Tudorel Toader – 27.000 de lei pe lună, pensie nesimţită la 58 de ani!

1
31

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, primeşte o pensie specială de 27.000 de lei pe lună (5.800 de euro), în calitate de fost membru al Curții Constituționale. „Bani în mână”, căci pensia specială brută este de 34.000 de lei. Și, atenție, Toader este un pensionar tânăr, având vârsta de 58 de ani.

În calitate de ministru, Tudorel ia și o leafă de 15.000 de lei. În total, pensie + salariul = 42.000 de lei, adică 9.000 de euro.

Aceste privilegii îi revin individului care orchestrează atacul la statul de drept şi la justiţia independentă, celui care a eliberat din puşcării mi de infractori periculoşi, unii dintre ei recidivând și comițând violențe oribile.

Toader nu este singurul care primeşte aceşti bani luaţi din buzunarul omului simplu, care e şi mai sărac, şi mai puţin protejat de statul român, ba chiar, iată, agresat!

Pensia medie a trecut, în septembrie anul acesta, de 10.000 de lei, potrivit Digi24.ro.

Dar de unde vin aceşti bani? Aproape 18 milioane de lei provin de la Casa Naţională de Pensii. Restul, adică 81% – de la buget: 75 de milioane de lei.

De pe listă nu lipsesc nici foştii parlamentari, care au o pensie medie de 4.300 de lei. Pentru cei care au avut mai mult de trei mandate suma depăşește 10.000 de lei pe lună.

1 COMENTARIU

  1. Pai ce facem noi altceva decat asistam cum un intreg aparat format din avocati, procurori, judecatori, platiti regeste, dosesc dosare grele, fac pledoarii in favoarea hotilor mari care au trecut in buzunarele lor proprii valori la care aveau dreptul toti cetatenii acestei tari. Acest aparat, mai ales cel avocatesc si-a ascutit armele apararii infractorilor in asa masura incat nu e de mirare ca populatia cinstita, care nu are banii hotilor sa plateasca avocati, nu e aparata de nimeni si are sansa sa ajunga sa creada ca ea e pacatoasa numarul unu!!!!!!!!!! La realitateaTV exista un avocat care sustinea in seara asta necesitatea PERFECTIUNii in a dovedi ca infractorii sunt cu adevarat vinovati, asta era grija lui ! Din 2014 nu a sesizat nimeni ilegalitatea completelor de judecata, acum, ca marele Dragnea vrea sa iasa basma curata, armata de avocati au gasit marea gaselnita, asta cu completul de judecata, pe langa absurditatea cu protocoalele. Noi, oamenii cinstiti trebuie sa fim umiliti pana la capat! Nu e deajuns ca am fost furati, ne mai sunt si furate atatea zile ale vietii noastre cu dezbateri despre posibila NEVINOVATIE a acestor mafioti care au pus gheara pe tara!!!! Sunt complet scarbita, ce sa mai spun de Tudorel Toader, care e o libarca scarboasa ce provoaca fobie la libarci !

Lasă un răspuns la Adriana Negruti Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here