Revista „Creștinismul Azi” (Christianity Today), cea mai importantă publicație a mișcării evanghelice din SUA, a anunțat că președintele a abuzat de putere și a încălcat Constituția. Donald Trump a reacționat, spunând că este președintele care a făcut cel mai mult pentru mișcarea evenghelică din întreaga istorie americană.
Christianity Today, o revistă evanghelică marcantă, a cerut ca președintele Trump să fie înlăturat din funcție după ce Camera Reprezentanților l-a pus sub acuzare și acesta va fi judecat de către Senatul SUA.
Poziția revistei reprezintă cel mai marcant gest de disidență în interiorul conservatorismului religios american care l-a susținut pe Donald Trump indiferent de controversele în care acesta a fost implicat, scrie New York Times.
„Președintele Statelor Unite a încercat să-și folosească puterea politică pentru a constrânge un lider străin pentru a hărțui și discredita pe unul dintre adversarii săi politici”, a scris Mark Galli, redactorul șef al revistei „Christianity Today”.
„Aceasta nu este doar o încălcare a Constituției; mai important, este o acțiune profund imorală”, a adăugat acesta.
Donald Trump a fost pus sub acuzare pentru două infracțiuni – cea de abuz de putere și obstrucționarea Congresului SUA. Camera Reprezentanților urmează să trimită dosarul de urmărire penală senatului american, unde președintele american va fi judecat.
În sistemul politic american, în cazul unei proceduri de demitere a președintelui SUA, camera inferioară a parlamentului are funcția de procuror, face ancheta penală, administrează probele și validează dosarul de urmărire penală, iar camera superioară, senatul, are funcția de judecător.
Președintele nu poate fi demis dacă senatul nu judecă și nu votează o majoritate pentru demiterea sa. Donald Trump este al treile președinte asupra căruia s-a pornit o procedură de impeachment (demitere).
Mișcarea evanghelică din SUA e extrem de influentă și poate obține demiterea lui Donald Trump. Contribuie cu fonduri enorme în toate campaniile electorale ale republicanilor. E puțin probabil ca această luare de poziție a publicației reprezentative pentru mișcare să ducă la retragerea sprijinului politic pentru Donald Trump din partea creștinilor republicani, dar e un semn.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* Ce naște din pisică șoareci mănâncă! Și fiul criminalului din Caracal se pregătește de închisoare
* VIDEO. Fiul monstrului din Caracal, agresiv ca tatăl său! Dan Dincă i-a bătut pe câțiva ziariști și le-a spart camerele TV. Poliția îl caută pe derbedeu
* Cu încetineală ardelenească, Iohannis i-a împlinit visul lui Dragnea: Maior va fi schimbat din funcție
* Kovesi blocată de 20 de ore pe un aeroport din Belgia! WizzAir s-a făcut de râs, procurorul-șef UE nu poate ajunge acasă
* Ajutorul lui Predoiu, fost șef SIE, fără efect. Pro România s-a făcut praf! A fost Ponta agent SIE?
* Ponta e terminat! Hemoragie în masă din Pro România. După Tudose, pleacă şi Câmpeanu, Constantin, parlamentari, şefi de organizaţii, consilieri
* Andreea Esca: „Moartea lui Ceaușescu era ceva imposibil!” După 30 de ani, vedeta vorbește despre căderea dictatorului
* De ce pleacă jurnaliștii de la Digi 24? Partenera de emisiune a lui CTP, la Libertatea
Trump e antisemit. În legătură cu viziunea sa asupra Orientului Mijlociu. Nu-i place pe sirieni, pe evrei și pe palestinieni.
Evreii americani l-au dat jos. Cine vine după el nu e treaba mea. Am bifat că Obama e semit, adus de mine, și Trump e antisemit, tot adus de mine. Eu mi-am câștigat un renume de om normal.
NSA
Halatul,aduceti halatul!
Keep dreaming.
Dragi ziariști,
Citesc ziaristii.com cred că aproape de la apariție. M-am bucurat să văd poziția voastră pentru statul de drept și pentru respectarea valorilor creștine fundamentul democrației americane. Constituția americană are la baza ei principiile definite în Scriptură.
Citind acest articol mi-am dat seama că uneori vă grăbiți a da drumul la o știre fără a avea o verificare aprofundată. Este cazul în știrea de mai sus. Vă scriu din America și vreau să vă spun că totuși cunosc opiniile multor pastori evanghelici (nu este vorba de aripa liberală că sunt și astfel de exemplare). Exprimarea din acel articol preluat de dumneavoastră nu reprezintă marea majoritate a evanghelicilor. Trump a fost ajutat de evanghelici în 2016 și el se bucură și acum de susținerea lor. Vă trimit un link ca să vedeți opinia lui Franklin Graham fiul lui Billy Graham despre această postare a celor de la Christianity Today.
https://www1.cbn.com/cbnnews/us/2019/december/my-father-would-have-been-disappointed-rsquo-franklin-graham-fires-back-at-christianity-todays-lsquo-elitist-liberal-rsquo-call-for-president-trumps-removal
Vă doresc un Crăciun fericit și un An Nou cu sănătate.
Ioan