Sceleratul Vladimir Putin și regimul său tiranic nu se mulțumesc cu uciderea opozantului Aleksei Navalnîi, nici cu profanara memoriei acestuia prin răspândirea de minciuni despre el și intimidarea celor ce vor să-l comemoreze. Puterea malefică de la Moscova îl batjocorește pe Navalnîi și după moarte, ascunzându-i cadavrul și punându-i familia pe drumuri umilitoare.
Echipa lui Alekseï Navalnîi s-a plâns sâmbătă că trupul acestuia nu se află la morga din orașul arctic Salekhard, unde autoritățile penitenciare au trimis-o pe mama sa, potrivit Agenției France Presse (AFP).
Kira Iarmich, purtătoarea de cuvânt a grupului de opoziție organizat în jurul lui Navalnîi, a scris pe rețeaua X (fostul Twitter): „Avocatul lui Aleksei și mama sa au ajuns la morga din Salekhard. Aceasta era închisă, deși colonia (penitenciară) dăduse asigurări că funcționa și că trupul lui Navalnîi se află acolo. Avocatul a sunat la numărul de telefon de pe ușă. I s-a spus că este a șaptea persoană care sună astăzi și că trupul lui Aleksei nu se află la morgă”.
Anterior, un angajat al coloniei a declarat că trupul lui Navalnîi se afla în Salekhard.
Kira Iarmich încearcă să facă lumină în această țesătură kafkiană: „Trupul neînsuflețit al lui Aleksei Navalnîi a fost luat de către anchetatorii ruși. Acum, aceștia efectuează «cercetări» cu el. Cerem ca el să fie predat imediat familiei sale”.
Ludmila Navalnaia, mama lui Aleksei Navalnîi, a mers sâmbătă dimineață la colonia penitenciară unde a murit fiul ei, din Siberia înghețată, dincolo de Cercul Polar. Ea a fost însoțită de avocatul lui Aleksei, a relatat sâmbătă ziarul rus „Novaia Gazeta”, citat de Reuters. Dar cadavrul lui Navalnîi nu se afla la morga indicată de autoritățile ruse.
Kira Iarmich, purtătoarea de cuvânt a grupului Navalnîi, a precizat pe X: „Comitetul de Investigații spune direct că până la finalizarea verificării, trupul lui Aleksei nu va fi dat rudelor”.
Echipa opozantului rusi a scris pe contul de Telegram: „Alexei Navalnîi a fost asasinat”.
Decesul a avut loc vineri, 16 februarie, la ora locală 14.17, potrivit notificării oficiale transmise mamei lui Navalnîi.
Aleksei Navalnîi (47 de ani), politician de opoziție, jurnalist și activist civic, a dezvăluit corupția uriașă din jurul lui Vladimir Putin. În decembrie 2023, el a fost transferat în colonia penală „Lupul Polar”, considerată una dintre cele mai dure din Rusia. Majoritatea deținuților de acolo sunt condamnați pentru omor sau infracțiuni deosebit de grave.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
Nu e important cum incepe ceva ci cum termină acel ceva…vom vedea pe unde va respira istoria și Kremlinul transpirând!!!
❤️❤️❤️
UE ar trebui sa decidă amplasarea unui bust al lui Navalnîi în fața fiecărei ambasade a Rusiei din tarile membre. De fiecare dată cind rusul iese pe poartă sa-l vadă.
Criminalii care au ucis cu miile in 1989, si urmasii lor care ucid un popor prin infometare, lipsa de medicamente, saracie, exod masiv, acesti ticalsoi, mafioti din haitele psd+pnl_… si justitia corupta si marșava complice cu ei, sunt de la fel de mizerabili si mai demni de scarba ca si putinistii. De ei nu scrieti? Nu fiti ca predsa vanduta – slugoii de la A3, DIGI24, RTV, HNEws, libertatea si toti ceilalti care si-au vandut constiinta pentru o solda de r*t.
Putin criminal în serie. Acest dement merită o pedeapsă
ieșită din comun. Să fie dat pe mâna unui trib de canibali
din jungla braziliană.
Toată lumea făcea caz de „inteligenta” lui Putin. Nu este decit un pitic ranchiunos și complexat din școala veche a KGB-ului. A ucis un om mult mai carismatic și cu incomparabil mai multe calitati decit el.
Acum lumea trebuie sa-si arate disprețul total fata de acest psihopat și banda lui de criminali.
Despre CRIMNALII din amfiile numite partide din Romania nu scrieti? Despre lipsa medicamenteor, despre oamenii care mor de foame, stau in frig si pe frumuri, in vreme ce ticalosii care juefuiesc tara nu scrieti? Despre haitele neo-securiste si Justitia ticaloasa si corupta, complice cu criminalii care au dsitrus tara, cand?
PCR în frunte cu Simion si Șoșoaca l-au comemorat pe Navalnîi în fața Ambasadei Rusiei 😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃
SI poporul român merita o statuiie, ucis so jefuit de haitele mafiot numite partide,