11 septembrie 2001 – zi tragică la New York. 11 septembrie 2021 – zi magică pentru marele turneu de tenis de la New York: finala feminină o propune lumii pe Emma Răducanu (18 ani și 10 luni), adolescenta intrată direct în legendă.
Scorul finalei: Emma Răducanu (Marea Britanie) – Leylah Annie Fernandez (Canada) 6-4, 6-3.
Tânăra britanică născută în Canada din tată român și mamă chinezoaică devine prima jucătoare din istoria tenisului care câștigă un turneu de Grand Slam venind din calificări.
De asemenea: campioana de Grand Slam pornită de pe cea mai joasă poziție (150).
Niciodată, în istoria de 144 de ani a Wimbledon-ului, respectiv de 97 de ani a US Open, Roland Garros și Australian Open ca turnee de Grand Slam, o altă jucătoare sau jucător – așadar, e valabil și la masculin – n-a reușit să triumfe venind din calificări.
Niciodată, de când se joacă tenis în cele patru mari turnee, n-a existat vreo jucătoare care să câștige, 10 meciuri, respectiv 20 de seturi. Cu atât mai puțin, să aibă un setaveraj de 20-0! Niciun set pierdut nici în calificări, nici pe tabloul principal.
Niciun set ajuns la tie-brek, toate „rezolvate” la cel puțin două ghemuri diferență.
Game-averaj general de +71 (121-50), dintre care +50 (84-34) pe tabloul principal. Prin comparație, adversara sa din finală a avut +10 (102-92).
Este uluitor ce-a reușit Emma Răducanu!
În finală, aceasta a fost condusă o singură dată, 2-1 în setul 2, în rest a fost mereu în avantaj.
VIDEO: Rezumatul finalei Emma Răducanu – Leylah Fernandez
Cifrele finalei Emma Răducanu – Leylah Fernandez
- Ași: 3-2
- Duble greșeli: 2-5
- Puncte jucate cu primul serviciu: 69% – 58%
- Puncte câștigate cu primul serviciu: 67% – 56%
- Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 45% – 45%
- Mingi de break: 18-9
- Mingi de break câștigate: 4-2
- Puncte câștigate la fileu: 11/15 – 9/12
- Erori neforțate: 25-26
- Lovituri câștigătoare: 23-18.
A câștigat 2.500.000 de dolari, a urcat pe locul 23
Emma Răducanu reuşeşte această performanţă la doar a doua sa participare la un turneu de Grand Slam, după cel de la Wimbledon (iulie 2021), unde a beneficiat de un wild card. Emma a fost nevoită să abandoneze în „optimi”, din cauza unor probleme medicale, la scorul de 6-4, 3-0 pentru adversara sa, Ajla Tomljanovic (Australia). Până în acel moment, Răducanu avusese un parcurs remarcabil, cu trei victorii.
Emma Răducanu este cea mai tânără câștigătoare a unui turneu de Grand Slam de la victoria Mariei Şarapova la Wimbledon, în 2004, când rusoaica avea 17 ani.
Emma Răducanu este prima câştigătoare a US Open care nu pierde niciun set pe parcursul turneului, după Serena Williams în 2014.
Prin triumful de la US Open, Emma Răducanu și-a asigurat un premiu de 2.500.000 de dolari (de 6 ori mai mult decât toate câștigurile ei anterioare) şi 2.000 de puncte WTA (în toate turneele din ultimul an adunase 531).
Grație celor trei săptămâni magice de la New York, Emma Răducanu a făcut un salt uriaș în clasamentul WTA: de pe locul 150 pe 23. Leylah Fernandez a urcat de pe 73 pe 27. Prin comparație, Simona Halep e pe 11.
Emma Răducanu (nr. 150 WTA) la US Open 2021
- Turul 1 calificări: 6-1, 6-2 cu Bibiane Schoofs (Olanda, 285)
- Turul 2 calificări: 6-3, 7-5 cu Mariam Blkvadze (Georgia, 167)
- Turul 3 calificări: 6-1, 6-4 cu Mayar Sherif (Egipt, 96)
- Turul 1: 6-2, 6-3 cu Stefanie Voegele (Elveția, 128)
- Turul 2: 6-2, 6-4 cu Shuai Zhang (China, 49)
- Turul 3: 6-0, 6-1 cu Sara Sorribes Tormo (Spania, 41)
- Optimi: 6-2, 6-1 cu Shelby Rogers (SUA, 43)
- Sferturi: 6-3, 6-4 cu Belinda Bencic (Elveția, 12)
- Semifinale: 6-1, 6-4 cu Maria Sakkari (Grecia, 18)
- Finală: 6-4, 6-3 cu Leylah Annie Fernandez (Canada, 73).
Recordurile Emmei Răducanu
- Prima jucătoare venită din calificări care a ajuns în semifinalele US Open.
- Prima jucătoare venită din calificări care a ajuns în finala unui turneu de Grand Slam.
- Prima jucătoare venită din calificări care a câștigat un turneu de Grand Slam.
- Prima jucătoare cu 20 seturi câștigate consecutiv la un turneu de Grand Slam. Bonus: fără să fi pierdut vreunul.
- Cel mai mare salt în ierarhia WTA după un singur turneu: 127 de locuri (de pe 150 pe 23).
- Cel mai mare salt în ierarhia WTA după doar două turnee de Grand Slam, în două luni: 215 locuri (înainte de Wimbledon se afla pe locul 338).
- Tenismena nr. 1 a Marii Britanii, conform clasamentului WTA (Johanna Konta e pe locul 47, iar Heather Watson pe 64 – singurele din Top 100).
Ion Răducanu, devenit Ian
Emma Răducanu s-a născut pe 13 noiembrie 2002, la Toronto (Canada), din tată român și mamă chinezoaică. Familia s-a mutat la Londra (Anglia / Marea Britanie) când Emma avea doi ani.
Tatăl jucătoarei, Ion Răducanu, a plecat din România în Canada cu mulți ani în urmă. A lucrat în domeniul finanțelor. După căsătoria cu Renne, canadiancă de origine chineză, cei doi au decis să se mute în Marea Britanie, unde tatăl sportivei și-a schimbat numele din Ion în Ian.
În Anglia, Ian și Renne au continuat să lucreze în domeniul finanțelor.
Și Emma era tentată să urmeze aceeași carieră profesională. Întrebată ce ocupație și-ar fi ales dacă nu ar fi făcut tenis, ea a răspuns: „Probabil ceva în domeniul finanțelor. Sunt destul de bună la matematică, aș spune!”.
Cei doi părinți au îndrumat-o pe tânăra Emma spre tenis, încurajând-o spre performanță încă de când era mică. Emma a început să joace tenis la vârsta de 5 ani, la Bromley Tennis Academy din Londra.
Vine la București la „mamaie”. Idolele ei: Simona Halep și Na Li
Emma vine uneori la București la bunica ei – mama lui Ian -, căreia îi zice „mamaie”. Tenismena nu vorbește limba română, în schimb o înțelege destul de bine. Ea stăpânește mult mai bine mandarina, limba mamei sale. În familia Răducanu se vorbește engleza.
Părinții Emmei o susțin adesea din tribune la meciuri. Sportiva de 18 ani a declarat despre ei: “Ambii provin din țări în care se muncește foarte mult”.
La US Open, însă, Emma Răducanu nu i-a avut pe părinți alături de ea, din din cauza restricțiilor privind călătoriile. „Nu a fost posibil să mă însoțească, pentru că aveau nevoie de o derogare. Ar fi durat câteva săptămâni, iar acum e prea târziu și nu vor putea ajunge”, a declarat sportiva la conferința de presă dinaintea finalei.
Chiar și Emma Răducanu și-a rezervat biletul de întoarcere acasă după faza calificărilor, imaginându-și că se va întoarce repede în Marea Britanie! A fost bucuroasă să renunțe la rezervare.
Emma spune că a avut doi idoli în tenis: românca Simona Halep (în curând va face 30 de ani) și chinezoaica Na Li (39 de ani). Ambele au câștigat câte două tiluri de Grand Slam. Simona a fost lider mondial, Na Li a urcat până pe locul 2 în clasamentul WTA.
BRAVO EI, ne-a făcut FERICIȚI și pe noi, ROMÂNII: îi dorim MULT SUCCES, în continuare, SĂ AIBĂ O CARIERĂ MINUNATĂ!!!
Chiar daca nu va mai castiga niciun ghem de aici- incolo, Emma a intrat in istoria tenisului definitiv. Incredibil ce a facut fata lu` „mamaie”.
Imi pare rau,nu mai spuneti ca e romanca,ca nu este!Cand un roman isi schimba numele de familie intr-o tara straina,inseamna ca a rupt definitiv cu tara natala..lipsa educatiei isi spune cuvantul..sa nu vorbesti DELOC limba natala,romana,inseamna ca iti e rusine de originile tale-(probabil rom) Sa vorbesti doar engleza si mama sa-si impuna limba natala,pe care o vorbesc toti in in familie,e un lucru rusinos pentru acest domn..lucreaza in finante…asta spune mult despre lipsa de cultura..un finantist si atat!!
Dar…:
1. NU și-a schimbat… numele(-DE-FAMILIE), tatăl său și-a MODIFICAT-prin-TRADUCERE (echivalentul pentru românescul „Ion” este, în engleză, atât „John”, cât și „Ian”, după cucerirea Angliei de către normanzi, care-au adus numele de „Jean”, în timp stilizat-prin-britanizare!) DOAR… PREnumele/”numele-MIC”/”numele-DE-BOTEZ”!!!
2. Așa cum a spus și jucătoarea, NU știe/vorbe;te… chinezește, nici ea nici tatăl său: în familie se vorbește ENGLEZA!
3. Bineînțeles că… NIMENI NU A SPUS CĂ AR FI… ROMÂNCĂ-„GET-BEGET”, ci doar… PARȚIAL (după-tată), adică: ȘI-CU-ORIGINI-ROMÂNEȘTI!!!
Oricum: NUMELE EI, Răducanu, este… ROMÂNESC-100%, ceea ce, ca și-n cazul Biancăi Andreescu, NE FACE… FERICIȚI, atunci când îl auzim rostit cu atâta APRECIERE!!!
4. Faptul că tatăl său este… ROM (așa pare, după culoarea-pielii…, pe care-a moștenit-o și Emma, care-i creolă și ea!!!), NU-I NICIDECUM MOTIV DE… RUȘINE (cu atât mai puțin ar putea fi în… Marea Britanie, care-i, acum, plină de… INDIENI!): oricum NU ăsta a fost motivul pentru care și-a englezit numele, căci nu este „Ion” vreun nume… specific-romilor, nuuuuuuuuuuuuuu?!!!
Datorita politicii criminare a securisto-comunistilor timp de 32 de ani au emigrat peste 7 milioane de romani. O sa vedem tot mai de copii de romani care fac perfomante sub culorile altor tari. Asta pentru ca tara lor nu le ofera nimic. Ion Iliescu a distrus aceasta tara si acolitii sa-i i-au desavarsit viziunea perestroikai.
Din pacate … cat de curand nu vom mai avea unde sa emigram.
Grigore am vazut emisiunea cu Bot. Incearca sa fi mai rezervat cand te referi la Emma Raducanu ca „romanca noastra”. Ne mandrim cu oamenii care se realizeaza in alte parti, care beneficiaza de sprijinul statelor respective. A ne asocia cu reusitele acestor oameni inseamna ca suntem mediocri si ne agatam de o fantasma, a falsului patriotism. Patriot inseamna sa-ti pese de tara acum si in viitor. Sa nu arunci hartii pe strada, sa contribui la mersul societatii, sa mergi la vot si sa ceri socoteala alesilor cand nu-l respecta si multe, multe altele. Suntem un popor fals, de nivel mediu, niciodata nu vom fi o natiune. Cata vreme educatia in scoli lipseste, clasa politica distruge sistematic tot ce este bun nu am nicio mandrie sa ma laud ca sunt roman. Mie cel putin imi este rusine ca sunt roman. Sa ma mandresc cu Eminescu, Mihai Viteazu, inseamna sa ma mint pe mine insumi.
Grigore a fost cit se poate de echilibrat in emisiunea aia. Enervant a fost Bot pentru ca e fanatic si ingimfat. E greu sa te intelegi cu din astia.
Mălin Bot o fi fiind „fanatic și îngâmfat” doar pentru voi, TALIBANII P.N.L.-iști, care ați adus P.N.L.-ul în situația CĂ VOMITĂ LUMEA NUMAI CÂND AUDE DE VOI, mă!!!
CIOCU MAI MIC, voi, P.N.L.-iștii-„DE-GROTĂ”, căă… ați ajuns NOII-0CIUMAȚI, mă!!!
Înțelegem că văăă… CRAPĂ-FICAȚII, de OFTICĂ, căci, datorită TALIBANISMULUI vostru, U.S.R.P.L.U.S. (acum scăpat de… FRÂNARII-REFORMEI din Guvern, adică de P.N.L.-iști și U.D.M.R.-iști) O SĂ VĂ IA MAI TOATE VOTURILE ȘI O SĂ CÂȘTIGE ALEGERILE DIN 2024, în timp ce P.N.L…. NICI NU VA MAI REUȘI SĂ INTRE-N PARLAMENT!!!
Este NUMAI VINA VOASTRĂ că ați ajuns ÎN HALUL ĂSTA, mă, TALIBANILOR P.N.L.-iști: IOHANNIS (CAPUL-RĂUTĂȚILOR și TARTORUL-TARTORILOR, Cîțu, Gorghiu, toate CATASTROFELE ASTEA CARE FAC PRAF P.N.L. și RIDICĂ P.S.D., prin NOUL-U.S.L., sunt… OPERA VOASTRĂ, VOI I-AȚI RIDICAT, mă!!!
Bravo ei! Guvernul Cîțu și BNR și CTP ignoră că n-avem arenă de tenis în Capitală. 2019 US Open – Bianca Andreescu! La cât investim în tineret, de zeci de ani încoace, o să ne obişnuim cu performanţe strălucite venite mai mult din Diasporă.
