În România, există un singur politician care trăieşte în Europa şi a fost ales consilier judeţean în ţară. Îl cheamă Ovidiu Burduşa, trăieşte la Roma de ani buni, dar în 2016 a decis să nu mai stea pe margine. PNL l-a „mirosit” ca bună achiziţie şi l-a pus pe listele anti-Oprişan. Vrâncenii fără frica de baron l-au votat şi aşa a devenit judeţul lor primul din România cu un consilier ales din afara ţării.
De atunci, tânărul vrânceano-italian (deşi are doar cetăţenie română) a venit cât de des a putut la şedinţele Consiliului judeţean Vrancea. Mai des chiar decât unii dintre consilierii care stau în Vrancea. A luat avionul, a fost la şedinţele la care uneori nu venea nici baronul Oprişan (deşi stă la doi paşi de clădirea CJ Vrancea), a tras o fugă la familia sa din Panciu şi după două zile s-a întors repede la Roma, că are de muncă la afacerea de unde nu poate lipsi. Totul – pe banii lui!
Şi ca şi când toate acestea n-ar fi fost de ajuns, Burduşa a mai făcut un astfel de gest în prag de Sărbători: peste o sută dintre cele mai bune cărți pentru copii au intrat în“valiza lui Cărțilă” sub formă de donație din partea consilierului județean Ovidiu Burdușa, cel care reprezintă în Consilul Județean interesele vrâncenilor care muncesc în străinătate, scrie ziarul „Emigrantul”. Burduşa și-a donat indemnizația de ales al județului Vrancea, pe o perioadă de un an, pentru a cumpăra cărți pentru copiii cărora le place să citească. Din valiza lui Cărțilă nu lipsesc dicționare, enciclopedii, cărți cu povești, cu sfaturi și romane clasice sau mai noi din literatura pentru copii și adolescenți. Toate vor fi duse în sate de către echipa lui Cărțilă, personajul creat de povestași pentru a-i apropia pe copii de carte și lectură.
“Am aflat despre proiectul c@rteîn sate în sate încă de apariția lui și l-am îndrăgit repede deoarece ideea de a citi împreună cu copiii este extraordinară. Ce poate fi mai frumos decât să le aduci un pic de speranță copiilor, să călătorești cu ei în lumea poveștilor, să-i înveți despre lume, viață? M-am regăsit în acest proiect deoarece acum 20 de ani am plecat pentru prima dată din țară, la fel ca acești povestași, într-o călătorie plină de aventuri care continuă și astăzi, cu o valiză în care aveam câteva lucruri, însă foarte multă speranță. Ar fi păcat ca generațiile viitoare să găsească un gol în perioada în care noi am trăit. Și ne vor judeca pentru că am trăit în genunchi!”, declară Ovidiu Burduşa, într-o scrisoare publică trimisă pe adresa presei.
De loc din Panciu, Ovidiu Burdușa este întreprinzător în industria hotelieră și administrează, alături de soția sa Andreea, o afacere de profil în Roma, capitala Italiei. El face naveta peste 2.000 de kilometri, de la Roma la Focșani, pentru a lua parte la întâlnirile și dezbaterile din legislativul județean, mai scriu jurnaliştii de la emigrantul.it.
Asociația “Eu, tu și ei” a dedicat anul Centenarului copiilor din satele de munte cărora voluntarii povestași le-au dus cărți și le-au citit povești din “valizaluiCărțiță”. Proiectul cultural c@rteîn sate.Ateliere de lecturăpentrucopiii din sateleizolate ale munțilorVrancei, cofinanțat de AFCN,a adus în jurul cărților deschise peste 200 de copii, alături de părinți și lideri din comunitate. Povestașii au organizat pentru ei ateliere creative şi recreative promovând lectura ca activitate de petrecere a timpului liber, dar și diversitatea, toleranța, contribuind astfel la consolidarea identității și culturii locale.