Ziua de vineri, 22 februarie, a fost primăvăratică la Brădiceni. Soare frumos, grade multe, vreme potolită – nimic care să arate că, din punct de vedere calendaristic, suntem încă anotimpul rece.
Cum nopțile sunt încă reci, făcui focul în sobă. Și mă afundai în lumea internetului, să citesc, să scriu, să editez. Pe la ora 10 seara sună telefonul: don Lorenzo Ciocăzanu. E tot în Gorj, am ajuns împreună de la București, azi-noapte, pe la miezul nopții. Ne despart vreo 30 de kilometri, el stă mai la vale, pe lângă Rovinari, eu sunt aici, în gura muntelui.
„Gringo, tu vezi ce-i afară?!”
Ce să fie afară? Tocmai intrasem în casă de vreo două ore, după ce mâncasem la masa din curte.
„Zăpadă și viscol! Ninge de rupe!”
O fi pe-acolo, pe la voi, îi zic eu. Aici e frumos, primăvară curată. Brădiceniul meu e pitit între dealuri – la răsărit dealul Arcanilor, la apus dealul Hobiței, iar la miazănoapte avem pavăza munților. Mâine terminăm de curățat grădina – via, pomii, tot.
Nu-l ascultai să ies afară. Eram prea ocupat să recuperez cu scrisul, după o zi de alergătură. Și nici nu voiam să-mi întrerup tihna, tolănit pe canapea, în apropierea sobei…
După vreo jumătate de oră, telefon de la București.
„Tu vezi ce-i afară? ninge, viscolește, e urgie!”
O fi la voi, acolo – zic eu, ușor arogant, de la adăpostul sobei și cu amintirea zilei frumoase care ne-a permis lucrul în grădină. Bucureștiul e în câmpie, mai aproape de ruși, aici suntem protejați de munți, de dealuri…
Și-mi văzui de treburile mele. Dar spre miezu nopții mă ridicai, să mă dezmorțesc. Trăsei perdeaua, iar întunericul nopții mi se păru zdrobit de împărăția albă. Pusei ceva pe mine, îmi trăsei o pereche de bocanci, aprinsei becul din fața casei și dădui fuga afară. Cum deschisei ușa – incredibil! Așa ceva nu se poate! Atâta zăpadă venită din senin?!
Intrai în stratul de omăt cu bocancii pe post de șenile. Zăpada are mai bine-o palmă! Iar niște curenți ștrengari fac rotocoale în aer, viscolind fulgii și mutându-i de colo-colo.
Greu mă lăsai dus în casă! Rareori vezi ceva atât de spectaculos. Zăpada asta ne strică planurile gospodărești de sâmbătă, dar nu te poți supăra pe natură.
Pe la voi, pe-acolo, cum vă ninge?
In campia calmatuiului sufla vantul cu putere.Dar nu cad fulgi de nea ci,copaci si panouri publicitare. Ca orice gospodar de la sat nu stiai grigore ca la vie si copaci se incepe curatarea dupa 20 martie?!Dupa aceea-i loterie cu productia,depinde de vreme.
La noi, în București nu a nins prea tare, dar a bătut vântul cu așa putere, de ziceai că a strănutat vrăjitoarea din Voluntari.
Wow, ce articol frumos. Minunat. Se simte din cuvinte ca iubesti natura. Felicitari!
Ninsoare și vânt puternic, acum în februarie, chiar dacă este la sfârșit, am mai văzut, dar ce nu am mai văzut până acum, fulger și tunet în timpul ninsorii. Este pentru prima dată când văd asta.