Întâlnirile Ceaușescu – Gorbaciov au fost mai mereu tensionate. Bătrânul dictator simțea că pericolul vine de la mai tânărul „țar roșu” de la Kremlin. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.
În pauza dezbaterilor din 4 decembrie 1989, de la Moscova, Ceauşescu a mai primit un semnal. De la Egon Krenz, succesorul lui Erich Honecker la conducerea Germaniei răsăritene. Generalul Constantin Olteanu a fost de faţă.
„În pauză a venit la noi Egon Krenz. Era Ceauşescu cu mine, parcă era şi Dăscălescu. Zice Krenz: «Ce faceţi?», şi dă noroc cu noi. Şi-a luat la revedere de la Ceauşescu. Eram în stânga lui. Şi spune Egon Krenz, neamţul: «Nu ştiu dacă ne vom mai vedea». Ce a avut în vedere, nu ştiu. Nu a spus aşa, în general. A spus: «Tovarăşul Ceauşescu, nu ştiu dacă ne vom mai vedea!». A dat mâna cu noi şi a plecat.”
Misterioasa replică a lui Gorbaciov
A urmat întâlnirea bilaterală româno-sovietică. Ambele părţi erau reprezentate de preşedinte şi de prim-ministru: Gorbaciov şi Rîjkov la sovietici, Ceauşescu şi Dăscălescu (foto) la români.
Ceauşescu a încercat să împingă discuţiile spre sfera colaborării economice dintre România şi Uniunea Sovietică. Gorbaciov însă îi trimitea discret semnale că totul s-a terminat. Un astfel de episod este cuprins în stenograma acelei întâlniri bilaterale.
În urma insistenţei lui Ceauşescu de a planifica o nouă întâlnire bilaterală la 9 ianuarie 1990, adică peste 36 de zile, Gorbaciov a avut o replică misterioasă: „Să trăim noi până atunci!”
Prezent în delegaţia română de la Moscova, Constantin Olteanu a urmărit şi reacţiile ulterioare ale lui Ceauşescu. „Întâlnirea dintre Gorbaciov şi Ceauşescu a durat 80 de minute. Apoi am plecat, iar în avion s-a comentat. Mai obişnuia Ceauşescu să ne mai cheme pe la el dacă era călătoria lungă. Mai juca şah. Şi zice: «Uite, putea să vină numai Stoian», mi-a spus el mie. Stoian era ministru de Externe. Dăscălescu l-a comentat negativ pe Gorbaciov, că e un om rău, trebuie să fim atenţi în relaţiile cu el. Şi cam aici s-au oprit discuţiile. Pe la 11 noaptea am ajuns la Otopeni. Am cinat împreună şi asta a fost toată treaba. Şi se ştie ce a urmat după aceea, că nu a mai fost mult.”
„S-au certat atât de tare, încât erau să se ia la bătaie”
Incompatibilitatea dintre Ceauşescu şi Gorbaciov devenise evidentă cu mult înaintea întâlnirii de la Moscova. Pe 4 decembrie 1989, ei se aflau la capătul unui an în care avuseseră mai multe conflicte dure în întâlnirile directe. Istoricul Alex Mihai Stoenescu descrie ciocnirea cea mai violentă, care avusese loc pe 7–8 iulie 1989, la Bucureşti, cu numai cinci luni înaintea celei de la Moscova. „Întâlnirea s-a desfăşurat în vila din Cartierul Primăverii a unui fost ministru de Interne, Alexandru Drăghici. Gorbaciov venise la şedinţa Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varşovia. Seara, el a avut o discuţie privată cu Ceauşescu. S-au certat atât de tare, încât erau să se ia la bătaie. Mai aveau puţin şi intrau gărzile peste ei, să-i despartă.”
Elena și Raisa
Scandalul din noaptea de 8 spre 9 iulie 1989 a fost prefaţat de un incident copilăresc petrecut între cei doi şefi de stat la Aeroportul Otopeni. Constantin Olteanu a fost direct implicat în poveste. „Mie mi-a fost repartizat Gorbaciov, să-l însoţesc de la aeroport la reşedinţă şi, dacă mai era nevoie, la alte activităţi. La aeroport, Ceauşescu n-a adus-o şi pe nevastă-sa, şi atunci s-a creat o asimetrie. Gorbaciov a venit cu Raisa. La scara avionului s-a îmbrăţişat cu Ceauşescu. Pe Raisa au luat-o cei de la ambasada sovietică, iar Gorbaciov a trecut în revistă garda de onoare. Gorbaciov trimisese o maşină, cu o zi înainte, de la Moscova, pe calea aerului. L-a invitat pe Ceauşescu să meargă cu el, cu maşina aia. Ceauşescu avea maşina lui de protocol. Şi nu a vrut să meargă în ţara lui cu maşina altuia. Atunci, Gorbaciov a ieşit să plece spre maşina lui, cea adusă de la Moscova, care trăsese la covor. Amândouă maşinile erau acolo. Ceauşescu, văzând situaţia, îşi ia la revedere. Şi atunci îl întreabă Gorbaciov: «Nu mergeţi în oraş? Mai rămâneţi?». Ceauşescu răspunde copilăreşte: «Eu mai rămân, că mai am nişte treburi în zonă». Eu m-am urcat în maşina lui Gorbaciov. Erau Raisa, Gorbaciov, iar în faţă, lângă şofer, era un translator. Raisa a încercat să mai îndulcească situaţia, pentru că el era supărat. Se vedea că este nemulţumit. Ea a scos programul din poşetă, scris în limba rusă. L-am parcurs împreună, pentru că ea trebuia să meargă la Muzeul de Artă, la Apaca, dar şi la nişte instituţii de învăţământ, pentru că era filosof. Aşa am ajuns la reşedinţă, în condiţiile astea tensionate.”
Elena și-a ascuns titlurile
Istoria întâlnirilor Ceauşescu–Gorbaciov era însă mai veche. Prima vizită la Bucureşti a liderului sovietic a avut loc spre sfârşitul lunii mai 1987. Gorbaciov era „ţar” la Kremlin de doi ani, Ceauşescu stăpânea România de 22 de ani. Reprezentau două generaţii politice diferite, care aveau să se dovedească ireconciliabile.
Întâlnirea din 25–27 mai 1987 a fost aşteptată cu mult interes de românii care urmăreau schimbările aduse de Mihail Gorbaciov în URSS. Pe atunci, discret, prindea contur ideea că doar Gorbaciov poate elibera România de sub tirania clanului Ceauşescu. Iluzia românilor de a scăpa de comunism cu ajutorul americanilor se spulberase de mult. Spre sfârşitul anilor ’80, paradoxal, speranţa licărea dinspre răsărit, adică exact de-acolo de unde venise „ciuma roşie” în urmă cu patru decenii!
În 1987, Mihail Sergheevici Gorbaciov a fost însoţit de Raisa Maximovna Gorbaciova, care nu avea funcţii de stat, ci era pur şi simplu soţia liderului sovietic. Ca să nu pice în ridicol, Elena Ceauşescu, posesoarea unor funcţii importante în ierarhia statului român, ca şi a unor diplome de super-intelectual şi mega-academician, a încercat să-şi ascundă titlurile politice cu care se înzestrase de-a lungul timpului. Episodul este povestit de Constantin Olteanu, care în acea perioadă era prim-secretar de partid al Capitalei.
Mitingul prieteniei
„La sfârşitul vizitei se ţinea un miting al prieteniei. Atunci s-a ţinut la Sala Palatului. L-am organizat, pentru ora stabilită, 16.00, în ziua plecării lui Gorbaciov. Am intrat în Palatul Regal, ca de acolo să ajung să văd cum arată sala. În Sala Tronului i-am întâlnit pe Emil Bobu şi pe Elena Ceauşescu. Stăteau de vorbă. Am salutat-o, cum era firesc. Şi ea mă întreabă ce fac. I-am spus că mă duc să mai văd şi eu sala o dată. Atunci Elena Ceauşescu îmi spune: «Olteanule, tu conduci aici?». «Da», îi răspund. «Pe mine să nu mă prezinţi cu nicio funcţie, numai pe Raisa», îmi spune Elena Ceauşescu. «Bine», zic eu, «dar ea nu are nicio funcţie, nici de partid, nici de stat, cum aveţi dumneavoastră. Cum o să procedez, ce o să se înţeleagă?». «Nu! Ţi-am spus nu!», îmi răspunde ea. Iar Bobu, în loc să mă apere, spune: «Păi, dacă aşa vrea Tovarăşa…» În fine, a venit Gorbaciov, însoţit de Raisa. I-au aşteptat Ceauşescu şi cu ceilalţi care au participat acolo. După întâlnirea asta obişnuită, protocolară, au intrat în sală la prezidiu. Eu am deschis lucrările. I-am prezentat pe toţi. Şi pe Elena Ceauşescu, cu toate «calităţurile». Eh, în momentul ăla «a murit», dar nu mi-a zis niciodată de ce am făcut asta. Erau ai noştri în sală şi ce ar fi zis sala… M-ar fi făcut pe mine că sunt idiot şi nu am ştiut funcţiile ei, plus ce ar fi zis Nicolae Ceauşescu…”
Episoadele anterioare
Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul
Episodul 2: Întâlnirea de la Malta
Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”
——————————
Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com.
Tot aici puteți comanda celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții” și „Hagi”.
