Mai multe cercetări exit-poll indică rezultate contradictorii, la ora 14.00. Marea surpriză: scorul mare obținut de un independent „suveranist”, care produce pancă în tabăra AUR.
Conform unor surse politice, care au acces la datele exit-poll, datele culese până la ora 14.00 arată câteva opțiuni și tendințe.
1. Marcel Ciolacu (PSD)avea în jur de 25% din voturile exprimate.
2. Elena Lasconi (USR) ar fi favorită pentru finală, poziționându-se momentan pe locul 2, cu circa 19%.
3. Măcelul suveraniștilor putiniști: George Simion (AUR) ar fi la 12–13%, ca urmare a ascensiunii lui Călin Georgescu (independent), ajuns la 10%. Cel din urmă a preluat mare parte din bazinul electoral al Dianei Iovanovici-Șoșoacă, eliminată din cursă printr-o decizie a Curții Constituționale.
4. Nicolae Ciucă (PNL) pare să nu fi reușit mobilizarea primarilor: la ora 14.00, liderul PNL e cap la cap cu Simion, pe la 12-13%.
O altă tabără politică indică o situație mult diferită: conform exit-poll-ului consultat de ei, pe locul 2 ar fi George Simion, cu 21%. Elena Lasconi s-ar plasa pe locul 3, cu 17%. Lider ar fi tot Marcel Ciolacu, și tot cu 25%.
Trei elemente care sporesc suspansul
Sursele consultate de Ziaristii.com spun că mai credibilă este prima variantă, cea cu Lasconi pe locul 2.
Indiferent care e tabloul real, el nu este bătut în cuie, putând fi modificat radical până la ora închiderii urnelor. Există trei emente care pot influența decisiv situația finală.
1. Sunt cifre asociate orei 14.00, după 7 ore de votare. Până la închiderea urnelor pe teritoriul României (ora 21.00), mai sunt alte 7 ore, care pot dubla numărul de voturi exprimate sau chiar mai mult. Structura votului poate fi mult diferită spre seară, față de cea de dimineață.
2. Sunt cifre exit-poll, care pot fi mult diferite de rezultatele reale, pe care le vom cunoaște doar după deschiderea urnelor și numărarea voturilor.
3. În dispora europeană se votează încă o oră sau două după ce operațiunea se încheie în România. În diaspora nord-americană (numeroasă și ea), se votează încă 7 până la 10 ore, adică până luni la 4.00 sau 7.00 dimineața (ora României).
Așadar, există multe elemente care pot influența rezultatul final, inclusiv care va fi finala prezidențială.
Concluzie: fiecare vot contrează! Dacă n-ați votat încă, mai aveți timp s-o faceți! E important să nu ratați acest moment istoric!