joi, martie 28, 2024
AcasăMass-mediaVIDEO. Antena 3 face mişto de "Cioloş cu rochiţă roşie în lanul...

VIDEO. Antena 3 face mişto de „Cioloş cu rochiţă roşie în lanul de rapiţă”

-

Antena 3 nu va niciodată o televiziune corectă. Cum prinde ocazia, cum face jocul „Ciumei Roşii”. Este de neînţeles, din acest motiv, de ce acceptă politicienii Opoziţiei să credibilizeze televiziunea familiei Voiculescu prin prezenţa în emisiuni tendenţioase.

Opoziţia nu are nimic de câştigat, practic vorbind. „E bine totuşi că se aude şi vocea noastră acolo”, justifică la unison invitaţii. În realitate, e bine doar pentru Antena 3 că ei nu refuză invitaţiile; televiziunea poate astfel să spună: „iată, suntem imparţiali, nu discriminăm pe nimeni”.

Da, însă tot televiziunea are grijă să „dreagă” apoi discursul în direcţia dorită. Un exemplu este felul în care alege subiectele şi invitaţii, astfel încît să compromită sau să şifoneze imaginea celor ne-PSD&ALDE.

- Advertisement -

Liderul PLUS, „îmbrăcat” în rochiţă roşie

Bunăoară azi, în jurnalul de la prânz, unul dintre subiecte alese „pe sprânceană” a fost un videoclip electoral în care Dacian Cioloş apare filmat într-un frumos lan de rapiţă.

Pentru moderatoarea de la Antena 3, o astfel de idee de campanie electorală – absolut normală, decentă şi chiar folosită în ţările occidentale – a fost temă bună de băşcălie.

- Advertisement -

„Iată, ce face Dacian Cioloş în lanul de rapiţă? Cum vi se pare aşa ceva”, a întrebat moderatoarea. Evident, întrebare „servită” pentru ca unul dintre invitaţii din studiou să simtă invitaţia la făcut mişto de un „client” vechi al televiziunii. La care, Mariana Ştefan (foto jos), avocată cu viziuni PSD-iste, n-a ratat ocazia să sloboadă câteva vorbe numai bune de influenţat publicul în sens negativ pentru liderul PLUS.

„Dacă domnul Cioloş şi-ar fi pus rochiţă roşie, ar fi dat foarte bine la Bruxelles”, a spus atoatecunoscătoarea juristă, probabil fără ca ea însăşi să fi înţeles ceva din cele spuse. Dar efectul a rămas: Cioloş-rochiţă-roşie-Europa-fraierii-de-care-poţi-face-băşcălie.

Cu alte cuvinte, liderul PLUS ar trebui privit ca o mironosiţă UE, care a greşit hainele şi s-a îmbrăcat în bărbat. Aşa or fi înţeles telespectatorii „educaţi” cu anii în spiritul anti-Opoziţie, căci altfel mesajul este de un non-sens izbitor, confuz şi de-a dreptul tendenţios.

Aşa se întâmplă tot timpul la Antena 3. Exemplu acesta e unul „soft”, iar Cioloş nici măcar nu apare prin studiourile lui Gâdea&co. Dar el este relevant din perspectiva unei analize „pe bune” a partidelor din Opoziţie legat de felul în care trebuie tratată televiziunea PSD-ALDE. Căci altfel, prezenţa invitaţilor Opoziţiei la Antena 3 face rău chiar Opoziţiei! Cum?

Simplu: invitaţii aduc public odată cu ei la emisiunile unde participă, care public, fie şi parţial, rămâne „agăţat” de postul TV şi poate fi dirijat ulterior în direcţia dorită de „gazdele” aparent generoase.

Altfel, videoclipul cu Dacian Cioloş e chiar ok. Dar cum să spună asta armata de propagandă a lui Felix TV? Ar fi trădarea minciunii şi manipulării, or ei rămân fideli stăpânilor, nu pot face aşa ceva!

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. Politică de amatori! Dacă ar fi bine consiliat, PSD ar recomanda să se voteze DA la Referendum şi ar promite că l-ar susţine pe Cioloş pentru Cotroceni, neavând şanse contra lui Iohannis nici Dragnea, nici Dăncilă, nici Rovana, nici Pleşoianu, nici Codrin, nici Tăriceanu, nici Vosganian, nici Hunor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -