Așa cum reiese din dosarul întocmit de procurorii DNA, capul Mafiei PSD Arad este însuși liderul organizației județene a partidului, deputatul Dorel Căprar. Pe 2 noiembrie, în campania electorală, acesta ținea un discurs halucinant și o ridica pe Viorica Dăncilă la rangul de samurai.
Sâmbătă, 2 noiembrie, Viorica Dăncilă a primit o sabie de samurai din partea organizației PSD Arad. Președintele filialei, Dorel Căprar, a afirmat că Viorica Dăncilă „este curată ca lacrima, precum un samurai”, iar cadoul o va călăuzi în lupta cu bărbații și „va tăia, la propriu și la figurat, tot ce trebuie tăiat”.
Agramat și mincinos, mafiotul Căprar pronunța cuvinte precum senin cuvinte precum onestitate, loialitate, onoare, adevăr, principii, corectitudine, curățenie. A invocat tricolorul, românismul, icoanele făcătoare de minuni, creștinismul, pe însuși Dumnezeu.
Discursul lui Dorel Căprar (Arad, 2 noiembrie 2019)
- „Doamna Viorica Dăncilă a știut să facă lucruri bune pentru România. Onestitatea doamnei Viorica Dăncilă, loialitatea, onoarea, dedicația pentru ceea ce a făcut, adevărul, principiile de bază pe care le are, corectitudinea… Nu poate spune nimeni despre doamna Dăncilă că ar avea vreo problemă penală sau de altă natură. Este curată ca lacrima. Este precum un samurai. Un samurai care luptă până la sfârșit.”
- „Doamna Viorica Dăncilă, din punctul meu de vedere sunteți un samurai, chiar dacă sunteți femeie. Sunteți mult mai puternică decât mulți bărbați, inclusiv decât cei șase sau șapte bărbați care au făcut front comun să dea jos Guvernul României. Avem încredere în dumneavoastră. Sunteți puternică. Trebuie să fiți sigură că veți câștiga alegerile. Am văzut și astăzi cum vă iubesc oamenii – în piață, la biserică…”
- „Vă rog să acceptați mici cadouri simbolice, din partea mea și a organizației, cadouri care să vă călăuzească în lupta cu acei bărbați și nu numai. În primul rând, o să vă fac cadou o sabie de samurai. Să nu vă speriați, este o sabie de panoplie, nu este armă albă. Dar simbolistica acestei săbii, care sper să vă ajute să taiați atât la propriu, cât și la figurat, tot ce trebuie tăiat… și dumneavoastră știți exact la ce mă refer eu.”
- „Aici, în județul nostru, avem o icoană făcătoare de minuni. Cu siguranță, această icoană și Dumnezeu vă va călăuzi (!!!) în lupta pe care o aveți și o avem cu forțele răului – pentru că sunt forțele răului cei care doresc dezbinarea României și cei care n-au nicio treabă cu românii, doresc haos, doresc minciună, doresc tot ce-i mai rău pentru români. Această icoană este legată cu tricolorul României, pentru că religia și credința este (!!!) unul dintre pilonii importanți ai acestei nații.”
- „Trebuie să fim mândri că suntem români, creștini, și să luptăm, doamna prim-ministru, să facem bine pentru toți românii!”
VIDEO: Momentul sabiei de samurai, de la minutul 10:30
https://www.facebook.com/psdbiroupresa/videos/726124717793089/
Fake news și expulzări
În același discurs susținut în fața candidatei Viorica Dăncilă, Dorel Căprar rostogolea fake news-urile clasice ale PSD despre „tăierile” PNL, ai cărui reprezentanți trebuie „să plece din România”!
- „Oamenii se gândesc ce se va întâmpla dacă Guvernul Dăncilă va pleca, ce vor face ceilalți care vor veni? Și noi le spunem foarte clar că n-au cum să continue ce-am început noi, și-o să înceapă să taie, să închidă spitale, să impoziteze salarii și pensii…”
- „În aceste zile a început o vânătoare de vrăjitoare. L-ați văzut pe Falcă ce-a spus într-o conferință de presă: «să plece toți!», să vină ei, că ei știu să facă, ei știu să dreagă. Cine să plece? Să plece ei, da’ să plece din România, că n-au nicio treabă cu românii!”
Episodul 10 august: „V-ați făcut datoria față de țară”
Dorel Căprar s-a numărat printre cei care, în calitate de preşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaților, au ridicat în slăvi intervenția brutală a Jandarmeriei la mitingul diasporei din 10 august 2018.
Căprar: „Anul 2018 a avut un moment de referință, 10 august, în care dumneavoastră, jandarmii, v-ați făcut datoria față de țară, v-ați făcut datoria față de instituția pe care o reprezentați, v-ați făcut datoria față de popor, și acest lucru ar trebui apreciat. Din păcate, acele evenimente au aruncat cu noroi în instituția pe care o reprezentați. Și de cine? De români. (…) Se bucurau românii de răul românilor. Ar trebui să ne uităm mulți dintre noi românii la Armată, la Biserică, la Jandarmerie atunci atunci când este vorba de patriotism, dragoste de țară, muncă în folosul țării. (…) Felicitări, felicitări, felicitări, pentru că le meritați!”.
VIDEO: Dorel Căprar despre eroismul jandarmilor la 10 august 2018
https://www.facebook.com/epochtimesro/videos/328169491153412/
A lovit reporteri ca să-l apere pe Dragnea de întrebări
Dorel Căprar este un fost judoka, iar în prezent ocupă și funcția de vicepreședinte al Federației Române de Judo.
Cu mai puțin de două luni înaintea mitingului diasporei, deputatul Căprar și-a folosit aptitudinile de judoka, transformându-se în „gardă de corp” a lui Liviu Dragnea. El s-a numărat printre parlamentarii care, în iunie 2018, l-au escortat pe Dragnea de la ieșirea din plenul Camerei Deputaților până la el în birou, pentru a-l feri de reporteri și de cei câțiva protestatari aflați pe hol.
Câțiva reporteri au spus că, la înghesuială, Dorel Căprar i-a îmbrâncit și i-a lovit cu pumnul, încercând să-i intimideze prin metode fizice, brutale, și să-i îndepărteze de „zeul” Dragnea.
Căprar avea să povestească, mincinos-diversionist: „Presa a sărit, a început să împingă… Eram atent și la picioare, au căzut și telefoane pe jos… S-a spus că am dat pumni, picioare… incredibil! Am fost împins din spate, nu am lovit. Nu sunt nici eu de 10 kg, normal că am ținut și eu spatele, dar nu înseamnă că am lovit. Aveam mâinile sus. Ce s-a întâmplat acolo a fost provocare, am reușit să ne abținem și să nu răspundem la provocări. În primul rând, m-am apărat pe mine, dar nu ripostând”.
„Nu văd de ce să mi se ridice imunitatea”
Marți, 10 decembrie, la 38 de zile de la momentul „sabiei de samurai” și la câteva ore de când a căpătat statutul de inculpat (acuzat de 17 infracțiuni), Dorel Căprar a explicat presei că este o „victimă a telejustiției”.
- „Nu am comis nicio încălcare a legii. Principiul meu de bază este legea, după care mă ghidez și m-am ghidat întotdeauna. Probabil că a început telejustiția, eu am fost printre primii plimbați prin fața camerelor de luat vederi.”
- „O să am o reacție nu pe declarațiile unor politicieni inconștienți, care probabil că la un moment dat vor avea aceeași soartă. Se vede din România că dacă faci politică, cel puțin politica unui partid, trebuie să ai asemenea momente în viață, dar tot ce nu te omoară te întărește. Mă refer la toată clasa politică… mă refer la politicienii inconștienți care au comentat fără să cunoască detalii, că sunt câțiva care au comentat.”
- „Din moment ce nu mă simt vinovat, nu văd de ce să mi se ridice imunitatea.”
Săbiile de samurai se acordă de către împărat prin samurai numai samurailor bărbați din politica japoneză. E o decizie legică. Femeile primesc o sabie scurtă care se folosește la sepuku, în suicid. Suicidul e dezonoare la samurai. Cei care trădează Constituția Japoniei se sinucid.
La PSD e chinezăria lui Molitor.
Vb dlui Rebengiuc în 12/1989, dați’i un bax de hârtie igienică utilizată acestui șobolan pestilențial (și nu numai lui !) să’și râcâie botul hidos pe care a chițăit numai PSD’isme iliesciene ! 👹👺😱
[…] Așa cum reiese din dosarul întocmit de procurorii DNA, capul Mafiei PSD Arad este însuși liderul organizației județene a partidului, deputatul Dorel Căprar. Pe 2 noiembrie, în campania electorală, acesta ținea un discurs halucinant și o ridica pe Viorica Dăncilă la rangul de samurai, potrivit informațiilor furnizate de Ziariștii.com […]