vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăLumeaRadicalizarea palestinienilor: 72% aprobă atacul terorist al Hamas din 7 octombrie, 90%...

Radicalizarea palestinienilor: 72% aprobă atacul terorist al Hamas din 7 octombrie, 90% vor ca președintele moderat al Autorității Palestiniene să demisioneze

-

În ciuda numeroaselor apeluri care cer ca terorismul să nu fie asociat cu poporul palestinian, ultimul sondaj de opinie dat publicității arată o creștere masivă a susținerii pentru Hamas și aprobă acțiunile criminale ale acestei organizații. În paralel, Autoritatea Palestiniană din Cisiordania, care este moderată și încearcă menținerea unui dialog cu israelienii, a pierdut aproape complet susținerea palestinienilor, care vor război cu orice preț.

Sondajul publicat miercuri în „The Times of Israel“ arată că 72% dintre palestinieni consideră Hamas îndreptățită pentru ce a făcut în 7 octombrie, când a atacat masiv terorist Israelul, ucigând peste 1.400 de oameni – majoritatea civili – și răpind alți peste 200. Totuși, se observă o diferență masivă între palestinienii din Cisiordania (neafectată de război) și locuitorii din Gaza (regiune unde de două luni se duc lupte crâncene). În Cisiordania, rata de aprobare pentru atacul Hamas este uriașă, de 82%, în timp ce în Fâșia Gaza – doar 57%.

În general, susținerea pentru Hamas ca organizație a crescut masiv. În Cisiordania, creșterea e de la 12% în septembrie la 44% acum, în timp ce în Gaza – de la 38% în septembrie la 42% acum.

În același timp, Mahmoud Abbas, președintele Autorității Palestiniene, este respins total. Aproape 90% dintre palestinieni ar vrea ca Abbas (88 de ani) să demisioneze.
Problema nu e însă chiar atât de simplă. Autoritatea Palestiniană, în general, și Mahmoud Abbas, în particular, sunt percepuți ca fiind profund corupți. Palestinienii nu le reproșează numai colaboraționismul cu „sioniștii“, ci și corupția pur și simplu, precum și faptul că nu le apără interesele.

- Advertisement -

Liderii Hamas pot fi acuzați și ei de același lucru – cu toții sunt miliardari, iar mulți trăiesc într-un lux incredibil prin Qatar ori Turcia. Dar momentan această problemă e acoperită de faptul că organizația luptă cu marii inamici – evreii.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* „Românii vor sta la cozi şi mai interminabile decât înainte” – așa arată Schengen-ul austriac, la care jubilează Ciolacu

* Jaf pe banii publici: guvernarea PSD-PNL a mărit numărul bugetarilor cu 5.206 în ultimele 4 luni! Creșterea e de 10.717 în ultimele 10 luni

* Scade populația României, se înmulțesc pensionarii speciali! Într-o singură lună, numărul „pensiilor de serviciu” a crescut cu 187. Pensia medie de magistrat: 4.450 de euro, din care doar 25% pe contributivitate!

* Două minciuni colosale lansate de Ciolacu peste Ocean: „Din 2025 vom putea călători în SUA fără vize” / „Am vorbit cu fiecare congresman în parte”

* Iată unde duc conspirațiile antivacciniste! Epidemie de rujeolă la nivel național, 2.000 de cazuri în 29 de județe. Boala are mortalitate de peste 3 la 1.000 de copii

* Statul român nu mai găsește documentele privind detenția și moartea martirului Iuliu Maniu! De căutarea osemintelor a și uitat

* PNL a plătit 1.000.000 de euro din bani publici către Digi 24, articolele primite nefiind marcate ca publicitate

* Ringier nu uită și nu iartă: Tolontan – dat afară și de la „Libertatea”, după ce fusese scos de la „Gazeta Sporturilor”! Au fost concediați și doi redactori-șefi adjuncți

* Accident groaznic pentru ultimul redactor-șef adjunct al „Gazetei Sporturilor”, Bogdan Stamatoiu, în ziua concedierii lui Tolontan

* Fostul ministru de Externe al Chinei a murit torturat într-un spital militar din Beijing. El fusese demis pentru că are un „copil din flori” cu cetățenie americană

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -