Nicolae Manolescu – critic și istoric literar, eseist, profesor universitar, academician – a murit sâmbătă, la vârsta de 84 de ani, în urma unui atac de cord. Era internat la Spitalul Elias. Conducea Uniunea Scriitorilor din România de 19 ani, iar revista „România literară” de 34 de ani.
Moartea lui Nicolae Manolescu survine la nici o lună după ce, pe 25 februarie, ne-a părăsit un alt mare critic literar, Alex Ștefănescu, un monument de bunătate umană.
Născut la 27 noiembrie 1939, la Râmnicu Vâlcea, Nicolae Manolescu a închis ochii definitiv pe 23 martie 2024, la vârsta de 84 de ani, 3 luni și 28 de zile, într-un renumit spital bucureștean.
În ultimii 19 ani a condus Uniunea Scriitorilor din România.
Vestea morții sale a dat-o, pe Facebook, publicistul timișorean Mircea Mihăieș – un apropiat al său. Apoi, surse medicale au confirmat nenorocirea.
Mesajele au început să curgă, tot pe Facebook. Scriitori și publiciști care l-au cunoscut sau citit pe Nicolae Manolescu și-au exprimat regretele pentru marea dispariție.
„Un spirit liber de anxietăți și prejudecăți. Cred că nu avea coșmaruri”
Mircea Mihăieș (scriitor): „S-a stins din viață Nicolae Manolescu, cel mai important critic și istoric literar român de după Al Doilea Război Mondial. Dumnezeu să-l odihnească!”
Daniel Cristea-Enache (critic literar): „Încă o zi neagră pentru cultura română. Dumnezeu să-l odihnească pe Criticul unei epoci!”
Vladimir Tismăneanu (scriitor, politolog): „A plecat dintre noi Nicolae Manolescu, critic și istoric literar din marea tradiție ilustrată de Titu Maiorescu, E. Lovinescu, G. Călinescu, Tudor Vianu. Este o imensă pierdere pentru cultura umanistă românească. Am fost prieten apropiat cu N. Manolescu. Eram admiratorul său încă dinaintea plecării mele din România, în septembrie 1981. L-am cunoscut personal în februarie 1990, când, împreună cu Octavian Paler și Dan Petrescu, a venit să ne aștepte la Otopeni pe Dorin Tudoran, vechiul său prieten, și pe mine. Ne-am împrietenit instantaneu. Rar mi-a fost dat să întâlnesc un spirit mai liber de anxietăți și prejudecăți decât N. Manolescu. Ceva mă face să cred că nu avea coșmaruri. (…) Refuza orice dogmatism. Era structural un liberal. Pur și simplu, liberalismul îi curgea prin vene. (…) Știa să râdă, avea un umor contagios. Dar știa că există lucruri cu care nu se glumește”.
Cristian Tudor Popescu (jurnalist, scriitor): „Unul dintre marii critici literari și profesori ai culturii române, Nicolae Manolescu, a încetat din viață la vârsta de 84 de ani, în urma unui stop cardiac. Îi voi păstra amintirea vie”.
Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti: „Astăzi, 23 martie 2024, s-a stins din viaţă acad. Nicolae Manolescu, profesor al facultăţii noastre, autor al unei opere monumentale care a redefinit critica şi istoriografia literară românească în perioada postbelică. Colegii şi studenţii din Facultatea de Litere sunt alături de familie şi prieteni, de toţi cei care l-au preţuit, i-au citit cărţile şi cronicile şi care au învăţat de la el. Odihnească-se în pace!”
Uniunea Scriitorilor: „Uniunea Scriitorilor din România anunță cu profundă durere încetarea din viață a academicianului Nicolae Manolescu (1939-2024), Președintele Uniunii Scriitorilor, director al săptămînalului «România literară», critic și istoric literar de mare reputație, una dintre cele mai mari personalități ale literaturii române din toate timpurile. Nicolae Manolescu s-a identificat cu literatura română, a fost în permanență în centrul literaturii vii, a fost îndrumător a sute de studenți și doctoranzi, ca profesor, precum și al tinerilor scriitori din mai multe generații. Ca om politic și ziarist de atitudine, a militat pentru democrație și libertate. Prin dispariția lui Nicolae Manolescu, cultura română suferă o grea, ireparabilă pierdere”.
Viața și opera lui Nicolae Manolescu
Nicolae Manolescu s-a născut la 27 noiembrie 1939, la Râmnicu Vâlcea. Mama sa, Sabina Apolzan (născută Manolescu), a fost profesoară de franceză, iar tatăl său, Petru Apolzan, profesor de filosofie – conform „Dicţionarului general al literaturii române”, apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).
A absolvit școala gimnazială la Sibiu. Cursurile liceale le-a început la Râmnicu Vâlcea, dar le-a încheiat tot la Sibiu.
A urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1956-1962), cu o întrerupere în 1958–1959, când a fost exmatriculat din cauza „dosarului cu probleme”, potrivit sursei citate. Şi-a luat licenţa în 1962, şi în acelaşi an a început o colaborare cu revista „Contemporanul”.
În 1963 şi-a început cariera universitară, ca preparator la Catedra de Istoria Literaturii Române a Facultăţii de Filologie, din cadrul Universităţii Bucureşti. Ulterior a devenit asistent (1964-1968), lector (1968-1989), apoi, după 1990, profesor universitar la aceeaşi catedră. Lucrarea sa de doctorat, „Contradicţia lui Maiorescu”, a fost susţinută în 1974.
„Dicţionarul general al literaturii române” (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005): „Manifestată precoce, vocaţia de cronicar literar a lui Nicolae Manolescu se exercită constant vreme de trei decenii (1962-1992). Debutul survine în «Contemporanul», unde G. Ivaşcu îi oferă cronica literară în primăvara lui 1962. Va continua s-o susţină până în 1972, când este titularizat cronicar la «România literară» de acelaşi G. Ivaşcu”.
Din 1990 a devenit directorul revistei „România literară”. A renunţat la cronică, dar în perioada aprilie 1990 – septembrie 1991 a semnat rubrica de analiză politică „Ochiul magic”. Activitatea sa de critic s-a făcut prezentă în aproape toate publicaţiile culturale ale vremii.
În volum a debutat în 1965, cu lucrarea „Literatura română de azi. 1944-1964”, scrisă în colaborare cu Dumitru Micu.
În noiembrie 2008, în cadrul Târgului Gaudeamus din București, Nicolae Manolescu a lansat monumentala lucrare „Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură”, care are peste 1.500 de pagini şi la care a lucrat timp de 25 de ani.
Volume publicate
- 1965: „Literatura română de azi. 1944-1964” (în colaborare cu Dumitru Micu)
- 1966: „Lecturi infidele”
- 1968: „Metamorfozele poeziei”
- 1970: „Contradicţia lui Maiorescu”
- 1971: „Teme” (vol. I-VII, apărute în perioada 1971-1988)
- 1976: „Introducere în opera lui Alexandru Odobescu”
- 1976: „Sadoveanu sau Utopia cărţii” (Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei Române)
- 1980: „Arca lui Noe” (vol. I-III, apărute în perioada 1980-1983)
- 1987: „Despre poezie”
- 1990: „Istoria critică a literaturii române”
- 1991: „Dreptul la normalitate. Discursul politic şi realitatea”
- 1995: „Cărţile au suflet”
- 1999: „Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului”
- 1999: „Poeţi romantici”
- 2000: „Teme”
- 2001: „Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu” (vol. I-III)
- 2002: „Cititul şi scrisul”
- 2003: „Poeţi moderni”
- 2003: „Lectura pe înţelesul tuturor”
- 2008: „Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură”
- 2009: „Viaţă şi cărţi. Amintirile unui cititor de cursă lungă”
A ocupat locul 8 (din 16) la alegerile prezidențiale din 1996
Nicolae Manolescu a fost ales membru corespondent al Academiei Române la 24 octombrie 1997, iar la 28 martie 2013 a devenit membru titular al acestui înalt for ştiinţific şi cultural.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1963, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866–2003)” – Editura Enciclopedică / Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003.
A fost ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR) în anul 2005. A fost reales, apoi, de încă trei ori: în 2009, 2013 și 2018.
A fost membru fondator al Alianţei Civice şi membru în Comitetul Director al acesteia (1990), apoi, din iulie 1991, preşedinte al Partidului Alianţa Civică (PAC) – conform lucrării „Personalităţile României contemporane. Protagonişti ai vieţii publice”, editată de Agenţia Naţională de Presă ROMPRES (Bucureşti, 1995).
A deţinut funcţia de preşedinte al Partidului Alianţa Civică până în 1998, când PAC şi PNL au fuzionat.
A fost senator de Sibiu în legislatura 1992–1996, fiind ales, în septembrie 1992, pe listele Convenţiei Democrate Române (CDR), din partea PAC.
În noiembrie 1996 a candidat la Preşedinţia României, din partea Alianţei Naţional Liberale (ANL). Dintre cei 16 candidați, s-a clasat, în primul tur, pe locul 8, adunând 90.122 de voturi (0,71%), după Ion Iliescu (PDSR / 32,25%), Emil Constantinescu (CDR / 28,22%), Petre Roman (USD / 20,54%), György Frunda (UDMR / 6,02%), Corneliu Vadim Tudor (PRM / 4,72%), Gheorghe Funar (PUNR / 3,22%) și Tudor Mohora (PS / 1,27%), dar înaintea lui Adrian Păunescu (PSM / 0,69%), a lui Radu Câmpeanu (ANLE / 0,35%), a generalului (r) Nicolae Militaru (independent, agent sovietic GRU! / 0,22%).
În perioada 2006-2015, Nicolae Manolescu a fost ambasador al României la UNESCO.
La 1 decembrie 2000 i-a fost conferit, de către preşedintele Eml Constantinescu, Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce, iar la 1 decembrie 2008, de către președintele Traian Băsescu – Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce.
A fost distins cu premii ale Academiei Române, Uniunii Scriitorilor, Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, iar din partea statului francez – cu titlul de „Officier de l’Ordre des Arts et des Lettres”.
În 2011, Senatul Universităţii din Bucureşti i-a conferit titlul de Profesor emerit.
În octombrie 2019 i-a fost conferit titlul de cetăţean de onoare al Capitalei.
Motto:
„Atunci au sosit si niste indivizi care întîrziasera.
Creatorul i-a mîngîiat pe cap cu compatimire,
Si le-a spus ca nu le ramîne decât sa se faca
Critici literari
Si sa-i conteste opera.”
(Marin Sorescu- Shakespeare)
In mai putin de o lună s-au stins doi titani ai criticii literare românesti. Alex Ștefănescu la 25 februarie, 2024 si Nicolae Manolescu la 23 martie, 2024.
Iată ce spunea Alex Ștefănescu într-un interviu din anul 2016 despre mentorul său Nicolae Manolescu: „I-am fost student lui Nicolae Manolescu și m-am întâlnit cu el de-a lungul vieții, cred, de peste o mie de ori (la facultate, la el sau la mine acasă, la recepții, la ședințele de sumar săptămânale de la „România literară”, la lansări de cărți, la restaurante, la întruniri politice, la dezbateri pe teme literare. Am călătorit împreună, am râs împreună, am discutat, ne-am și contrazis, ne-am ignorat sau ne-am făcut reproșuri. Dar și azi îi spun cu emoție „domnule Nicolae Manolescu”, iar când îmi dă telefon și îi aud vocea consider că are loc un eveniment. Și aceasta în condițiile în care fostul meu profesor m-a îndemnat în repetate rânduri să-i spun „Nicolae” sau „Nicky”, așa cum îi spun mulți alții, mai tineri sau mai bătrâni. Nu este vorba că nu pot, ci că nu vreau să renunț la formula de politețe de inspirație voievodală inventată și folosită de strămoșii noștri, „dumneavoastră” (din „domnia voastră”). Mi-ar părea rău să stric vraja relației student- profesor instituită între noi încă din perioada 1965−1970”, după care continua : „Așa îl admir pe Nicolae Manolescu. Îl consider cel mai important critic literar din ultima jumătate de secol, un Titu Maiorescu al vremii noastre. Dacă nu era el, literatura română poate s-ar fi scufundat în promiscuitatea ideologiei comuniste.” […]
„Practic, a salvat literatura de la transformarea ei într-o caricatură de literatură (de către un regim care a reușit să transforme parlamentul într- o caricatură de parlament, alegerile într-o caricatură de alegeri, presa într-o caricatură de presă etc.). Peste cincizeci de ani iubitorii de literatură ne vor invidia că am fost contemporani cu Nicolae Manolescu, că îl puteam întâlni pe stradă, că aveam ocazia nesperată de a-l asculta vorbind despre literatură.”
Ce-ar mai fi de adăugat?
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!
Titan???Chair asa?? DACA siemanatii astia, ilici,ciuca si ciolacu isi dau cu condoleanta si parerea 😐🥱🥱🥱😃😃…..atunci nu ma intereseaza…Manolescu a fost sef si pe vremea impuscatului la „Romania literara” ,despre atitudinea sa oportunista consultati ce scria Paul Goma si ce parere aveau toti dizidentii intelectualii ai acestei tari…auzit,cica „titan””!!!???😐