vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsSe strânge lațul abuzurilor sexuale și pentru alt „sondor“ al PSD: Marius...

Se strânge lațul abuzurilor sexuale și pentru alt „sondor“ al PSD: Marius Pieleanu. Tot mai multe foste studente de la SNSPA îl acuză că era un „prădător sexual“ chiar mai vorace decât Bulai

-

După dezvăluirile șocante despre abuzurile sexuale pe care cunoscutul sociolog Alfred Bulai le comitea ca profesor împotriva studentelor de la SNSPA, în ultimele ore s-au strâns tot mai multe mărturii care arată că lucrurile sunt cu mult mai grave. Foste studente vorbesc despre abuzurile altui sociolog celebru, Marius Pieleanu, director la Avangarde, și despre tăcerea complice a profesoarei Mihaela Miroiu, cunoscută drept mare activistă pentru drepturile femeilor.

Jurnalista Carmen Dumitrescu, care are site-ul Investigatoria.ro, a povestit luni, după apariția înregistrărilor făcute de studente cu profesorul Alfred Bulai (61 de ani) și publicate de Snoop.ro, că a vrut să scrie „ceva similar“ acum 5-6 ani despre „un coleg al lui Bulai“ la aceeași catedră de sociologie a SNSPA, dar nimeni n-a avut curajul să vorbească public. Acel „coleg al lui Bulai“ era Marius Pieleanu (58 de ani).

Carmen Dumitrescu povestește că, atunci când a studiat la SNSPA, studentele din anii mai mari le-au avertizat să se ferească de Bulai și Pieleanu: “Aveți grijă cu ăștia! Mai ales dacă vă cheamă în practică! Și să aveți grijă cum vă îmbrăcați la cursuri, că dacă le place de voi, aia e!”.

Toată lumea din SNSPA știa de cei doi și se vorbea chiar și de violuri, dar nimeni nu îndrăznea să deschidă gura.

- Advertisement -

A doua zi, Carmen Dumitrescu a comentat o postare a profesoarei Mihaela Miroiu, care predă tot la SNSPA și e ultracunoscută drept reprezentantă de seamă a mișcării feministe din România. Doar că Mihaela Miroiu și-a șters postarea unde pretindea că nu știa nimic despre abuzurile de la catedra de Sociologie după ce o fostă studentă, pe nume Claudia Radu, i-a răspuns că minte și că ea personal s-a dus să-i ceară ajutorul când Marius Pieleanu a început s-o hărțuiască sistematic, amenințând-o chiar că nu va intra în licență dacă nu cedează. Iar Mihaela Miroiu, care cu doar câteva zile înainte le spunea elevelor în clasă că în niciun caz nu trebuie ca victima să fie confruntată cu abuzatorul, a sfătuit-o în particular exact contrariul: să se ducă și să lămurească „unu la unu“ cu Pieleanu!

Mai jos, cele două texte publicate de jurnalista Carmen Dumitrescu, fostă studentă la SNSPA. Aceasta vorbește de două ori despre un alt profesor mai periculos chiar decât Bulai, dar nu-l indică personal pe Pieleanu, citând în schimb alte studente care au vorbit despre acesta.

Carmen Dumitrescu: „Când a venit rândul profesorilor de la Sociologie (Bulai și Pieleanu), studentele mai mari ne-au zis scurt: «Aveți grijă cu ăștia! Mai ales dacă vă cheamă în practică! Și să aveți grijă cum vă îmbrăcați la cursuri, că dacă le place de voi, aia e!»

„Am fost studenta lui Alfred Bulai la SNSPA. Și în dimineața asta citesc acest articol cutremurător al colegilor de la Snoop în care mai mulți studenți vorbesc deschis despre abuzurile psihice și sexuale pe care acesta le făcea în timpul sesiunilor de practică universitară. Recunosc că primul sentiment a fost acela de ușurare. În sfârșit, au apărut studente care vorbesc despre asta public! Acum cinci sau șase ani, când am încercat eu să scriu ceva similar despre un coleg al lui Bulai de la aceeași catedră de sociologie a SNSPA, nimeni n-a vrut să vorbească. Nici fostele mele colege, nici studente din anii următori. Al doilea sentiment pe care l-am trăit citind articolul a fost revolta. Da! Revolta aia care te sufocă! De ce? Pentru că abuzurile astea se știu încă de pe vremea când eram eu studenta lor! Și asta se întâmpla acum mai bine de 17 ani!

- Advertisement -

Încerc să-mi pun ideile într-o ordine cu sens. Și cel mai bine e să încep de la început. Din primele zile în care am început să merg la cursuri. Evident, discutam cu colegi mai mari despre cum sunt profesorii, despre cât de exigenți sunt, despre cât de buni sunt, pentru că la SNSPA fiecare profesor era, de fapt, un personaj. Ungureanu era cel exigent și nonconformist, Miroiu era femeia cu autoritate, Țăranu era eruditul cu grai moldovenesc, la cursurile căruia stăteai cu răsuflarea tăiată, Pârvulescu era cel înțelegea cum funcționează lumea politică de la cap la coadă. Dar când a venit rândul profesorilor de la Sociologie (Bulai și Pieleanu), studentele mai mari ne-au zis scurt: «Aveți grijă cu ăștia! Mai ales dacă vă cheamă în practică! Și să aveți grijă cum vă îmbrăcați la cursuri, că dacă le place de voi, aia e!».

Era un fel de fapt știut, o parte a statu-quo-ului universitar la SNSPA. Era una dintre garanțiile universitare: că dacă cumva le placi ăstora doi, e nasol de tine! Deci trebuia să ai grijă! În ce consta această autoprotecție, nu știu nici acum. Cert e că multe dintre noi, când aveau cursuri de sociologie, aveau grijă să nu se machieze și să nu se îmbrace în vreun fel care ar fi putut fi catalogat drept atrăgător. De-a lungul celor patru ani în care am urmat cursurile la SNSPA și în care am fost studenta celor doi, am auzit zeci de întâmplări. Majoritatea din practică. Se vorbea și despre violuri. Mereu întrebam de ce nu spune nimeni nimic. Motivele erau cam aceleași: nu e bine pentru imaginea unei tinere studente cu o carieră în față să se audă că a fost abuzată sexual, părinții ar fi fost dezamăgiți, mulți plăteau taxe ca să-și țină copiii acolo și voiau ca banii lor să se concretizeze în diplome, nu în plângeri penale. Așa că fetele tăceau.

Eu nu m-am specializat pe sociologie, așa că n-am fost în practică la sociologie decât o singură dată și am avut noroc să mă trimită undeva prin Giurgiu cu o colegă să facem niște chestionare în școli. N-am fost în gașca care pleca în Deltă sau la mare. Deci n-am stat cu profesorii în practica aia, ci doar cu colega mea. Dar și la întoarcere am aflat de la cei care au fost în deplasarea cu Bulai și Pieleanu că din nou s-a alunecat.

Acum vreo cinci ani am încercat să iau legătura cu fostele colege care îmi mărturisiseră atunci că au fost abuzate. Cele pe care le-am putut aborda au spus că nu vor să își amintească. Și că, până la urmă, nu va face nimeni nimic, pentru că despre ăștia doi știau toți. Toți știau! Băi, știau de vreo 20 de ani, cel puțin. Și nimeni n-a făcut nimic. Ba chiar îmi amintesc că mi s-a argumentat că Bulai se însurase cu o studentă de-a lui și avea porniri din astea dintotdeauna.

Sigur, dacă conducerea universității ar fi ascultat zecile, ba îndrăznesc să spun, sutele de mărturii despre comportamentul inadecvat al celor doi profesori, fetele acelea pe care azi le vedem în investigația Snoop n-ar fi fost obligate să trăiască cu traumele pe care le au.

Și îndrăznesc să spun că vina pentru traumele lor și ale altor zeci sau sute de studente nu e doar a acestor profesori cu instincte de prădători, care cred despre ei înșiși că sunt zei ai manipulării, ci a fiecărei persoane care a stat la conducerea SNSPA în ultimii 20 și ceva de ani. Fiecare dintre cei care au știut și n-au mișcat un deget. Fiecare poartă vina acestor traume. Pentru că și aici toți știau!“

“Doamna profesoară Miroiu, am venit și v-am spus, tremurând, cum Pieleanu îmi face avansuri de câteva luni, și cum risc să nu pot intra în examenul de licență din cauza lui. Și asta pentru că i-am refuzat avansurile. Mi-ați spus că trebuie să merg să rezolv asta între patru ochi, că nu puteți interveni în relația dintre profesor și student“

„Am citit cu mare surprindere o postare a doamnei Miroiu, care susține că n-a știut nimic despre abuzurile sexuale de la SNSPA. Pentru că eu, personal, cunosc pe cineva care i s-a plâns de comportamentul altui profesor, poate mai prădător decât Bulai. A intervenit, însă, comentariul unei foste studente a doamnei Miroiu (Claudia Radu – n. red.) chiar la postarea domniei sale. Un comentariu care n-are cum să nu te miște din temelii. Și, citindu-l, întrebați-vă din nou de ce nu au făcut studenții nimic. Păi uitați de ce:

«Doamna profesoară, v-am îndrăgit mult, tare mult. Erați așa cum mi se părea mie că trebuie să fim noi, toate fetele și femeile, în urmă cu mai bine de 20 de ani. V-am ales și ați acceptat să-mi fiți coordonatoare de lucrare de licență, master, apoi doctorat. Sorbeam fiecare cuvânt pe care ni-l spuneați la cursuri sau în discuțiile amicale. Și am venit și v-am spus, tremurând, cum Pieleanu îmi face avansuri de câteva luni, și cum risc să nu pot intra în examenul de licență din cauza lui. Și asta pentru că i-am refuzat avansurile. Eram în primii zece studenți din an, bursieră în toți cei 4. Mi-ați cerut răgaz să vorbiți cu el, apoi mi-ați spus că trebuie să merg să rezolv asta între patru ochi, că nu puteți interveni în relația dintre profesor și student. Și lumea mea s-a prăbușit. Tocmai ne spuseseți la un curs că, în caz de agresiune, victima nu trebuie pusă niciodată față în față cu agresorul. Și acum, la mai bine de 20 de ani, am lacrimi în ochi când îmi amintesc. Și stare de vomă când îl văd la TV. Ați știut! Ați știut și după câțiva ani, când am venit să vă zic că nu scap de furia lui, că încearcă să mă vorbească de rău pe unde întâlnesște oameni care mă cunosc, că striga injurii după mine pe stradă când ne întâlnim întâmplător. Ați știut…»

După acest comentariu, doamna Miroiu a șters postarea proprie sau a limitat audiența ei. Mai ales că nici despre cazul Stănciugelu, care trimitea poze cu organul la studente, n-a știut doamna Miroiu, deși situația a ajuns în vizorul Comisiei de Etică. Deci, a fost un scandal oficial acolo, pe bază de sesizare reală, nu de zvon neconfirmat de probe.

Și apropo de Comisia de Etică, am vorbit azi cu George Stroe, liderul Ligii Studenților din SNSPA. Ei bine, el mi-a spus că e foarte greu să faci, de fapt, sesizări pentru abuzurile din mediul academic. Sesizarea trebuie făcută de persoana vătămată, nu de altcineva, și în termen de maximum 6 luni de la comiterea faptelor. Altfel, sesizarea e declarată nulă. Citiți ce zice omul ăsta în link-ul din comentarii și apoi mai întrebați-vă o dată de ce n-au făcut studenții nimic atâția ani! Păi, pentru că n-aveau cum, pentru că prădătorii erau protejați de sus, de la conducerea instituției de învățământ superior, pentru că aveau grijă să nu mai termini școala, pentru care fie plăteai, fie învățai pe rupte. Și fetele acelea nu și-au dorit decât să scape de acolo.“

Sociologi de pe orbita PSD

Alfred Bulai și Marius Pieleanu sunt doi sociologi care orbitează de decenii în jurul PSD. În această calitate, au beneficiat de o mulțime de privilegii și avantaje, între care acelea de a fi permanent invitați la televiziuni – Pieleanu e nelipsit de la Antena 3 –, de a fi primit contracte de consultanță și, desigur, de o mare influență la SNSPA, unde predau.

Marius Pieleanu e chiar director la Avangarde, institut de sociologie care face sondaje la comanda PSD și a lui Dan Voiculescu și care realizează exit-poll-uri tot la comanda PSD și a trustului de presă al oligarhului, cu cifre care de obicei sunt infirmate crunt de rezultatele alegerilor.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Ziua în care Porcul-de-la-catedră a fost zdrobit: făcut de râsul țării, dat afară din facultate, cercetat penal, și-a cerut pensionarea. Abuzurile sexuale scârboase ale prof. univ. dr. Alfred Bulai. De mulți ani le cerea studentelor să se dezbrace în fața lui și le amenința cu „șarpele”

* VIDEO. „Socialiștii de caviar“: Grindeanu, filmat când își ascundea ceasul scump în buzunar, înainte de filmare. „Îl am de mult, are încuietoarea stricată!“

* Eurobarometru: România, locul 1 în UE la marea corupție! 94% dintre companii reclamă hoția și lăcomia guvernanților, care cer „parandărăt“ ca să dea contracte publice

* Ciolacu s-a dat de gol: deficitul bugetar al României pe 2024 va fi de peste 8%, și nu de 5%! Aritmetica l-a doborât pe impostorul mincinos

* „Noul Caritas“, în centrul Capitalei: sute de fraieri stau la coadă pentru a se înscrie la „apartamentele de 35.000 de euro fără dobândă“ promise de George Simion și AUR

* Scandal diplomatic cu Japonia, produs de o toantă de la Ambasada României la Moscova: a vizitat Insulele Kurile, teritoriu ocupat ilegal de ruși! Guvernul de la Tokyo protestează și cere explicații

* Furioasă, Carmen Dan dezvăluie: Dăncilă știa ce pregătește Dragnea pe 10 august 2018! PSD și serviciile călăresc România, liderii își pun șefii în Poliție, premierii sunt aleși pe criterii de loialitate sau SRI

21 COMENTARII

    • Niciunii nu merita….jeguri jmane ..lăcomia și perversitatea un mod de viață la cei de sus!
      Toți fura ( aleșii din funcții pe salarii fff mare nemeritate, bugetarii la fel și nexmuyj / rude / relații alte jeguri ca ei!!!
      Oamenii normali sunt rari și fără venituri…..pe ei i.au uitat mizerabilii

  1. Este evident ca aceste gunoaie nereciclabile dar extem de toxice ptr societatea romaneasca, aceste mizerii umane tebuie sa stea impreuna .Impreuna si cu suprema mizerie PSD pe care o pupa-n fund si care-i apara caci toti sunt la fel iar cine se aseamana se aduna asa cum spunea poporul roman.

  2. Jegurile astea ,DACA nu apar si in presa cumparata de comasati,e ca si cum se Pune Batista pe tambal,la fel ca si in cazul fraudelor de la recentele alegeri.Porcii astia ,ce is spun „sociologi”,platiti de pesedeu vor dormi linistiti pe sacii de bani primiti pentru serviciile lor mizerabile.

  3. dar Psd-ul nu este si cu familia traditionala si cu ‘sondajele’ lui Pieleanu, Ionas, Palada, Buble? Oricine e in siajul acestei gasti numita partid este suspect. Noi ne intrebam tot timpul ce cautau personajele dubioase in emisiuni la Musat si la alti ziaristi seriosi, cand sunt atatia tineri analisti, consultanti care stiu meserie.

  4. Occidentalizarea progresează, se pare că în ultimii ani România nu mai are aproape deloc corupție și e normal să se dezvolte acum și mișcarea MeToo. E însă greu de crezut că numai profesorii se pricep la hărțuit, pe când primarii, să zicem, sau patronii, inspectorii sau alți șefi nu. Probabil vom afla multe minunății. Ar fi totodată momentul să se adune dezvăluiri MeToo și despre cum se dădeau sub bolșevism unele garsoniere, butelii, televizoare color sau excursii externe!

  5. Tiripliciu’ ăsta de Pieleanu, fiu de cățea, mai are curajul să nege ?
    Eu unul m-am convins că e o jagardea de om după cum face și publică
    sondajele de opinie ale diferitelor partide sau oameni politici.
    În țărișoara noastră dragă, Democrația a scos la suprafață toate LĂTURILE
    societății, în toate domeniile, nu numai în politică.

  6. Hai de hai… Cenzorii in solda de la HNews nu zic nimic de Pieleanu… Au primit ordin sa taca daca vor sa-si ia solda de manipulatori si cenzori inrăiti. Frati cu cenzorii de la G4Meme, alti soldaci. si cu cei ai fostului brutar de la Zoaie.com. Bravo Ziaristii ca nu sunteti „deonotologi” ca ei

  7. Asa se explica de ce avem o asemenea clasa politica.
    Mai toti politicienii si femeile politice de succes au absolvit SNSPA. Ar trebui intrebat fiecare daca a trecut prin biroul lui Bulai sau prin cel al celuilalt mare indrumator.

    Ce stim noi? Poate era o proba obligatorie, un test necesar unei cariere de succes.
    Bulai si Pieleanu, daca nu-si vor mai rotunji veniturile facand-o pe desteptii prin televiziuni, vor putea castiga dezvaluind amanunte anatomice picante depre fiecare dintre ei…

    • Nu au tinut secret,chair au vorbit cu o profesoara,atunci decan,despre abuzurile facute de Pieleanu,dar nu a facut nimic,ceea ce le-a distrus increderea ca se poate face ceva din interior! Sunt dezvaluiri in presa,citeste-le

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -