În timp ce renunța la 700 de milioane de euro din PNRR pentru construirea unor spitale pentru „civili“, coaliția PSD-PNL punea la cale ridicarea unui nou spital de lux, pe bani publici și din PNRR, pentru „lucrătorii speciali“ din Ministerul de Interne. Noul sediu al Spitalului „Dimitrie Gerota“ va costa 2 miliarde de lei (400 de milioane de euro), fiind finanțat jumătate de „civilii“ din țară și jumătate din PNRR.
Despre problema presiunii puse de instituțiile militarizate asupra Guvernului ca să-și finanțeze tot felul de proiecte din banii PNRR au vorbit cei de la USR destul de des în ultimii ani. Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene în Guvernul PNL-USR, a relatat cum generalul Nicolae Ciucă bătuse cu pumnul în masă, cerând statul preferențial pentru militari în timpul pandemiei. Ulterior, tot Ghinea a relatat că, la elaborarea PNRR, s-a trezit că SRI voia să-i fie finanțată achiziția de elicoptere și alte echipamente, adică lucruri care n-ar fi fost niciodată aprobate de Comisia Europeană.
Era o bătaie între instituțiile de forță pentru a-și impune propriile proiecte pe lista obiectivelor finanțate prin PNRR, toți socotind acest program un soi de ocazie să-și îndeplinească toate dorințele, a povestit Cristian Ghinea.
Între timp, USR-ul a fost dat afară de la guvernare de Iohannis, iar noua coaliție PSD-PNL a luat poziție de drepți în fața structurilor militarizate, care și-au impus cererile fără vreo obiecție din partea lui Ciucă și Ciolacu. Marți au început lucrurile la noul sediu al Spitalului de Urgență al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota“. Dacă în ce privește construirea unor spitale regionale PSD și PNL nu reușesc să se mobilizeze, pierd finanțări și fac doar promisiuni de peste 10 ani, în schimb pentru „lucrătorii speciali“ lucrurile merg pe repede înainte.
Spitalul pentru angajații MAI a fost băgat pe fonduri PNRR și va fi gata în nici doi ani, la 30 iunie 2026! Trebuie menționat că astă-primăvară Guvernul Ciolacu a anunțat Comisia Europeană că renunță la cei 700 de milioane de euro prevăzuți în PNRR pentru construirea de spitale regionale în Cluj, Craiova, Iași. Acestea ar fi trebuit să trateze populația civilă.
Noul spital pentru „speciali“ va fi în afara Bucureștiului, între Aeroporturile Otopeni și Băneasa. Va avea 490 de paturi, din care 400 în secțiile medicale pentru spitalizare continuă, 40 de paturi pentru spitalizare de zi și 50 de paturi pentru anestezie și terapie intensivă.
Cătălin Predoiu, omul lui Iohannis și ministru de Interne din partea PNL, s-a arătat mândru: „Astăzi am avut onoarea de a participa la deschiderea lucrărilor pentru noul sediu al Spitalului de Urgenţă al MAI, Prof. Dr. Dimitrie Gerota. Acest proiect este esenţial atât pentru Ministerul Afacerilor Interne, cât şi pentru comunitatea din Ilfov şi întreaga medicină românească. Noua unitate va avea 490 de paturi şi va introduce un sistem modern de organizare. Mulţumesc tuturor celor implicaţi pentru efortul depus până acum. Împreună, ne vom asigura că acest spital va funcţiona la standarde înalte şi va aduce un plus de asistenţă medicală”.