Uniunea Europeană nu cere majorarea taxelor pentru remedierea deficitului bugetar excesiv, ci măsuri raționale.
Și anume:
1. eliminarea pensiilor speciale;
2. modernizarea și reformarea statului;
3. reducerea cheltuielilor inutile prin digitalizare și reforme (administrativ-teritorială sau privatizare, de exemplu);
4. colectarea mai bună a taxelor existente;
5. deblocarea de urgență a fondurilor europene;
6. control mai bun și mai ferm privind contrabanda, evaziunea, contrafacerea, munca la negru.
Având în vedere sumele de pe masă pierdute de un stat ineficient și lipsit de control real (circa 65 miliarde de euro fără reforma administrativ-teritorială și fără privatizări), dacă am realiza 10% din cele 6 teme de mai sus, am scăpa de presiune fără majorarea niciunei taxe.
10% anul acesta! E mult? Pare că da. E copleșitor pentru politruci. Devastator pentru ei, preocupați fiind de tichetele de vacanță din acest an și de ofertele pentru vară din Turcia sau Grecia.
La 20% realizări, am putea chiar să mai reducem din presiunea fiscală actuală.
Oricum, politrucii de la noi ar trebui să facă toate astea pentru binele nostru, pentru a ne fi mai bine tuturor. Nu pentru că ne trage de urechi UE sau FMI.
Starea de normalitate este suflecarea mânecilor și punerea pe treabă cu râvnă, responsabilitate și implicare totală. Starea de anormalitate este creșterea taxelor și văicăreala pe neputințe și lipsă de timp.
Să lase harneala, că suntem sătui de “limbrismul” ăsta alunecos!
Se poate? Hai, că nu se poate…
***
Sinecuristul de la CFR prins că încasa o pleașcă de doar 11.000 de euro pe lună, Traian Preoteasa: „Dar ce, eu conduc o scară de bloc?!”.
Păi, la cum arată trenurile, la ce pierderi sunt prin companie, la cum se decid lucrurile pe acolo, pare că da. Vătaful ăsta de caviar o cam conduce ca pe o scară de bloc. Nu prea emană compania de management strategic, de management al relației cu clienții, comunicare, relații publice, management financiar.

Mult „pafarism” și „urechism” la sinecuriștii ăștia de lux. Dacă CFR ar fi cu mai mult capital privat în spate, nenea ăsta nici la tăiat bilete nu se califică.
Dar, deh. Nu este momentul să listăm nimic pe burse. Să nu privatizăm nimic! Am ajunge noi să desemnăm „vătafii”. Nu ciolacii sau grindenii. Iar asta nu se poate. Nu este timp. E companie strategică. Nu ne vindem țara! Afară cu capitaliștii din țară! Mama lor de chiaburi! – strigă în cor vătafii ca individul ăsta… Apărați de politicieni, desigur.
Avem taxe prea mici! Să crească taxele! România nu este o scară de bloc!
Țara în care mereu acarii Păun sunt de vină…
***
Alt vătaf de caviar care nu suportă să fie plătit ca un administrator de bloc este directorul de la STB, Daniel Istrate: are 12.000 de euro pe lună și un birou proaspăt renovat cu vreo 153.000 euro.

Devine tot mai clar că nimeni nu se ia de vătafii ăștia. Că au o putere imensă. Li se aprobă orice fantezie pe banul public, orice pretenție pe care o au. Ochii sunt strâns închiși.
Neputința clasei politice de a se lupta cu acești vătafi și baroni de caviar are un cost politic nevăzut. Este principala explicație a preferinței în creștere exponențială a românilor pentru extremiști. Când vezi tupeul cu care se înfruptă vătafii ăștia din caviar, fără să-i ia nimeni la întrebări, perfect legal, nu ai cum să mai fii mirat că oricine vine cu mesaje revoluționare, care vine cu mesaje belicoase și care pare pus pe ras, tuns și frezat (doar aparent, desigur) va fi îmbrățișat cu multă căldură. Cu urale. Cu multă încărcătură mesianică.
Când tu taci mâlc și stai drepți în fața acestor vătafi, să nu te aștepți să ai succes la vot data viitoare! Tu pornești revoluția proletară. Tu ești cauza ei.
Tăcerea e de AUR ! 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
ACUM AU SI ‘justitia’, ASA CA POT FACE CE VOR. ccr LE-A PUS IN TOLBA TOT CE AU NEVOIE SA SCAPE NEPEDEPSITI IN CAZA CA…
Am citit draftul de masuri. Unele sunt bune, altele aberante. De exemplu, plafonarea salariilor si pensiilor pana in 2028. La o inflatie pe hartie de 6%, in 3 ani cei vizati vor fi teoretic mai saraci cu 20%. Sa tot fi pensionar bazat pe contributivitate, adica umilitul societatii.
Alta masura vizeaza cresterea impozitului pe dividente la aberanta valoare de 16%. Fata de valoarea din 2024 se ajunge la o crestere cu 25%. Sa tot fi actionar la o firma. Adica profitul brut Statul ti-l impoziteaza o data cu 16%, apoi daca il distribuit il mai impoziteaza a doua oara cu 16%. Practic Statul este partener aproape 1 – 1 cu tine intr-o societate comerciala. Pe langa acest impozit statul mai vrea si CASS.
Daca as avea o firma si situatia ei ar fi fara un viitor sigur as inchide-o imediat cu consecinta pierderii de catre stat a unor sume importante de bani, forta de munca platita. Oare cei care au facut acest program chiar vor sa se scoata pe spatele firmelor private? De ce nu pe spatele PSDNListilor care au distrus tara in 3 ani. In urma cu 2 ani impozitul pe dividende era 5%, o suma rezonabila, platibila. In doar 2 ani s-a majorat de peste 3 ori. Ca asociat ce optiuni ai, sa iei niste bani, putinei, sau sa ii lasi in continuare in firma? Intreb si eu asa, pentru un prieten.