11 anti-vacciniști (9 bărbați și două femei), printre care și părinții unor elevi, l-au atacat și încătușat vineri pe directorul unui liceu în Grecia, acuzându-l că implementează măsuri sanitare împotriva pandemiei de Covid-19. Atacatorii l-au dus la poliție, dar au sfârșit prin a fi ei înșiși arestați, relatează Agenția France Presse (AFP). Cei 11 „șoșocari” greci riscă să fie acuzați de răpire.
Atacatorii, care aparțin organizației autointitulate ”Gardienii Constituției”, au dat năvală într-un liceu din oraul Pieria (regiunea Macedonia) și l-au încătușat pe director. Apoi l-au dus la o secție de poliție, susținând cu mândrie că l-au arestat. Aceste informații au fost dezvăluite publicului de oficiali din poliție și justiție.
Imediat ce au ajuns la secția de poliție, cei 11 infractori „justițiari” au fost ei înșiși arestați.
Agresorii anti-vacciniști ar putea fi acuzați de folosirea violenței împotriva unui oficial, perturbarea serviciilor de interes public și a măsurilor de prevenție împotriva Covid-19.
Ministrul grec pentru Protecție Civilă, Takis Theodorikakos, a condamnat atacul: ”Asemenea comportament este provocator și inacceptabil! Poliția ar trebui să nu permită repetarea unui asemenea eveniment”.
Trei dintre cei 11 atacatori au copii care învață la școala respectivă.
Anti-vacciniștii vor fi duși în fața unui procuror, care va decide consecințele legale care-i vizează.
Inclusiv partidele de opoziție din Greci au condamnat atacul asupra directorului de liceu.
Guvernul grec a adoptat o lege care-i vizează pe părinții ce refuză să-și trimită copiii la școală pentru că se opun purtării măștilor și testării anti-Covid. Părinții sau adulții care au în grijă copii, nu se asigură că aceștia frecventează cele 9 clase obligatorii din Grecia, vor putea fi condamnați la 2 ani de închisoare sau amendă penală, prevede noua lege.
„Părinții CE refuză”? Serios, asta-i limba română pe care ați învățat-o voi în școală? Vai de voi și de așa-zisul vostru „jurnalism”…