Bulgaria e zgâlțâită din temelii, în această perioadă, de un vast atac hibrid, o campanie de dezinformare care acreditează ideea că țara e transformată de Occident în „depozit de imigranți“. Asaltul e organizat speculând apropierea momentului la care Bulgaria urmează să adere parțial la spațiul Schengen, la sfârșitul acestei luni.
Campania de ură și manipulare, foarte bine regizată, a dus la tensiuni majore în interiorul populației. Au loc demonstrații, străinii sunt agresați, bulgarii sunt terorizați de minciuna că vor fi invadați de valuri de imigranți aduși aici din toată Europa. Autoritățile de la Sofia au reacționat foarte prost, fără să contracareze eficient aceste manipulări și minciuni, dar întărind măsurile de securitate și înmulțind patrulele de poliție.
Propaganda, fabricată în laboratoarele Kremlinului, e introdusă în rândurile opiniei publice bulgare de partidele de opoziție controlate de ruși. Politicienii vântură insistent această amenințare. Kostadin Kostadinov, liderul partidului ultranaționalist pro-rus Vazrajdan (Renașterea), a dat startul campaniei încă din ianuarie: „Vom deveni cea mai mare tabără de refugiați din lume!”.
Anti-migrant protest in Sofia, Bulgaria. The media is silent. Meanwhile, the government signed a treaty with Austria to accept thousands of refugees. pic.twitter.com/ELjwytvpto
— Stanislav Dolapchiev (@SDolapchiev) March 11, 2024
Socialiștii bulgari, teoretic în antiteză ca doctrină cu ultranaționaliștii lui Kostadinov, au adoptat fix aceeași retorică și acuză că Bulgaria va deveni „colonie penitenciară pentru criminali, ucigași, violatori și spălători de bani“.
Niște bulgari care fuseseră prinși cu infracțiuni în Germania își ispășiseră pedepsele și fuseseră expulzați în țara de origine. Pornind de la această știre banală, propaganda rusă a confecționat narativul preluat de socialiștii bulgari, cum că țara va deveni colonie penitenciară.
Guvernul de la Sofia reacționează neconvingător. Săptămâna trecută, oficialii Executivului au negat, într-o postare pe Facebook, că ar exista „fluxuri migratorii fără precedent“ în Bulgaria, așa cum proclamă avalanșa de dezinformări. Ba, dimpotrivă, în primele luni din acest an numărul imigranților ilegali prinși că trec frontiera a scăzut simțitor. În primele două luni și jumătate din 2024, doar 190 de cetățeni ai altor țări au fost returnați în Bulgaria – acesta e tot „valul“ vânturat de propagandă.
Guvernul de la Sofia avertizează că „unele partide bulgare, care vor să abată țara noastră de la parcursul său european, se joacă cu temerile oamenilor, incită la ură prin răspândirea de informații false“. În spatele acestora, spun oficialitățile bulgare, stă Rusia.
În această conjunctură, e de așteptat ca și România să devină curând ținta unui atac concertat, pe o temă identificată de experții în război hibrid ai Moscovei ca fiind cu potențial distructiv major la nivelul societății.