Leul de Aur, marele premiu al festivalului de film de la Veneția, a fost câștigat ieri de „L’événement” (Evenimentul), film francez în care rolul principal este jucat de o actriță franco-româncă – Anamaria Vartolomei.
„Frumos” gest al britanicein-am ce spune: a multumit in limba materna -mandarina-fanilor chinezi care au laNu udat-o pe internet ,chinezi din CHINA COMUNISTA!Au subliniat ca ea este chinezoaica,ca se mandresc cu asta,chiar au numit-o „fata din Dongbai”,acolo nascandu-se mama.Din toate articolele de pe internet ,macar un membru al familiei sa multumeasca romanilor care i-au laudat fata,cel care este -sau mai degraba a fost-roman(oare? Caci totusi romanii nu se feresc sa spuna ca sunt romani,chiar toti,doar cei care se rusineaza cu originile -ghici care!😯😐)Nu sunt nationalista,dar un minim gest de patriotusm nu strica sa ai sau sa porti cu tine,acolo unde te stabilesti!Si credeti-ma,niciun strain nu te blameaza ca esti oatriot,ci chiar te respecta!Mai degraba se uita cu dispret la cei care se leapada cu totul de tara unde s-au nascut!! Iar,ca sa te mandresti ca traiesti in era globalizarii…chiar sa acceptam si comunisti chinezi si rusi,sa ne distruga cu buna intentie economiile??
” care au laudat-o pe internet”…”patriotism”..”patriot”..scuze ,tastele touch sunt minuscule,fata de cele de calculator!
A mulțumit în limba-chineză pentru că, dacă ați observat, în public, mai sus, la un fel de peluză, era un grup EXTREM-de-GĂLĂGIOS de americani de origine… CHINEZĂ, care o susțineau FANATIC pe Emma și agitau un steag al Chinei… DE DINAINTE DE COMUNIZARE (camerele-de-televiziune au zăbovit de vreo câteva ori pe acest ÎNSUFLEȚIT grup, și-n finală, ca și-n celelalte meciuri ale Emmei Răducanu!!!
ERA NORMAL SĂ LE MULȚUMEASCĂ!!!
DIN PĂCATE, NU A EXISTAT ȘI VREUN GRUP DE AMERICANI DE ORIGINE ROMÂNĂ CARE S-O SUSȚINĂ (CU SAU FĂRĂ STEAG ROMÂNESC…), CĂCI, MAI MULT CA SIGUR CĂ LE-AR FI MULȚUMIT ȘI ACESTORA!!!
Nu stiu ce aparati aici..nu ma intereseaza copilul,ci ATITUDINEA PARINTILOR!Copii sunt asa cum sunt crescuti de parinti,ei sunt responsabili de educatia lor.Mama, chinezoaica 100%,vorbeste limba ei si acasa,invatand copila sa o vorbeasca si ea.De altfel,ea se duce des cu mama ei in China,ea a declarat asta fanilor ei chinezi ,care au umplut net-ul cu mesaje nationaliste !Sa nu inveti propriul copil limba ta materna,inseamna ca ti-e rusine de cine esti,mai nene…si dupa cum am observat in astia 31 de ani,majoritatea celor care vor sa uite unde s-au nascut ,renunta la cetatenie si la limba ,sunt tiganii..da,am curajul sa spun tigani,pentru ca la ei in comunitate asa se apeleaza si asa se considera..romi au hotarat cei ce s-au cocotat pe spinarea lor sa-i reprezinte in exterior,reclamand romanii pe unde merg in lume ca-i discrimineaza…
TOT ceea ce spuneți… ESTE CONTRAZIS DE (TOATE!!!) DECLARAȚIILE Emmei Răducanu:
1. NU VORBEȘTE ȘI NU CUNOAȘTE LIMBA-CHINEZĂ (!!!): MĂCAR româna o… ÎNȚELEGE!!!
2. LA EI ÎN CASĂ/FAMILIE SE VORBEȘTE… NUMAI-și-NUMAI ÎN LIMBA-ENGLEZĂ!!!
3. Nu știm dacă se duce și prin China (noi NU am găsit informația aceasta NICĂIERI, dar… NU SPUNEM CĂ NU AR FI AȘA!), dar… VINE RELATIV-DES ÎN ROMÂNIA, UNDE O ARE ȘI PE… „MAMAIE” (la București), PE CARE-O IUBEȘTE FOARTE MULT!!!
REPETĂM: ACESTEA SUNT (EXAAAAAACT!!!) DECLARAȚIILE Emmei Răducanu, FĂCUTE INCLUSIV ÎN ULTIMELE ZILE și reproduse în TOATĂ presa MONDIALĂ!!!
Minte ea, oareeee…, și au dreptate, în schimb, fel de fel de fabricanți de „FAKE-NEWS” de pe Internet, dumneavoastră ce ziceți???!!!!!!!!!!!!!!!!!