PSD și PNL l-au descoperit brusc pe Ilie Bolojan, liderul liberal până acum marginalizat și ocolit de șefii de la București. La trei luni după ce Elena Lasconi a anunțat că, dacă devine președinta României, îl va desemna pe Ilie Bolojan să formeze Guvernul, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă preiau și ei același mesaj. Miza e dublă pentru cei doi: pe de o parte, au văzut că propunerea Elenei Lasconi e populară și vor să ciugulească și ei câteva voturi, iar pe de altă parte au nevoie disperată ca de la anul, când țara va deconta prăpădul economic făcut de ei, un premier competent să salveze situația luând măsurile nepopulare inevitabile.
Ciucă și Ciolacu se întrec în a fi unul mai caraghios decât celălalt. Ciolacu s-a trezit să spună că, după ce ajunge președintele României – lucru de care PSD-istul e sigur –, i-ar plăcea să coopereze cu un PNL condus de Ilie Bolojan, pe care să-l pună premier. Declarațiile lui Ciolacu – nu trebuie uitat că el este la guvernare din noiembrie 2021 și premier din iulie 2023 – sunt de necrezut. Șeful în exercițiu al Guvernului afirmă nici mai mult, nici mai puțin decât că e nevoie de cineva care vrea să facă reformele prevăzute în PNRR! Ciolacu recunoaște astfel, implicit, că guvernarea PSD-PNL a refuzat să facă acest lucru. Au trecut trei ani (începând din septembrie 2021) din cei cinci prevăzuți în înțelegerea cu Comisia Europeană în care România ar fi trebuit să facă deja majoritatea reformelor structurale. Ciolacu și Ciucă au blocat total acest proces, pierzând deja miliarde de euro din acest motiv. Iar acum, când au mai rămas doar doi ani până în decembrie 2026, Ciolacu spune că-l vrea pe Bolojan premier ca să rezolve problema!
Ciolacu, minciuni la foc automat
Iată declarația năucitoare a candidatului PSD la președinție, care și-a împănat iar cele câteva fraze cu nenumărate minciuni:
„Din punctul meu de vedere, această coaliție a funcționat în parametrii așteptați de români. Ținând cont de cum am preluat această guvernare, într-o criză socială, după opt luni de guvernare dezastruoasă de dreapta, după pandemie, după criza energetică, după zeci de așteptări ale românilor, eu cred și am văzut, de fapt, e o certitudine, că coaliția a fost votată cu 50 plus 1 la europarlamentare. Că unii (aluzie la Ciucă – n. red.) au considerat că trebuie să facă o campanie cu mizerii și minciuni, e decizia lor.
Dacă dorim stabilitate în România, să implementăm PNRR – investiții și reformă, această coaliție ar trebui să continue. Mai ales că știm tot contextul și știm urgențele și prioritățile actului de guvernare. Poate domnul Ciucă nu își permite să spună asta. Poate că el crede că o campanie cu atacuri la familie, plină de minciuni, o să îi aducă un scor mai mare. Dar nu cred.
În schimb se conturează care va fi viitorul partenerul de dialog al PSD, domnul Bolojan. E un om care dorește să facă reforme în România. E un partener pe care mi l-aș dori din funcția de președinte al României“.
De fapt, Bolojan tocmai a spus foarte clar că PSD e incapabil să facă reforme și că el se vede într-o coaliție cu USR, UDMR și alte forțe de dreapta.
Alte minciuni mitraliate de Ciolacu în cele câteva secunde de discurs:
– a pretins că la alegerile europarlamentare coaliția PSD-PNL a avut 51%. În realitate, rezultatele oficiale arată că a obținut 48,55%.
– a afirmat că „această coaliție a funcționat în parametrii așteptați de români“. În realitate, în cel mai recent sondaj INSCOP, publicat pe 22 octombrie, 61,1% dintre români spun că România merge într-o direcție greșită, iar dintre aceștia, 82,2% spun că vina este în totalitate a coaliției PSD-PNL!
– spune că, pentru a implementa PNRR, coaliția PSD-PNL trebuie să continue. Rezultatele arată exact contrariul. Cu PSD-PNL la guvernare s-au pierdut deja circa 15 miliarde de euro reprezentând banii cu dobânzi foarte mici (0,7%) și alte miliarde din granturi, deoarece Ciolacu și Ciucă au sfidat Comisia Europeană, refuzând să desființeze pensiile speciale, să elimine camarila de partid din companiile de stat și să renunțe la contractele date nepoților (cazul lui Ciolacu) și baronilor din teritoriu.
– îl acuză pe Ciucă de atacuri la familie, dar dezvălurile despre presupusa sa relație extraconjugală cu fosta nevastă a lui Robert Negoiță curg din toate părțile, inclusiv din PSD.
Ciucă l-a pus pe Rareș Bogdan să dea „pe surse“ că Bolojan ar fi acceptat să devină premier dacă actualul președinte al PNL iese președinte
Pe de altă parte, și gașca parașutată de Iohannis la conducerea PNL face manevre disperate prin care încearcă să transmită semnale publice că l-ar vrea pe Bolojan. În realitate, acesta a fost marginalizat în ultimii 10 ani, în interiorul partidului liberal, tocmai din cauza lui Iohannis, despre care se știe că e invidios pe imaginea bună a lui Bolojan.
Acum, când toate calculele lui Iohannis se prăbușesc, apar „pe piață“ tot felul de așa-zise „informații“ cum că Bolojan ar fi „acceptat“ de conducerea PNL. Sursa acestor „informații pe surse“ este Rareș Bogdan, care a lansat mai întâi prin apropiați din presă, apoi direct, varianta că Bolojan a acceptat să preia șefia PNL și a Guvernului, dacă Nicolae Ciucă iese președinte.
Știrea e cel puțin la fel de caraghioasă și neserioasă ca și a lui Ciolacu. Sunt toate semnele că Bolojan va prelua oricum partidul după alegeri și n-are nicio nevoie să fie „acceptat“ de Ciucă, Rareș Bogdan și ceilalți valeți ai lui Iohannis. Mai mult decât atât, sursele din partid spun că actuala clică de la vârful PNL va fi dată afară de Bolojan imediat.
În plus, sondajele îl dau pe Nicolae Ciucă pe locurile 5-6, cu mai puțin de 10% din intenția de vot. Șefii PNL speră că mobilizarea celor peste 1.000 de primari și turarea mașinăriei de vot în mediul rural le va aduce procentele necesare ca să-l propulseze pe Ciucă în turul doi la alegerile prezidențiale. În realitate, și aceasta e o iluzie. Toate semnalele din teritoriu arată că primarii sunt furioși pe Ciucă, n-au încredere în el și nu se vor mobiliza.
Bojan e om serios – nu se poate amesteca cu asemnenea gunoaie puse pe jaf si imbuibare impreuna cu hoardele lor numite „partide”