei (palestinienii – n. red.) să vrea să rămână” în Gaza.

Conform agenției Reuters, strămutarea forţată a populaţiei din Fâșia Gaza ar reprezenta „probabil” o încălcare a dreptului internaţional şi ar întâmpina o opoziţie vehementă nu numai în regiune, ci şi din partea aliaţilor occidentali ai Washington-ului.

Unii apărători ai drepturilor omului compară ideea lui Trump cu „o epurare etnică”.

Propunerea lui Trump a preluat dorinţele extremei drepte israeliene şi a contrazis angajamentul fostului preşedinte Joe Biden, care s-a pronunţat împotriva strămutării în masă a palestinienilor.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Istoricul Armand Goșu: „Călin Georgescu este reprezentantul celei mai sinistre părți a Sistemului românesc. Provine din Securitate, din burta Sistemului, din zona nereformată a serviciilor secrete! Pe linie de SIE“

* VIDEO. Severin amenință cu Rusia: „Salvați-vă pielea! Vă asumați riscuri personale” / „Ceasul dezastrului ticăie pentru fiecare dintre voi!” / „Ar trebui să înțeleagă riscul personal pe care și-l asumă”. Putinistul așteaptă o „contralovitură” rusească în România

3 COMENTARII

  1. Un clan de nazisti americani a ajuns la putere cu ajutorul retelelor sociale care au spalat creierele votantilor inca din pandemie..un trend periculos ,se pare.Ce este mai periculos este fapyul ca un oligarh rasist a ajuns sa-l faca pe Trump dator vandut,prin finantarea campaniei sale .O decizie proasta a acestui sociopat care deja costa SUA,finantatorul sau principal a creat haos si degringolada in toate institutiile

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -