duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăDrept la replicăDREPT LA REPLICĂ. Restituirea adevărului: Mircea Geoană și Acordul de la Timișoara...

DREPT LA REPLICĂ. Restituirea adevărului: Mircea Geoană și Acordul de la Timișoara – documentul care l-a înfuriat pe Ion Iliescu

-

„Într-un articol arțăgos și subiectiv, publicat recent în Ziaristii.com, i se reproșează domnului Gheorghe Ciuhandu, președintele Comitetului Național de Conducere al PNȚCD în 2009, că a semnat un Acord de susținere la Președinția României a președintelui PSD, domnul Mircea Geoană.

De fapt, actorii acelui moment merită apreciați pentru că au semnat un Acord istoric: acela prin care președintele PSD recunoștea contribuția unor membri marcanți ai săi la nenorocirile comunismului și la ororile mineriadelor. Domnul Mircea Geoană a avut chiar mult curaj să semneze, în numele PSD, acel Acord istoric cu PNȚCD.

După ce-l înlăturase pe Ion Iliescu din fruntea PSD și anunțase că va duce PSD pe direcția social-democrației europene, domnul Mircea Geoană, în dorința de a beneficia de sprijin electoral, a semnat Acordul de la Timișoara din 1 Decembrie 2009, dintre PNȚCD și PSD.

- Advertisement -

Prin acest Acord, pentru prima dată în istoria post-comunistă, un partid descins din PCR a cerut scuze Poporului Român pentru blestemățiile comunismului. Astfel, un început de preț în privința reconcilierii naționale s-a realizat în 2009.

Reproducem istoricul document de la Timișoara, din 1 Decembrie 2009.

Acord între PNȚCD și PSD pentru Reconciliere Națională

«În consens cu recentul Acord PSD-PNL pentru ieşirea României din criză, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat şi Partidul Social Democrat încheie un acord istoric, pentru înaintarea societăţii româneşti pe drumul normalităţii, al adevărului, al dialogului şi al reconcilierii naţionale.

- Advertisement -

PNŢCD salută poziţia domnului Mircea Geoană, de reorientare doctrinară a PSD, care conduce PSD către o social-democraţie de tip occidental, compatibilă democratic şi cu doctrina creştin-democrată a PNŢCD.

Considerând depăşită etapa de confruntare aspră dintre cele doua partide, în care adversitatea politică firească era percepută ca duşmănie, cele două partide îşi exprimă hotărârea de a conlucra pentru schimbare, pentru eliberarea de toate formele de resentiment şi violenţă a conştiinţei personale şi colective în România şi pentru a armoniza scena politică din România cu cea din Uniunea Europeană.

În acest sens, PNȚCD și PSD consideră că:

1. Reconcilierea trebuie să se bazeze pe Adevăr și pe Morala Creștină.

2. Combaterea comunismului, ca ideologie totalitară și practică politică, a fost și este legitimă și necesară.

3. Revoluția din Decembrie 1989 a fost anti-comunistă, nu numai anti-ceaușistă.

4. Vinovăția nomenclaturii comuniste și a celor din aparatul represiv, care au făcut posibilă teroarea, este reală și trebuie recunoscută și condamnată public.

5. Pentru reconcilierea națională este necesară exprimarea căinței – din partea celor care au greșit – și a iertării – din partea celor care au suferit.

Partidul Social Democrat își exprimă regretul pentru suferințele prin care a trecut poporul român în timpul comunismului, și din cauza violențelor și ilegalităților din timpul mineriadelor. Ambele partide vor sprijini dezvăluirea adevărului și înfăptuirii dreptății.

PNŢCD salută cu bucurie acest început de reconciliere naţională şi îşi exprimă încrederea că alegerea domnului Mircea Geoană în funcţia de Preşedinte al României, al tuturor românilor, va favoriza acest proces, atât de important pentru naţiunea noastră.

În acest sens, PNŢCD face apel către membrii şi simpatizanţii săi să urmeze exemplul celuilalt mare partid istoric – PNL – să sprijine schimbarea şi să acorde votul lor domnului Mircea Geoană, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 6 decembrie 2009.

Dumnezeu să binecuvânteze România!

Pentru PNŢCD:

  • Radu Sârbu – Preşedinte
  • Doru Năsui – Prim-vicepreşedinte
  • Gheorghe Ciuhandu – Preşedintele CNC
  • Liviu Petrina – Vicepreşedinte

Pentru PSD:

  • Mircea Geoană – Preşedinte
  • Liviu Dragnea – Secretar general
  • Ilie Sârbu – Vicepreşedinte»

***

Liviu Petrina

Semnificația acestui Acord este ilustrată de reacția lui Ion Iliescu: a condamnat furios Acordul!

La Timișoara a mai fost semnat și un alt document, Parteneriatul pentru Timișoara, semnat de PNȚCD-PNL-PSD-Forumul German. Scopul: descentralizarea economico-financiară; depolitizarea administrației publice; susținerea unor proiecte majore pentru Timișoara.

Echipa lui Traian Băsescu s-a mobilizat repede și a condamnat cele două Acorduri, le-a amestecat astfel ca să nu se vadă cât de binevenit era acest început de reconciliere.

Eu, Liviu Petrina, vicepreședinte al PNȚCD pe atunci, am inițiat personal acest Acord și l-am semnat alături de domnii: președintele Radu Sârbu, prim-vicepreședintele Dorel Năsui, președintele Comitetului Național de Conducere Gheorghe Ciuhandu.

Cred și astăzi că Acordul reprezintă un act de mare onoare pentru PNȚCD. La 1 Decembrie 2009, învățând de la înaintașii noștri, acest partid a fost din nou – fie și aflat în momentele sale dificile – la înălțimea misiei sale istorice, de mare Partid Românesc: responsabil, creator, temerar și putenic, deschizător de orizonturi senine/sănătoase în politica românească.

Iar domnul Mircea Geoană are, cu certitudine, meritul de a fi participat la acest început de reconciliere națională.

23 aprilie 2024

Liviu PETRINA – președintele Senatului PNȚMM, fost secretar general și vicepreședinte al PNȚCD”

6 COMENTARII

  1. Citind acest DREPT LA REPLICA si recitind articolul la care se refera, ca si unele comentarii la acel articol, inclusiv cel scris de mine, nu pot decat sa afirm: NUMAI DUMNEZEU STIE INTOTDEAUNA ADEVARUL!
    Dar, fiindca oamenii au dreptul sa-l stie si obligatia sa-l sustina, cred ca d-nii Cristian Hubali si Liviu Petrina, de a caror buna credinta nu ma indoiesc, ar trebui sa se intalneasca, sa discute si sa ajunga impreuna la ADEVAR!
    Pe care sa ni-l comunice si noua…

  2. Fotografia din 2009. Erau acolo Căcărău și KWI(?). PNȚCD (Ciuhandu) stătea la aceeași masă cu așa-zișii liberali care tocmai ce bătuseră palma, peste popor, cu torționarii aceluiași popor (PSD).
    Vai ție, biet popor.

  3. Despre ce vorbim aici ? Despre un presedinte liberal care a facut o intelegere peste capul alegatorilor cu PSD si care s-a dovedit a fi creatorul USL 1 si Ciuhandu care a fost doborat la propriu de clanurile mafiote din centrul Timisoarei ,stateau la masa cu mincinosul Geoana!!! PNTCD ,un partid infiltrat de turnatori ai fostei securitati,infiltrat chiar sub nasul celui care trebuia sa fie vigilent,secretarul general! Caci el era obligat sa filtreze inscrierile in partid! Sarmanii fosti detinuti politici Corneliu Coposu si Ion Diaconescu,oameni care nu au putut fi doborati de securitate nici in puscarie si nici in afara ei,au fost doborati de fostii colaboratori ai securitatii ,fie infiltrati in partid,fie atacand partidul in presa…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -