vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăLumeaEuropaVIDEO. Europa intră în Războiul Stelelor! Spania, Franţa şi Germania încep construcţia...

VIDEO. Europa intră în Războiul Stelelor! Spania, Franţa şi Germania încep construcţia noului avion de luptă al UE – primul mare proiect de apărare comună

-

Spania a semnat la începutul acestei săptămâni intrarea în proiectul noului sistem de apărare aeriană europeană („Future Air Combat System, FCAS”). Este cel mai ambițios plan industrial al „Europei Apărării”, prin  care axa franco-germană speră să rivalizeze cu SUA, în domeniul aeronautic militar.

Ceremonia a avut loc la „Expoziția Air Paris”, din Le Bourget, unde președintele francez Emmanuel Macron a condus semnarea celor trei memorandumuri de înțelegere de către miniștrii Apărării din Franța, Germania și Spania: Florența Parly, Ursula von der Leyen și Margarita Robles.

Franța și Germania au început activitatea cu puțin peste un an în urmă cu privire la viitorul apărării europene în secolul XXI (FCAS), care va trebui să înlocuiască până în 2040 avioanele europene în funcțiune (germanii și spaniolii – avioanele Eurofighter, iar francezii – pe cele Rafale).

- Advertisement -

Companiile Airbus DS și Dassault Aviation, care reprezintă 50% din proiect, au cuantificat investiţiile în jurul valorii de 200 de miliarde de euro în deceniile următoare, în care vor dezvolta noi aeronave de luptă, noi tehnologii și capacități de apărare comună. Dar aceasta nu este încă o cifră oficială, deoarece planul industrial nu este încă definit.

În acest fel, vor fi necesare investiții financiare excepționale anuale. În speranța de a găsi potențiali parteneri implicați în proiect, prin condițiile tehnice și financiare care urmează să fie stabilite ulterior de Paris și Berlin, vor fi invitaţi şi alţi noi parteneri, așa cum a fost cazul cu Spania, în urma unei scrisori de intenție semnate în decembrie anul trecut. Alte țări sunt de așteptat să se alăture acestui plan revoluţionar la nivel european, în următoarele etape.

Aceste studii și pachetele inițiale de lucru vor servi drept bază pentru inițierea fazei demonstrative ulterioare, care, între 2020 și 2030, va permite dezvoltarea unor linii de produse specifice pentru noul sistem european de luptă, care speră să concureze cu giganții aeronautici americani Boeing și Lockheed Martin, relatează ABC.

- Advertisement -

Conform informațiilor furnizate de Airbus DS și Dassault Aviation, faza de demonstrație a noului avion de vănătoare va avea loc între 2019 și jumătatea anului 2021 și va servi drept punct de plecare pentru dezvoltarea produselor-pilot şi a tehnologiei, a transportoarelor de control la distanță și a „Norului de luptă aeriană”, care va fi gata să acţioneze efectiv din 2026.

Pentru aceasta, Airbus și Dassault lucrează deja la primele etape ale procesului.

În mod previzibil, companiile Safran (Franţa) și MTU (Germania) vor prelua producţia motoarelor noilor avioane, dar consorțiul poate fi consolidat prin participarea companiei spaniole ITP, care aparține Rolls-Royce și a cărei achiziţie este dorită de Indra, notează Expansion.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -